Interviu – Say Goodbye to Gravity

interviu goodbye to gravity

interviu goodbye to gravity

de Sara El Habashi – seminarist
foto: Cătălina Cosma – fotoreporter

Trupa „Goodbye to Gravity“ este o trupă de metal relativ nouă, înfiinţată în anul 2011, care a cucerit inimile multor oameni pasionaţi de acest gen, nu doar în ţară, ci şi în afară. Am avut ocazia de a sta de vorbă cu Andrei Galut (vocalistul) şi Alex Pascu (basistul) trupei, care ne-au răspuns la câteva întrebări.

R.: Cum v-aţi format ca trupă? Având în vedere că sunteţi foşti membri ai fostei trupei Thunderstorm.
Alex Pascu:
După o pauză lungă de la Thunderstorm“, încă voiam să facem muzică, aveam idei noi, avem nevoie de un vocalist. Iar o prietenă bună ni l-a recomandat pe Andrei. Am rugat-o să îmi dea un link de youtube sau ceva, iar ea mi-a zis „păi uită-te la Megastar“. Am crezut că face mişto de mine. Dar am zis că putem să facem chestia asta, ne-am întâlnit la o bere şi am văzut că suntem pe aceeaşi felie. La început am stat şi dezbătut dacă să rămână „Thunderstorm“ sau să fie un proiect nou. Ne-am dat seama că nu are nicio legătură cu piesele vechi. Însă ne-am dat seama că ne afundăm într-o chestie grea, că o luăm de la început: totuşi „Thunderstorm“ avea cât de cât un nume. Dar a meritat în cele din urmă.

interviu goodbye to gravity

R.: Că tot s-a adus vorba de Megastar, cum a fost această experienţă pentru tine, având în vedere că ai şi câştigat?
Andrei Galut:
A fost bine (râde). A fost o experienţă de viaţă pe care nu o s-o uit niciodată. A fost o realizare şi o confirmare a faptului că pot să cânt şi place şi altor oameni.

R.: Cum aţi ales numele formaţiei şi ce înseamnă pentru voi mai exact „Goodbye to Gravity“?
A.G.:
Născocirea numelui a venit într-o seară la un bar, după multe shot-uri. Alex a venit cu propunerea de nume şi a fost un accept din partea tuturor, unul spontan. Ne-a plăcut. A doua zi am mai stat să digerăm ideea şi ne-am dat seama că se potriveşte cu ceea ce facem noi, cu conceptul trupei per total: sfidarea regulilor, că nu ţinem cont de ce se cere neapărat; că mai degrabă ţinem cont de ce ne place nouă… şi cam asta facem.

R.: Cum au descurs înregistrările pentru albumul de debut?
A.P.:
S-au întins pe o perioadă destul de lungă, un an şi ceva. A durat aşa mult pentru că stăteam şi compuneam, înregistram. Nu aveam piesele scrise de dinainte. după „hai în studio să le tragem“, încet-încet le construiam, terminam câte o piesă, o imprimam. De aceea a fost un pic mai greu, pentru că au fost mult mai multe sesiuni de înregistrare faţă de un album obişnuit.
A.G.: A durat ceva până ne-am intrat în mână, până am găsit formula în care puteam să lucrăm şi până a ieşit înregistrarea aşa cum voiam noi. Încă nu lucrasem împreună în studio, cred că asta a fost cea mai dificilă perioadă.
A.P.: Nu a fost neapărat dificilă, a fost mai degrabă foarte multă muncă şi cred că a durat puţin să ne dăm seama cum funcţionăm şi cum putem să scoatem unuii de la alţii ce e mai bun. De fapt despre asta e vorba.

interviu goodbye to gravity

R.: Care este piesa voastră preferată de pe album şi de ce?
A.G.:
Nu ştiu, îmi e greu să aleg. Sunt 10 piese, am lucrat împreună la toate, chiar nu ştiu. Dar cred că depinde de stare. Mie, acum, îmi place „Back to life“, de exemplu. Înainte îmi plăcea foarte mult „Cage“, cred că în funcţie de anotimp (râde).
A.P.: Mie îmi place tot albumul. Nu pot să aleg. Mi se pare că este foarte bine legat. Pot să ascult şi piese la întâmplare, dar nu, nu pot să aleg o piesă anume. Mi se par toate reuşite.

