
foto: Cristina Guja – seminarist tehnoredactare
Mărţişorul a venit cu o comedie pe scena Sălii Palatului: o piesă de teatru a călcat din nou sala de spectacole. La orele 19:00 a început şirul hohotelor de râs şi al umorului fin. Actori precum Adriana Trandafir, Andreas Petrescu şi Gabriel Fătu au folosit microfoane pentru a fi auziţi de către cei 4000 de spectatori din sală. Dacă o piesă de teatru obişnuită are până la 800 de spectatori, piesa „Mă mut la mama“ a făcut excepţia. Ecranele cu plasmă au scos în evidenţă scenele spumoase, pentru cei din loje.

Piesa scrisă de Andreas Petrescu, totodată unul dintre protagonişti, a fost o încântare de două ore, lipsită de pauze. Povestea a urmărit ceea ce i se poate întâmpla unei mame de 57 de ani, atunci când cei doi fii vor să se mute la ea, tocmai când aceasta îşi face planuri pentru o cină romantică cu iubitul secret.

Pe rând, vin telefoane din partea copiilor, pe care nu ştie cum să-i facă să se răzgândească în privinţa venirii lor, dar şi din partea amantului, la care se plânge intrigată de împrejurările stupide. Comedia începe atunci când femeia încurcă personajele din spatele apelurilor. Sosirea pe rând a băieţilor, care nu ştiu de planurile mamei, o pun în faţa faptului împlinit: atunci când ei se instalează în casa ei şi decid să rămână.

Un adevărat război între mezin şi băiatul mai mare, doi bărbaţi în afara casei mamei lor, unul însurat, cu copil, celălalt şomer, cu o iubită, dar amândoi cu un lucru în comun. Şi anume, sunt daţi afară din casă de către consoartă după o ceartă, al cărei motiv, la început, îl ascund din orgoliu. Ajunşi la mamă, redevin copiii care se ceartă pentru o jucărie, în cazul ăsta femeia care i-a crescut, şi îşi povestesc „drama“ de acasă.

Gelozia este alimentată nu doar de conflictul dintre ei, dar spre finele piesei şi de vestea unui intrus în casa mamei (după ce aceasta se lasă bătută şi se hotărăşte să le dezvăluie secretul). Mama, aflată la mijloc, încearcă să-i împace mai mereu; ei se aliază doar atunci când vor să afle adevăratele ei motive, dar ea schimbă subiectul şi caută răspuns la problemele lor. Ironia face ca partenerele băieţilor să aibă acelaşi nume, alt motiv de ceartă şi de gelozie între ei, când confuzia apare la nivel de discuţie.

Iubitul secret este aşteptat de către cei doi fii în casa mamei, pentru că aceştia vor să îl cunoască – un nou motiv de a nu pleca de pe capul femeii, după ce răspund mai mereu la telefon în locul acesteia şi îl invită pe la ei pe viitorul „tată“. Iar aceasta, furioasă, îi aleargă. Un circ în familie, care dezvăluie lucruri scandaloase pentru fiecare în parte, dar care par perfect normale pentru dezvăluitor.

Mama s-a înscris la psihologie, aşa l-a cunoscut pe iubitul ei, pe băncile facultăţii, iar cei doi copii sunt incapabili să o vadă pe cea care le-a dat viaţă ca pe o femeie. Însă, răspunsul ei este destul de clar: „Să ştiţi că şi mama voastră face sex!“

Băiatul cel mare şi-a găsit prietena cu altă femeie în pat, motiv de ironie din partea fratelui său mai mic: „Eşti tâmpit, te-ai certat cu ea din cauza asta?! Eu mă băgam în pat cu ele!“
Amantul, în cele din urmă, bate la uşa care, odată deschisă, îl dezvăluie pe Dan Diaconescu cu un casetofon în mână din care se aude vocea lui Florin Piersic.

Spectacolul a venit şi cu o tombolă la sfârşit. Diaconescu a extras biletele, pe care mai mult le-a împrăştiat pe scenă. Spectatorii care aveau jumătatea biletului cu codul posibil câştigător au cerut în cor aprinderea luminilor din sală, pentru că nu puteau citi biletul. Actorii nu au ieşit din pielea personajelor nici în timpul tombolei. Premiul cel mare a fost maşina personală a actorului Gabriel Fătu, un Jaguar. Piesa se va juca şi la Teatrul Mic, pe 23 martie, fără Jaguar.
Un spectacol cum nu am mai vazut niciodata!!! BRAVOOOOOOOOOOOOOOO!!!!