Meila Madalina - Redactor 
… la o şedinţă de brainstorming! Vreau să scoatem în evidenţă toate gesturile pline de orgoliu şi de frustrare pe care le exercitaţi asupra noastră.
Sunt de acord că încăpăţânarea este o caracteristică umană care datează încă de la începuturile omenirii, sunt de acord că această caracteristică are, uneori, şi părţile ei bune. Ca un exemplu, încăpăţânarea este o foarte bună unealtă pentru a oftica pe cineva. Însă, această latură a personalităţii nu se mai dovedeşte o unealtă atât de bună când ajunge să îţi cucerească întreaga existenţă!
Am stat la o discuţie filosofică zilele trecute despre formarea noastră ca oameni. Ce se întâmplă, de fapt, cu noi când ne naştem? Avem deja stabilite concepţiile morale, ştim deja ce ne place şi ce vom vrea să facem, însă nu ne ajută cu nimic până nu învăţăm să vorbim, să citim, să ne descoperim mintea. Odată cu dezvoltarea acestor capacităţi, creieraşul nostru se va umple de ramuri, va deveni un arbore foarte frumos care va fi în stare să se apere singur, să aibă o discuţie în contradictoriu, va deveni o personalitate complet definită.
Continui să cred că oamenii care au fost înzestraţi cu încăpăţânarea sunt cu adevărat deosebiţi prin inconştienţa lor! Aceştia au o ambiţie prost formată, un orgoliu greu de întrecut şi, din cauza acestor defecte, ajung cu timpul să dobândească o altă caracteristică umană: frustrarea. Cel mai mult ne enervează atunci când, de exemplu, cerul este albastru, toată lumea ştie acest lucru, însă încăpăţânatul vine şi spune: „este roşu“. Atunci începe o luptă acerbă de contrazicere între încăpăţânat şi realistul raţional, care îi este cel mai mare duşman.
O relaţie serioasă cu acest tip de om cred că este cea mai periculoasă decizie, pentru că după colţ stau la coadă multe luni de stres, lacrimi, disperare şi uimire! Are răspuns la orice întrebare. Dacă îl întrebi de ce nu se schimbă, îţi va spune că „nu vrea“, deşi adevărul este că el vrea, doar că nu are chef să se schimbe. Dacă îţi doreşti cu adevărat ceva, sau să mergi undeva şi încăpăţânatul nu are deloc chef, lupta este deja pierdută din cauza naturii lui.
Un încăpăţânat este blestemat cu o inconştienţă greu de egalat! Cred că la capitolul ăsta îmi este foarte milă de ei… De cele mai multe ori, se ţine de ideea lui şi nu o lasă, oricât de iraţională ar fi ea. Asta nu poate să fie decât inconştienţă, pentru că, în opinia mea, nu este greu să vezi ceva raţional, ceva logic.
Încăpăţânatul este aparte – s-au scris cărţi, s-au făcut studii ştiinţifice asupra modului său de gândire. Ei rămân în lumea lor şi nu cred că cineva îi va scoate de-acolo, aşa că noi le urăm şedere plăcută în continuare, atâta timp cât nu ne mai deranjează pe noi, raţionalii…
