„Vă rog, încercaţi să citiţi această carte cu lumina difuză şi întotdeauna singuri, citiţi încet, bucuraţi-vă de fiecare pagină; veţi observa că, după puţin timp, …


„Vă rog, încercaţi să citiţi această carte cu lumina difuză şi întotdeauna singuri, citiţi încet, bucuraţi-vă de fiecare pagină; veţi observa că, după puţin timp, …

Cu ocazia celei de-a doua ediţii a proiectului „Îmblânzirea cărţilor“, am fost invitată la Librăria Bastilia pentru a asista la o conferinţă aferentă romanului „De …

Cum ar fi să te trezeşti într-o zi şi să realizezi că toate lucrurile în care credeai nu mai există? Într-o pustietate în care animalele …

Jacob Jankowski, student la medicină în anul cinci, se pregateşte de examenul final, urmând să îi calce pe urme tatălui său, un renumit veterinar. Într-o …

Cu toţii am fost învăţaţi de mici că suntem singuri în Univers… Dar ce-aţi spune dacă a-ţi afla că o civilizaţie nepământeană ne supraveghează? Frank …

O mașină programată să ucidă, un robot antrenat să nu abandoneze misiunea primită orice ar fi… „The Dancer“ este misterul asupra căruia se oprește Lincoln …

Dacă ar trebui să descriu romanul lui Anthony Burgess în trei cuvinte, acestea ar fi „super horror show“ (expresia caracteristică personajului principal, de altfel). Autorul …

Un titlu vag ce nu spune prea multe, dar un conţinut ce te şochează din primele idei, o carte scrisă prin bătaia ochiului stâng alături …

Georges Duroy, un fost subofiţer întors din serviciul militar din Algeria, pare sortit unei vieţi mediocre, până în momentul în care i se iveşte oportunitatea …

Cu spiritul său critic, perspicace şi meticulozitatea unui detectiv de primă mână, Hercule Poirot îşi face încă o dată intrarea „în scenă“ pentru a aduce …

Ştii cum e să fugi îngrozit, plin de răni, cu gâtul uscat, simţind pe limbă praful înecăcios şi încercând să scapi de prădătorul care te …

Alberto Moravia reuşeşte să ilustreze în şapte povestiri diverse forme ale iubirii şi să reunească aceste istorisiri într-un volum apărut în Italia secolului al XX-lea. …

Sex, bijuterii, clienţi, bordel, trădare, prietenie şi respect stau la baza a ceea ce Pan Yuliang, o controversată pictoriţă de origine chineză, a realizat la …

Radio Monte Carlo nu difuzează doar muzică, ci este lăcaşul de spovedanie al unui criminal care, prins de lanţurile unei copilării tragice, este motorul ce …

Te-ai mai naşte dacă ai şti ce urâtă i lumea? „Copilul divin“ al lui Pascal Bruckner e cartea pe care mi-aş dori s-o fi scris …