R.: Aţi concertat în cadrul festivalului Summer Breeze în Germania. Cum aţi descrie această experienţă?
A.G.:
Nemaipomenită!
A.P.: Obositor (râde).
A.G.: (râde) Da, a fost obositor, dar a fost o şansă foarte mare pentru noi să ieşim în afara ţării, să vedem dacă muzica noastră place şi altor oameni. Iar reacţia a fost foarte mişto. Nemţii, by default, vin la festival să se simtă bine, iar acest lucru s-a văzut şi când am fost noi pe scenă. Energia pe care ne-au dat-o ei a mers înapoi spre ei, a fost ca un ciclu.
A.P.: E clar că nu ne ştiau, deşi nemţii studiază înainte trupele. Am văzut că erau destul de mulţi care veniseră în mod special pentru noi. Lor nu le trebuie foarte mult ca să intre într-o stare, erau de la început foarte energici. Acolo, pentru noi, a fost o ocazie să dăm cu nasul de lumea reală. E un pic altceva: un festival de mărimea aia nu există la noi şi a fost o ocazie bună să vedem cum merg lucrurile şi să stăm la bere cu oameni din trupe pe care le ascultam de când eram mic. E foarte refreshing, aşa, ca experienţă. Eu m-aş duce acolo şi ca spectator.
A.G.: Da, e foarte frumoasă atmosfera, mai vrem!

R.: Când şi-a descoperit fieacre dintre voi pasiunea pentru muzică? Şi cum?
A.G.:
Cam târziu, cam prin facultate. Nu am urmat cursurile unei şcoli de specialitate, n-am făcut Conservatorul. În facultate pur şi simplu am mers pe la festivaluri, stăteam cu prietenii la un foc de tabără, la o chitară. Am prins eu microbul – poţi să-l numeşti folkist, dacă vrei – cântat la o chitară acustică în aer liber. Aşa mi-am descoperit pornirea asta de a vrea să învăţ să cânt la chitară, să învăţ piese, să le cânt de unul singur şi, ulterior, să îmi fac piesele mele.
A.P.: De când eram mic, îmi aduc aminte, am primit un casetofon mono cu un reportofon şi era cea mai de preţ chestie. Alţii se jucau cu maşinuţe, ăsta era obiectul meu cel mai de preţ şi am primit de la un prieten de familie o casetă. Iar pe caseta aia erau Queen, Billy Idol şi mulţi alţii. Am tocit caseta aia şi aşa a apărut pasiunea mea pentru muzică. O pasiune foarte mare era Queen, când eram în generală. După, am început să ascult chestii mai dure şi totul a evoulat natural. Când i-am auzit prima dată pe casetă pe Iron Maiden, am zis „GATA! Ştiu ce vreau să fac.“

interviu goodbye to gravity

R.: Că tot am ajuns în perioada adolescenţei, cum au fost anii de liceu pentru voi?
A.G.:
Eu am fost şeful clasei (râde). Era o funcţie de care a trebuit să mă ţin până la final. Nu am avut probleme sau chestii existenţiale. A fost o perioadă care a trecut, îmi pare bine că a trecut. (râde). A fost OK.
A.P.: Liceul pentru mine a fost o perioadă mai puţin bine definită ca la majoritatea, pentru că eu am făcut din clasa I-a până în a XII-a în aceeaşi şcoală, cu aceeaşi oameni: liceul german. Liceul, în sine, era doar o continuare a generalei, deci nu am simţit o schimbare. Pentru mulţi schimbarea oamenilor sau a locului este ceva important. În rest, ne distram, mergeam la ore, repetam. Ce mi-a plăcut foarte mult şi am apreciat: am avut o profesoară de muzică venită din Germania, pentru că noi am avut profesori nemţi. Şi a descoperit că eram foarte pasionaţi de muzică. Era un grup la noi în liceu pasionat de această materie. Mereu au existat trupe. Ne-am ajutat unii pe alţii, iar conducerea a văzut chestia asta şi chiar ne-a sprijinit: ne-a cumpărat un set de tobe, ne-a pus la dispoziţie o sală în care să repetăm după ore, staţii, microfoane. Profesoara mea de muzică, atunci când a plecat în Germania, mi-a făcut cadou chitara ei şi i-am fost foarte recunăscător. Ştiau cum să ne facă să fim atenţi, iar lumea nu chiulea deloc la ora de muzică. Se venea de plăcere.

