Glumițe sau, mai bine zis, comedie online. Oamenii geniali care ne pun cu burțile la pământ și ne îndeamnă să ne rostogolim de râs au …


Glumițe sau, mai bine zis, comedie online. Oamenii geniali care ne pun cu burțile la pământ și ne îndeamnă să ne rostogolim de râs au …

Cu toţii avem fel şi fel de colegi cu cele mai interesante talente: unii dansează, unii jonglează, alţii cântă. Ei, astfel i-am întâlnit noi pe …

De ani buni ne-am obişnuit să îl vedem în zilele de miercuri la TV, reuşind mereu să ne amuze sau chiar făcându-ne să râdem în …

Cu toţii avem fel şi fel de colegi cu cele mai interesante talente: unii dansează, unii jonglează, alţii cântă. Ei, astfel i-am întâlnit noi pe …

Alexandru Veştea a absolvit Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ şi a terminat Universitatea de Farmacie „Carol Davila“. În jurul vârstei de 30 de ani, profesând meseria …

Adrian Murgoci este unul dintre olimpicii internaţionali medaliați cu argint la olimpiada de chimie de la Moscova. A terminat anul acesta Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ …

Cu toţii ştim să trasăm câteva linii pe o foaie, să aşternem o pată de culoare sau să haşurăm marginile unui caiet… Dar oare câţi …

Vineri de vineri, atunci când dorința de distracție și pofta de râs sunt mai mari, românii se întâlnesc online, indiferent în ce colț de lume …

Trupa „Goodbye to Gravity“ este o trupă de metal relativ nouă, înfiinţată în anul 2011, care a cucerit inimile multor oameni pasionaţi de acest gen, …

Magda, prietenii îi zic Mady, este o adolescentă de 17 ani care face tatuaje de un an și jumătate, ceva original şi nou în rândul …

Un bărbat carismatic, extrem de interesant, polivalent în desăvârșirea talentului său artistic. Un perfecționist în tot ceea ce face. E foarte îndrăgit și apreciat pentru …

Am avut prilejul să stăm la o şuetă cu membrii trupei ,,The Purple Dandies“ şi anume Tudor Marcu, Ramin Vahidi, Naim Vahidi, Mădălina Stoica şi …

„Viața și sănătatea sunt unele din cele mai importante lucruri pentru noi, dar de care nu toți au parte.“ – este un crunt adevăr care …

L-am văzut la teatru, în filme, prezentator la „Vocea Romniei“ şi „Românii au talent“, l-am urmărit şi în paşi de dans la „Dansez pentru tine“. …

E imposibil să nu-i știm pe producătorii clipurilor hilare cu MO și F.O.C.A., și e imposibil să nu știm cum fiecare dintre noi așteptam – …