O istorie a balonului – Arca lui Noe

de Laura Zadunaischi – redactor
foto: Marius-Tudor Stoian – colaborator foto permanent

Dacă ne întrebăm acum cât timp se imagina un balon ca mijloc de transport, ei bine primele idei au fost datate în secolul al XII-lea. Prima dată când acest obiect a devenit posibil, ba mai mult, s-a ridicat de la sol, a fost în anul 1783. Un secol mai târziu apar dirijabilele.

De ce nu a zburat mai devreme acest dispozitiv de deplasare? Autorul primelor idei de balon, Roger Bacon, concepuse o sferă mică din cupru, umplută cu foc sau aer. Din păcate, pentru ca un balon să poată pluti, acesta trebuia să fie foarte ușor și să fie umplut cu un gaz de o densitate foarte mică.

O primă soluție a apărut în 1766, atunci când englezul Henry Cavendish a descoperit hidrogenul gazos. Un exemplu fiind baloanele de săpun, constatând că acestea plutesc ușor, tocmai pentru că densitatea hidrogenului este mult mai mică decât cea a aerului.

În 1783 apare balonul cu aer cald. Doi frați, Joseph și Etienne Montgolfier, descoperă un gaz alternativ pentru baloane, respectiv aerul cald. Aceștia ard mangal sub baza deschisă a unui balon care se umple cu aerul cald. Primii pasagerii urcați de cei doi frați la această primă lansare nu au fost oameni. O mică „Arcă a lui Noe“ a fost lansată de frații Montgolfier în aer, după ce au îmbarcat o oaie, o rață și un cocoș, într-un coș anexat la balon.

Acest zbor a avut loc în prezența regelui Ludovic al XVI-lea al Franței și a durat 8 minute. Întrucât animalele nu au pățit nimic, se urmărea în viitorul apropiat ca omul să devină pasagerul acestui balon. Primul om care s-a înălțat în aer a fost Jean Pilâtre de Rozier, istoricul regelui, nu, nu vă gândiți la rege. Acesta a fost ridicat la o înălțime de 25 de metri de un balon legat la sol printr-o sfoară lungă.

Primul zbor liber, în care balonul nu a mai fost priponit la sol a avut loc la sfârșitul aceluiași an, pe 21 noiembrie 1783. Un balon al fraților Montgolfier i-a plimbat 25 de minute deasupra Parisului pe istoricul de Rozier și pe marchizul d’Arlandes, la 300 de metri înălțime.

Adevărata pasiune pentru zborul cu balonul a apărut după ce mai multe astfel de zboruri s-au desfășurat cu succes. Dacă unii inventatori se axau pe aerul cald, alții se concentrau pe testarea proprietăților anumitor gaze, cum au fost de pildă Jaques Charles și M. N. Robert. Charles a testat gazele precum hidrogenul, iar familia Robert a găsit o metodă de a înveli mătasea în cauciuc pentru a reține hidrogenul. În mai puțin de două ore acest balon bine gândit, i-a transportat pe Charles și pe Robert de la Paris la Nesles, pe o distanță de 43 de kilometri.

70 de ani mai târziu apare primul balon mecanizat, respectiv dirijabilul, care putea fi condus. Acesta a fost construit de Henri Giffard, a fost lansat în 1852 și a zburat pe o distanță de 27 de kilometri cu 9 km/h. Dacă la început vorbim de dirijabile de 2000 de metri cubi, după 1900 se ajunge la dirijabile de 150.000 de metri cubi de gaz, care transportă pasageri peste oceane.

În timp concurența acerbă a făcut ca dirijabilele să nu mai servească pe post de mijloc de transport, ci numai în scop militar, pentru spionaj în timpul celor două războaie mondiale. Desele accidente în care aceste baloane cu gaz luau foc, aveau un singur vinovat, hidrogenul, un gaz extrem de exploziv. Heliul era alternativa mai inofensivă, însă acesta era foarte scump și se găsea numai în America de Nord.

În prezent baloanele cu hidrogen sunt folosite exlusiv în scopuri științifice, nemaiservind transportului de persoane, iar cele cu aer cald în sport și publicitate. Există și unele baloane folosite cu scopul de a filma anumite evenimente sportive.