Ştii cum e să fugi îngrozit, plin de răni, cu gâtul uscat, simţind pe limbă praful înecăcios şi încercând să scapi de prădătorul care te vânează până şi în propria minte? Ştii cum e atunci când fiarele devin singura ta familie? Tu nu, dar Mishke ştie.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Belgia, părinţii fetei sunt deportaţi, iar la numai şapte ani, copila evreică rămâne alături de cei mai nemiloşi duşmani: naziştii. Mishke este dată spre adopţie unei familii care are intenţia de a o vinde nemţilor, aşa că fetiţa fuge în căutarea părinţilor ei.
Cum află că părinţii ei ar putea fi undeva prin est, Mishke străbate Germania, Polonia, Ucraina, chiar şi România în căutarea disperată a acelor persoane care au fost smulse cu cruzime de lângă ea. În faţa ei îi sunt înşirate poate cele mai groaznice, sfâşietoare şi animalice fapte. La numai şapte ani asistă la executări, violuri, tortură în masă. Doarme pe unde apucă, fură ce poate din casele oamenilor pentru a se păstra în viaţă, până în momentul în care este adoptată de o lupoaică. Uşor-uşor, lupoaica o primeşte şi o tratează ca pe unul din puii ei, Mishke ajungând să se comporte ca un lup, să comunice cu ei şi să se hrănească din cadavre.
Această carte a fost iniţial crezută ca fiind autobiografia autoarei, dar cu toate că a mărturisit opusul, această poveste încă rămâne un coşmar de nedescris, o perioadă imposibil de şters.