Teen Press 
foto: cinemagia.ro
„Eşti ceea ce vrei să fii!“. Niciodată nu s-a schimbat această lege până acum, întotdeauna am fost îndrumaţi în găsirea sinelui nostru şi aşa ne sugerează şi acest film. O animaţie foarte simpatică ce a vrut cu desăvârşire să îmi câştige adoraţia şi chiar a reuşit.
Hogharth Hughes (Eli Marienthal) este un băieţel cu o imaginaţie foarte bogată, singuratic şi este crescut de o mamă văduvă (Jennifer Aniston).
Hogharth descoperă într-o noapte un robot imens (Vin Diesel) prins în cablurile unui transformator electric din pădure şi, cum simte milă pentru majoritatea creaturilor de pe pământ, robotul gigant de 10 metri nu face excepţie. Băiatul ajunge să salveze robotul de la un „shutdown“ complet şi, în acelaşi timp, cei doi devin prieteni foarte buni. Robotul are comportamentul unei fiinţe umane sau, mai bine zis, al unui nou născut. Pentru el, absolut fiecare element de pe pământ este ceva nou. Hogharth îl învaţă să vorbească, să aprecieze unele lucruri, să nu omoare alte lucruri şi aşa mai departe. Robotul mănâncă mult metal, aşa că stricăciunile lăsate prin oraş şi în afara lui nu trec prea mult neobservate, aşa că prea-măritul guvern al Americii, îşi trimite unul dintre aghiotanţi, Kent Mansley (Christopher Mcdonald) să cerceteze zona, în eventuala descoperire a unui invadator din spaţiu şi posibila eradicare a acestuia.
Conştient că robotul nu poate să îşi refugieze fundul metalic în oraş, Hogharth îi găseşte o locuinţă în curtea plină de fier vechi a lui Dean McCoppin (Harry Connick, Jr.), un artist neînţeles de oamenii din oraş şi un complice de nădejde pentru băiat. Totul e bine şi frumos până în momentul în care investigaţia lui Mansley se intensifică şi încet dar sigur păşeşte spre descoperirea robotului. Filmul este plin de pasiune, iar efortul echipei care a produs acest film nu trece neobservat, studioul încercând să se diferenţieze de Disney, care la momentul acela scotea animaţii pe bandă şi toate de nota 8 în sus. Am găsit mici similarităţi între robotul din acest film şi terminatorul din al doilea film, regizat de James Cameron, pentru că împart aproape aceleaşi circumstanţe. Robotul învaţă greutatea sentimentelor şi apreciază rasa umană pentru dramul de speranţă şi de fericire ce emană din fiecare particulă din lume.
Actorii au făcut o treabă minunată, ca de obicei, în special interpretarea lui Vin Diesel, care a demonstrat multe prin puţine cuvinte. Iar muzica compusă de Michael Kamen este sublimă, până la cel mai mic detaliu.
Per total, filmul este realizat cu cap şi este o poveste frumoasă cu o morală de bază în viaţă pentru orice visător de pe Terra. Aşa cum afirm şi eu, destul de mândru de asta, sunt un visător, şi nu am pierdut această premisă din minte, de când m-am născut. Filmul a fost nominalizat la premiile Hugo pentru cea mai bună prezentare dramatică.
Aşa cum afirmă şi Hogarth la un moment dat, eşti ceea ce alegi să fii, nimeni nu îţi impune asta, nimeni nu îţi pune o etichetă. Tu alegi cine sau ce vrei să fii!
