Doua bliete dus, ca la intors are cine sa ma ia

doua bilete dus

text si foto de Olivia Mihale – redactor

Se spune că nicăieri nu-i ca acasă, dar atunci cum îmi explici mie graba asta constantă de a ne maturiza, de a scăpa din această perioadă de tranziţie, şi de a pleca din locurile noastre de baştină? Cu toate acestea, nu numai ca adolescent simţim nevoia să luăm o pauză de la tot, să uităm pe bune, cu toţii fiind în aşteptarea următoarei vacanţe, viitorului weekend, de mai târziu strop de fericire. Eu una, de abia aştept următorul zbor către oriunde altundeva decât Bucureşti, România.

Am cunoscut destule persoane care până la 17 ani n-au ieşit din ţară sau, pe de altă parte, care până la aceeaşi vârstă, au fost plecate oriunde mai puţin la ei acasă (mă rog, nici chiar). Astfel, în graba noastră de a ne lua zborul la propriu, uităm să observăm detaliile cele mai importante din jurul nostru, trecând prin viață ca valiza prin gară, cum s-ar spune.

Aşa că, de data aceasta, am hotărât să nu remarc doar ce vreau, ci şi ce trebuie. Cum probabil cu toţii ne uităm capul prin bagaj când vine vorba de o plecare într-o ţară nouă, nu ne mai gândim că peste ceva vreme ne vom întoarce, în cel mai bun caz, cu un bronz şi nişte suveniruri (printre care şi kilograme in plus).

Oare ce e aşa interesant până la urmă la plecare? Ei bine, încearcă să te pui în mijlocul unui aeroport – mai greu dacă e cât „JFK“ sau „Heathrow“, dar poţi să te chinuieşti puţin şi să te uiţi în jur. Există magazinele şi restaurantele care au preţuri cât juma’ de bilet de avion, dar pe alea cine nu le vede? Apoi, sunt sutele de bagaje, fie înghesuite unele în altele, fie răsturnate, ori în proces de închidere după nenumărate sforţări acasă, când toată familia s-a aşezat pe ele, dar totuşi au refuzat să facă „click“. Genţile de mână şi cărucioarele pliabile pentru copiii mult prea mici sunt un fel de anunţ că vei avea un zbor cu totul deosebit, din care nu vei rata nimic. Mâinile tuturor sunt pline de acte, în special paşapoarte şi buletine, sau bani care trebuie schimbaţi. Mai sunt şi sticlele de doi litri de apă sau suc care oricum vor fi aruncate. Ce pierdere…

Te uiţi în stânga şi în dreapta, dar parcă ratezi ceva cu totul extraordinar. Vezi obiectele ce te duc cu gândul la vacanţă şi relaxare, dar cum rămâne cu oamenii? Parcă ceva ne face să fim atât de încordaţi că nimic nu ne mai poate lua atenţia de la verificarea listei de lucruri pe care nu trebuie să le uităm. Iar în jur, se întâmplă acelaşi lucru: lume stresată, lângă copiii care stresează şi mai rău; oameni agitaţi şi dezorientaţi care încearcă să afle cum ajung la poartă la timp, cu toate că încă nu şi-au făcut check-in-ul. Mai vezi din când în când şi vreun tip drăguţ cu care te rogi să fii în acelaşi avion că poate se loveşte la cap şi iese ceva.

Cu toate acestea, tot am ratat esenţialul: oamenii care îşi aşteaptă prietenii şi rudele să se întoarcă de oriunde au fost plecaţi. Este aşa frumos sectorul de „arrivals“ al aeroportului! Aici, găseşti plăcuţe cu nume scrise cu marker-ul permanent – pe care plănuieşti să le faci și tu cândva pentru un prieten -, sau copii nerăbdători să îşi revadă rudele şi, de ce nu, să primească şi nişte cadouri. În acest loc, vezi zâmbete care ajung să se scurgă în lacrimi de fericire, unele dintre cele mai extraordinare îmbrăţişări – precum alea din filme, unde deşi sunteţi deja aproape, persoana te strânge şi mai aproape şi îţi poate simţi zâmbetul pe umăr – şi unele dintre cele mai sincere săruturi. Sună destul de wow, nu?

Dar tu probabil eşti prins cu ai tăi într-o ceartă despre care este primul loc pe care îl vizitaţi după check-in: baia, restaurantele sau „Duty Free-ul“. Și sincer cred că ştiu pentru ce optez eu, că doar de ce să nu fac pe mine dacă pot să nu plătesc taxele de import?

Este trist cum suntem atât de captaţi şi prinşi în plecarea noastră, astfel că nu realizăm cum, de fapt, cea mai bună parte până la urmă e drumul de întoarcere. Când ştii că te întorci de unde ai pornit, şi cu toate acestea, cuiva îi e destul de dor de tine încât să se care până în aeroport cu un carton mâzgălit cu cea mai cretină poreclă a ta, un zâmbet cât toată faţa şi braţele libere doar pentru tine.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *