Teen Press 
foto: Maria Nestian – seminarist
Nu este nevoie să îmi răspundeţi la această întrebare, pentru că ştiu că fiecare dintre voi, înăuntrul lui, îşi doreşte să schimbe ceva în viaţa lui, oricât de mic. Întrebarea era mai mult ca să vă atrag atenţia, iar acum că am făcut-o, pot să trec la treaba.
Poate vi s-a mai întâmplat să auziţi babetele spunând că lor le era mai bine pe vremea comunismului, în timp ce voi vă făceaţi cruce şi vă miraţi cum Dumnezeu lipsa mâncării şi a libertăţii poate asigura un trai cât de cât decent, darămite să creeze o impresie bună. Asta era şi în mintea mea, credeţi-mă, însă până să realizez că erau de fapt lucrurile mărunte, care nu încetau niciodată să surprindă lumea în mod plăcut, cum ar fi prezenţa unor banane scofâlcite pe rafturile şi aşa goale sau apariţia unei firme străine de ciungă, care putea fi mestecabilă.
Dar, una peste alta, lumea tot nu era fericită, pentru că oricât de plăcute erau momentele când puteai citi o revistă pe alt subiect, în afară de „actele de caritate ale lui Ceauşescu“, acele clipe de bucurie erau atât de rare, încât nu au putut compensa lipsurile. Aşa că, ce a făcut poporul? Cum toţi bine ştim, s-a revoltat. Dar, de ce şi-au riscat oamenii vieţile cu atâta curaj? Pentru schimbare în mai bine, pentru o viaţa mai „trăibilă“. Însă, vedeţi voi, este mare filosofie cu schimbările astea, nu sunt deloc floare la ureche!
Pe vremea aia, oamenii erau motivaţi să lupte şi credeau cu atâta tărie în puterea pe care o au de a reforma ţara, încât, ghici ce, au reuşit. Nu cred că rostesc vreo noutate când zic că motivaţia apare atunci când există un premiu în joc. Adică, dacă v-aş zice că veţi câştiga un telefon şmecher dacă terminaţi de citit articolul ăsta, fie credeţi că fata asta vă abureşte cu prostiile ei şi treceţi mai departe, fie îl veţi termina în 0,1 secunde, numai ca să vă primiţi recompensa, ci nu neapărat că v-a plăcut. Este atât de uşor să duci un lucru la bun sfârşit dacă eşti motivat, însă şi motivaţia nu este aşa uşor de dobândit, nu mai zic de susţinut pe parcursul întregului proces.
Azi, cine se mai oboseşte să iasă în stradă, când poate sta acasă, crezând că dacă doar îi înjură pe toţi de la televizor o să se întâmple ceva? Adevărul este că modul în care distribuim puterea spune multe despre felul în care îi apreciem pe cei din jur, iar cum vedem noi lucrurile depinde totodată de aspectele cu care le comparăm. De pildă, cu toţii aspirăm către Occident, pentru că lor le merge mult mai bine decât nouă (uite, comparaţia), deci vrem şi noi să fim ca ei, pe principiul „De ce ăla să aibă şi eu nu?“.
Dar, ce ne opreşte atunci? Ei bine, poate chiar faptul că vrem să schimbăm atâtea lucruri ne reţine din a acţiona. Când avem prea multe posibilităţi, apare un fel de paralizie, care ne ţine pe loc, mai degrabă decât sentimentul de eliberare, cum ar părea normal. Astfel că oamenii găsesc dificil să mai aleagă, mulţumindu-se cu amânări pe termen nedefinit. Însă, chiar dacă reuşim să învingem această paralizie, sfârşim mai puţin satisfăcuţi de rezultat, decât dacă am fi avut mai puţine opţiuni, fiindcă este uşor să îţi imaginezi că dacă ai fi ales diferit, rezultatul ar fi fost mai bun. Cu alte cuvinte, există şansa de a regreta alegerile pe care le facem, iar acest sentiment ne împiedică să ne mai asumăm alte riscuri pe viitor.
