foto: www.humanitas.ro
Arthur Golden relatează în această carte memoriile unei bune prietene, conturând conceptul de gheişă. Se pare că autorul a fost dat în judecată pentru faptul că nu a respectat informaţiile date de Mineko Iwasaki, neprotejându-i identitatea. Ea publică „Adevărata viaţă de gheişă“ ca răspuns.
Pe lângă faptul că în această carte sunt prezentate în detaliu foarte multe tradiţii japoneze, urmărirea pas cu pas a lui Chiyo în procesul de a deveni gheişă, se pune accent şi pe povestea de dragoste care se iscă între Chiyo şi Preşedinte. Deşi gheişele nu aveau „dreptul“ să se îndrăgostească, ele trăiau pentru satisfacţia de a practica lucrurile pentru care sunt pregătite, cum ar fi dansul, întreţinerea clienţilor prin conversaţii şi multe alte obiceiuri.
Chiyo, o fetiţă de origine japoneză locuieşte într-un sat de pescari alături de părinţi şi sora ei, Satsu, într-o casă sărăcacioasă. Părinţii fetelor, nemaiputând să le întreţină, le vinde lui Mr. Tanaka, ducându-le în Kyoto. Chiyo este luată de lângă sora ei şi este vândută ca sclavă unei case de gheişe din Gion.
Acolo, Chyio respinge ideea de a deveni gheişă,este tratată umilitor de către Hatsumomo și gheişa Okiyei şi încearcă să fugă din Gion cu sora ei, dar este prinsă şi pedepsită. Este umilită de către Hatsumomo în tot acest timp. Întânlește un om pe podul unui râu, el tratând-o cu afecţiune, iar Chiyo decide că, indiferent de întâmplări, va deveni o mare gheişă dorindu-şi să-l reîntânlească pe acel om.
Mama Okiyei face planuri pentru Chiyo, iar ea începe să îşi dorească din răsputeri să devină gheişă, să-l reîntânlească pe acel om de pe pod. Aceasta trece prin diferite conflicte la casa de gheişe, iar, într-un final, toate eforturile depuse de către Chiyo iau contur. Numele ei devine Nitta Sayuri și află că dragostea îi este împărtăşită.
De fapt, a ştiut tot timpul că dragostea pe care i-o purta Preşedintelui îi este împărtăşită și de aceea nu a renunţat la idealul de a deveni o gheişă doar pentru ca, într-o bună zi, să poată da ochii cu acesta.
Am luat întâmplările relatate în carte ca pe o morală, aceasta învățându-ne să nu renunţăm niciodată la ceea ce ne dorim cu adevărat.