R.: Ce înseamnă muzica pentru voi?
A.G.:
Primul cuvânt care îmi vine în minte este „pasiune“. Mă pasionează atât să o ascult, cât să o şi cânt, să compun. Mă ajută în viaţa de zi cu zi, mă ajută să trec peste momentele mai grele, e acolo şi pentru momentele mai fericite. Depinde, ascult genuri diferite în funcţie de starea pe care o am. Iar uneori sunt anumiţi artişti care reuşesc să mă inspire şi asta cred că transpare în muzica noastră.

R.: Aveţi vreun idol în muzică?
A.G. & A.P.:
Mulţi! (râd)
A.G.: Mie, în momentul de faţă, îmi place foarte mult să ascult Stone Sour. Corey Taylor mi se pare un artist complet şi un om genial.
A.P.: Freddie Mercury.

interviu goodbye to gravity

R.: V-aţi gândit să compuneţi şi în limba română?
A.P.:
Am făcut chestia asta cu Thunderstorm, dar este extrem de greu. Extrem de greu să nu sune penibil. Dacă îţi iau versuri de la piese consacrate, din repertoriul internaţional şi le traduc, sună penibil. Sunt unii care au versurile la ei, ştiu să compună. Dar mi s-a părut foarte greu să compunem în română, am trecut prin experienţa asta cu Thunderstorm şi cred că aproape ne-a ieşit să nu fim penibili. Acum, că ne-am apucat de proiectul ăsta nou, am zis clar că vrem să încercăm să cântăm şi în afara ţării.
A.G.: De la început, proiectul „Goodbye to Gravity“, s-a vrut un proiect cu piese în limba engleză. Eu am compus şi în limba română cu trupele cu care am cântat înainte, nu pot să zic că îmi displăcea să compun în română. Dar, având în vedere genul de muzică pe care îl cântăm, felul în care s-a pus problema în trupa asta, mie cel puţin, îmi vine foarte natural să compun în engleză şi cred că sună bine aşa. Asta nu înseamnă că folosesc engleza ca un mod de a chiuli de la mesajele pe care vreau să le transmit, sunt la fel şi în engleză şi în română. Cei care vor avea răbdare să asculte sau să citească versurile, sper că vor capta mesajul.

R.: Dacă aţi avea de ales o altă profesie, în afară de muzică, ce aţi alege?
A.G.:
Păi avem şi alte meserii (râde). Eu lucrez la o multinaţională, în domeniul IT. Nu era neapărat un vis, aşa s-a întâmplat, pur şi simplu. E un job pe care l-am găsit, care îmi place, pe care îl fac, zic eu, bine. Dar în afară de muzică nu mă văd făcând altceva cu aceeaşi pasiune.
A.P.: Eu mă ocup de design grafic, am tot felul de proiecte. Dar, apropo de ceea ce ziceai cu muzica, ce înseamnă ea pentru noi. De mic mi-am dorit foarte mult să fiu într-o trupă şi după aceea mi-am dat seama că vreau să cânt la chitară bass, să înregistrez. Spre exemplu, am început să învăţ Photoshop în ’97-’98, ca să lucrez coperta pentru album. Am început să fac web design, ca să fac site-ul pentru trupă. Fiecare obstacol de care mă loveam, pentru a duce trupa mai departe, mă făcea să învăţ un lucru nou care acum mă ajută în meserie. E o chestie foarte interesantă. Totul pentru trupă. Aşa am ajuns să fac mai multe chestii: producţia audio, montaj. Primul clip l-am montat din bucăţele de filmări live, efectiv de nevoie. Am început să devin din ce în ce mai bun la chestia asta, dar toate au avut legătură cu muzica.