Cu toate astea, cu cât alegem să vorbim mai puţin despre o problemă, cu atât ea devine mai evidentă, aşa că ignorarea nu este nici ea o soluţie. Pasiunea pentru propria creştere este cel mai important lucru, pe baza căruia se creează motivaţia şi fără de care ne este imposibil să evoluăm. Oamenii care au încrederea că ei merită mai mult de la viaţă sunt oameni cu tragere de inimă, care nu se dau în lături de la nimic, adevărate modele pentru toţi cei cu ciocul mare, dar care nu sunt în stare să schimbe nici poziţia măsuţei de cafea din propria sufragerie. Toate aceste persoane capabile de lucruri măreţe au trei lucruri în comun, primul fiind (surpriză) curajul. A doua calitate foarte importantă ar fi determinarea, adică bunăvoinţa de a face ceva unde nu există nicio garanţie.
Ultimul şi, de altfel, cel mai însemnat aspect al persoanelor merituoase este abilitatea de conexiune. Poate nu înţelegeţi de ce este aşa mare brânză să fii conectat cu alţii, aşa că daţi-mi voie să vă spun că absolut nimeni nu poate reuşi de unul singur. Omul cu ideea poate nu are cunoştinţa necesară pentru a o putea pune în aplicare, dar asta nu înseamnă că aceasta nu este valabilă. Luaţi exemplul oricărei companii, de la Google şi Yahoo, până la brutăria din colţ, dacă nu mă credeţi. Într-o astfel de întreprindere, trei lucruri sunt esenţiale pentru a garanta succesul: ca produsul să fie de bună calitate, firma să aibă un marketing excelent şi să ştie cum să utilizeze banii în mod productiv. Aveţi idee câte fiinţe umane există pe planeta asta care pot îndeplini toate aceste criterii? Niciuna! Toate companiile de succes au în comun un singur lucru şi acela că nici măcar una nu a fost începută de o singură persoană.
În Northumberland, elevilor de vârsta noastră li se dau la începutul anului primele două pagini din autobiografia lui Richard Branson, iar sarcina lor este să sublinieze de câte ori autorul foloseşte cuvântul „eu“ şi de câte ori îl foloseşte pe „noi“. Acesta nu utilizează nici măcar o dată cuvântul „eu“, însă pe „noi“ îl putem regăsi de 32 de ori. La fel ca toată lumea, Richard nu a pornit pe drumul său de unul singur, ci a fost încurajat şi susţinut de o mulţime de oameni, doar prin intermediul lor reuşind să îşi atingă scopul.
Din păcate, există o creştere din ce în ce mai mare în solitudine şi o scădere semnificativă în solidaritate, onestitate şi participare civică şi socială. Trist, nu-i aşa? De asemenea, deşi trăim în secolul vitezei şi al internetului, ne încăpăţânăm, în mod paradoxal, să folosim tehnologia la potenţialul ei maxim. Păi, cum vreţi să evoluăm, oameni buni, dacă mentalitatea şi mijloacele pe care le folosim în diverse domenii aparţin Evului Mediu?
Toate lucrurile bune sau rele pornesc de la noi, prin felul în care le permitem să se dezvolte, până când devin mai presus de puterea noastră de a le controla. Cum numai noi suntem responsabili pentru tot ceea ce este în neregulă în jurul nostru, forţa de a schimba aceste situaţii şi a le modela, în aşa fel încât să prindă forma pe care ne-o dorim, aparţine tot nouă. Aspiraţia către mai bine o avem cu toţii, sunt sigură de asta, mai rămâne doar să găsim motivaţia şi oameni cu aceleaşi idealuri ca noi, care ne ajută să ne punem planul în aplicare.
Tot ceea ce vrei să faci poate deveni realitate atâta timp cât tu crezi în tine şi eşti dispus să te aventurezi pe un drum mai mult sau mai puţin anevoios. Dacă nu, poţi continua să te plângi şi vezi cât de mult se va îmbunătăţi viaţa ta. În orice caz, spor în activitate!
