„Actorul“ din barul Blu’zz

Într-o frumoasă seară de vară, în data de 19 august 2012, „Actorul“, Alex Vlad, a încântat spectatorii prezenţi în barul Blu’zz. La numai 26 de ani, protagonistul piesei de teatru este doctorant la UNATC, membru în diferite jurii şi participant la numeroase spectacole şi festivaluri, printre care amintim Festivalul Teatrelor de Buzunar şi Festivalul One Man/Woman Show, ediţia I.

Spectacolul începe într-un mediu relaxat, unde oamenii râd, vorbesc la mese sau aşteaptă, stând în picioare, curioşi, apariţia „Actorului“. Încă de la începutul piesei se poate observa o primă trăsătură a personajului: dezordonat. Îmbrăcat la costum, se plimbă agitat de o parte şi de alta a unei măsuţe de lemn, pe care zac inerte obiecte precum: telefon, hârtii, şosete şi multe altele.

Stupefiat că nu are noroc, în ciuda faptului că alţii mai slab pregătiţi au, se simte nedreptăţit, luând în considerare faptul că se dovedeşte a fi încrezut. Astfel, printre pasajele de autodescriere desprindem faptul că se consideră „degajat, dezinvolt, talentat“, că „arată bine“ şi este un „profesionist“.

Din cauza respingerii de către societate, simţită acut în încercarea de a-şi arăta talentul, tinde să arunce eşecul carierei sale pe umerii oricărui om cu care intră în contact. Prin convigerea paranoică dusă la extrem, cum că toată lumea e invidioasă (acest lucru stând la baza insuccesului său), putem face o analogie între eroul nostru şi faimosul personaj din opera lui I.L. Caragiale, „Două loturi“, şi anume Lefter Popescu. Pentru cunoscători, este imposibil să nu se observe obsesia pentru avere, care generează o nepăsare generală faţă de orice lucru spiritual. Frustrarea poate fi elementul care explică lupta interioară a individului, element produs de faptul că timp de 13 luni nu a avut niciun loc de muncă şi a fost nevoit să amaneteze toate bunurile sale. Printre acestea se numără şi statueta care încorona munca sa, care însă nici măcar nu era din aur, astfel că suma obţinută a fost nesatisfăcătoare.

Viciul personajului, acela de a fi fumător, vine la pachet cu ticul de a bate din picior, cu frământarea continuă şi trecerea bruscă de la o stare la alta, aflându-se în orice moment la graniţă cu nebunia. Convingerile sale servesc oarecum şi ca un fel de consolare: nu făcea parte dintr-o gaşcă, cei care făceau, având mai mult noroc, credea cu tărie că în altă ţară ar fi avut mai mult succes şi că „pârghia tuturor lucrurilor era sexul“.

Urmând tipologia omului solitar, îşi aminteşte, ocazional, frânturi din viaţa lui familială destrămată, precum şi faptul că soţia a fost singura care a avut încredere în şansa lui de reuşită, iar socrul l-a îndemnat mereu să-şi schimbe meseria (lucru pentru care, într-un final, „Actorul“ i-a dat dreptate).

Indiferenţa faţă de nevoile spirituale, menţionată mai devreme, atinge apogeul în momentul în care, aşteptând un mesaj de confirmare sau de respingere pentru un rol principal la Paris, a primit un mesaj în care era anunţat că i-a murit nevasta într-un accident de maşină. Dacă până atunci, de la admiraţia faţă de francezi, a trecut la dispreţul total (bazat pe posibilitatea de a fi respins pentru rol), văzând că mesajul includea vestea tragică legată de soţie, s-a simţit uşurat. Finalul se termină cu eroul nostru având bagajul în mână, îndreptându-se uşurat spre Paris, dar abia ce a apucat să iasă pe uşă, că a şi primit un mesaj…