interviu goodbye to gravity

R.: Ce planuri aveţi pentru viitor?
A.G.:
Nu ştiu, avem visuri măreţe, dar acum lucrăm la nişte variante acustice ale pieselor. Sperăm să ne şi iasă şi să le putem arăta publicului, după ce ies aşa cum trebuie. Pentru că noi ne cam batem mult cu piesele până să le dăm drumul. Suntem cam perfecţionişti, zic.
A.P.: Avem un quality control autoimpus foarte sever şi d-aia durează un pic mai mult până scoatem ceva. Dar reacţia ne-a arătat că a meritat să lucrăm un pic mai mult.
A.G.: Nu ne presează nimeni, noi suntem proprii noştri manageri.
A.P.: Apropo de planuri, noi încercăm să ne facem planuri pe termen scurt: hai să începem să înregistrăm albumul, hai să facem nişte concerte! Încercăm să le luăm încet-încet. Sperăm, că la un moment dat, proiectul „Goodbye to Gravity“ o să crească şi o să audă cât mai multă lume de noi. Cred că nu a ajuns încă nici măcar la 1% din potenţialul său. Cred că efectiv trebuie să ajungă muzica la oameni, despre asta e vorba. Noi cântăm în primul rând pentru noi, asta am zis întotdeauna. Sună egoist, dar în momentul în care vedem că place şi altora, ne bucurăm foarte mult şi încercăm să nu-i dezamăgim.
A.G.: Motiv pentru care încercăm să avem cât mai multe concerte, în cât mai multe oraşe. În perioada următoare o să avem concerte la Petroşani, Timişoara şi Arad. Sunt oraşe în care nu am ajuns până acum, ca Sfântu Gheorghe. Cam asta încercăm acum, să ajungem şi la oamenii care nu au apucat încă să ne vadă live şi ar vrea. Iar, în paralel, pe lângă varianta acustică a unor piese de pe albumul deja lansat, lucrăm şi la nişte piese noi pentru albumul următor, adică full of metal and power (râde).

R.: Ce sfaturi le-aţi da liceenilor care au deja o trupă şi vor să urmeze această carieră în muzică?
A.P.:
Să aibă răbdare şi să investească timp. E greu să faci chestia asta. Dar eu zic că până la urmă merită. Dacă mie îmi zicea cineva în liceu că dacă mă ţin de treabă o să ajung să cânt pe aceeaşi scenă cu Judas Priest, la Summer Breeze şi aşa mai departe, eu aş fi zis că e nebun. Dar dacă aş fi ştiut că pot să ajung acolo, aş fi muncit mult mai intens chiar din perioada liceului la chestia asta. Cei care sunt la liceu acuma, or să beneficieze de ceea ce fac acum peste câţiva ani, când or să se maturizeze un pic şi or să cânte bine şi or să apară trupe noi. Vor avea deja o bază, noi asta sperăm că o să reuşim să facem. Văd că încet-încet, scena de rock şi metal din România devine din ce în ce mai puternică. Ce le-aş recomanda: să investească timp şi chef în chestia asta, pentru că merită.
A.G.: Să fie realişti, să muncească mult la piese, să nu îşi piardă pasiunea în muzică. Să nu dea în extrema cealaltă, cum ar fi lăutărismul şi cârciumărismul. Dacă au un vis şi vor să transmită ceva prin muzică, îi sfătuiesc să facă asta. Nu-i opreşte nimeni, chiar dacă la început nu vor putea să se întreţină din asta. Atâta timp cât rămân acolo şi îşi urmează visul, înseamnă că el nu se termină, deci orice se poate întâmpla.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *