Se spune că nicăieri nu-i ca acasă, dar atunci cum îmi explici mie graba asta constantă de a ne maturiza, de a scăpa din această …


Se spune că nicăieri nu-i ca acasă, dar atunci cum îmi explici mie graba asta constantă de a ne maturiza, de a scăpa din această …

Încă de când eram şi eu elevă îmi doream să găsesc o ocazie, un proiect, o activitate extraşcolară care să-mi permită să fac ceea ce …

„Vreau să fiu doctor pentru a putea ajuta oamenii!“ Am auzit fraza aceasta nu de puţine ori din gura celor ce se visează a fi …

Pentru formarea noastră, a adolescenţilor, pe parcursul liceului avem nevoie de activităţi extraşcolare care să simuleze barierele pe care le vom întâlni, adulţi fiind. Una …

Îmi este din ce în ce mai clar că, de fapt, biserica şi Dumnezeu sunt două treburi diferite. Ba mai mult, Biserica se foloseşte de …

Am un prosop înfășurat în jurul corpului, părul ud, lăsat pe spate și sunt gata de scris. Inspirația ne lovește în cele mai nepotrivite momente, …

Odată ca niciodată, pe un canal TV – al cărui nume este irelevant -, rula un film american care, printre altele, înfăţişa viaţa unei familii …

Cele mai enervante momente sunt cele în care ne găsim cu greu inspirația sau, și mai rău, cele în care suntem total lipsiți de ea. …

Prost. Sărac. Gay. Urât. Acestea sunt doar câteva dintre etichetele pe care oamenii şi-i le pun în frunte unul altuia, fără a se cunoaşte. Nu …

Rochia este albă, nu albastră; Star Trek este un film SF mai bun decât Star Wars; pufuleții sunt mai delicioși decât floricelele de porumb; frumusețea …

Arta caligrafiei este una dintre cele mai vechi forme de exprimare a frumosului. Ea s-a afirmat încă din Antichitate, atât în scrieri latinești, cât și …

Nu de alta, dar iubiţilor noştri ştim sigur de ce le place. Poate, poate ne vom transforma şi noi în nişte „îngeraşi“. Victoria’s Secret este …

E clar că ce se întâmplă pe Facebook a depăşit demult normalitatea şi se îndreaptă cu paşi repezi către un adevărat dezastru. Sincer, nici nu …

Atât cărţile, cât şi filmele reprezintă o cale de evadare din rutina fiecărui om. Ne ajută să privim lumea din altă perspectivă sau chiar să …

Nu este nevoie să îmi răspundeţi la această întrebare, pentru că ştiu că fiecare dintre voi, înăuntrul lui, îşi doreşte să schimbe ceva în viaţa …