Ana Maria Abaluta 
foto: Cristian Toader – corespondent
Îmi este din ce în ce mai clar că, de fapt, biserica şi Dumnezeu sunt două treburi diferite. Ba mai mult, Biserica se foloseşte de Dumnezeu ca metodă de marketing.
Eu ştiam că tre’ să mă duc la biserică fiindcă toţi oamenii de acolo îl iubesc pe El şi o să am multă linişte şi pace. Totuşi, de când m-am făcut eu puţin mai mare şi am început să mai deschid ochii, mi-am dat seama că biserica seamănă tot mai mult cu o… afacere.
Păi, cum să am eu linişte la biserică, dacă mă duc acolo şi mă întâmpină o brigadă de babe-care-ştiu-tot, un fel de grup al fetelor populare de la liceu din filmele americane, varianta mai în vârstă. După jumătate de oră, timp în care îmi comentează ţinuta mai ceva ca nişte stilişti şi reiese că sunt o păcătoasă de neiertat, fiindcă port blugi strâmţi, sandale fără ciorapi – şi e un păcat să mi se vadă degetele de la picioare-, părul ăsta lung şi care nu e prins în coadă, aflu că n-am trecut testul şi nu am voie să intru în biserică, deoarece sunt într-o perioadă nepotrivită a lunii – da, şi asta e un păcat. Deci, sunt şi mai păcătoasă pentru că nu sunt însărcinată toată viaţa şi mai ales la 17 ani. Ce, vouă nu vi se pare normal?
În fine, încerc să le explic faptul că am voie să intru în biserică fie că e ziua şase a lunii, fie ziua 25, nu le conving, dar oricum eu venisem să vorbesc cu preotul care tocmai coboară dintr-un Mercedes mişto, vorbind la un Iphone 6. Mă duc la el, îi explic că tocmai mi-a murit câinele şi vreau să îi fac o înmormântare creştină, iar el îmi zice „1000 de Lei, 1500 dacă vrei să-l ţinem şi-n capelă“. Zic, „Păi, de unde atâţia bani?! Biserica dă şansa oricui să fie înmormântat, botezat sau cununat creştineşte.“.
Dau să ies din curtea bisericii, dar fix atunci trece pe lângă mine alergând una dintre bătrânele care au probleme cu picioarele şi trebuie să stea jos în autobuz, înjurând de mama focului că nu mai prinde loc în faţă la slujbă.
Acum că am terminat de relatat povestea, trebuie să mărturisesc că este inventată, însă realitatea nu se află departe, plus că era cel mai amuzant mod prin care puteam vorbi despre ce se întâmplă cu biserica zilelor noastre. Avem nevoie de bani că să fim creştini şi trebuie să ascultăm de „legi“ fără sens, în loc să ne vedem de credinţa noastră.
