Debate-ul – un joc al mintii

11992598_810086162440049_2134024162_n

de Ana-Maria Micuda – corespondent
foto: Vlad Iaviță

Pentru formarea noastră, a adolescenţilor, pe parcursul liceului avem nevoie de activităţi extraşcolare care să simuleze barierele pe care le vom întâlni, adulţi fiind. Una dintre aceste activităţi este debate-ul. Debate-ul este inspirat din modelul Parlamentului Britanic, dar pentru noi nu este mai mult decât un joc interactiv. Jucând, învăţăm că orice problemă este duală, că orice subiect are două puncte de vedere general acceptate. Petru orice afirmaţie, reuşim să găsim argumente atât pro, cât şi contra, și să ascultăm cu atenţie ideile, găsindu-le atât adevărul, cât şi punctul slab, pentru ca apoi să le demontăm.

Ca debateri, poate cea mai importantă calitate care trebuie dobândită este persuasiunea. De câte ori nu ţi-ai dorit să poţi vorbi despre orice şi să convingi mase de oameni să îţi împărtăşească opinia? Practicând dezbaterile, reuşeşti să găseşti argumentele potrivite pentru a-ţi susţine cauza şi, cel mai important, modul în care să le prezinţi pentru a obţine efectul dorit.

De asemenea, abordând subiecte diverse de interes politic sau subiecte banale, dobândim o mulţime de cunoştinţe ce contribuie la cultura noastră generală: de la istorie, la economie şi chiar psihologie. Documentându-ne pe diversele subiecte de ultimă oră, învăţăm să filtrăm informaţia, să respingem zvonurile şi opiniile subiective din presă şi să gândim sistematic. Spre exemplu, discutând pe baza subiectelor legate de homosexuali, minorităţi sau grupuri neintegrate uniform în societate, devenim mai toleranţi, mai înţelegători faţă de nevoia de libertate a tuturor pentru o lume egală.

11049566_561218017354722_156404483414081665_o

Pentru o mai bună interacţiune între echipele din toată ţara sau chiar la nivel internaţional, se organizează frecvent competiţii în diferite regiuni ale ţării. Avem ocazia să cunoaştem unii dintre cei mai pricepuţi debateri cu care conlucrăm atât în timpul meciurilor, cât şi la petrecerile organizate şi devenim o mare familie unită. Pe parcursul experienţei mele, am participat la competiţii din Cluj, Braşov, Ploieşti, iar prin prisma poziţiei de debater şi a noilor cunoştinţe locale, aceste vizite au devenit experienţe unice, adânc întipărite în memorie.

Nu în ultimul rând, pentru aceia dintre voi care optează pentru studiile universiatare în afară, aceste diplome de participare sau dovadă a locurilor fruntaşe în competiţii reprezintă un avantaj ce cântăreşte în alegerea voastră ca student la Universitatea X în defavoarea altuia.

La sfârşitul zilei, realizăm de fapt că un viitor mai bun stă în mâinile acestor persoane dedicate debate-ului, care cu ajutorul acestui joc îndrumător, devin conştiente de problemele actuale şi vor găsi soluţii pentru combaterea lor. Dacă vrei să ai parte de o experienţă distractivă şi cel puţin la fel de educativă, înscrie-te clubul de dezbateri şi profită de această ocazie unică.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *