Interviu cu Luiza Hasegan

Cu toţii ştim să trasăm câteva linii pe o foaie, să aşternem o pată de culoare sau să haşurăm marginile unui caiet… Dar oare câţi dintre noi pot transforma aceste mişcaări ale mâinii cu un creion pe hârtie într-o adevărată artă? Un exemplu de tânăr licean plin de astfel de talente este Luiza Haşegan, clasa a 12-a la Liceul Teoretic „Eugen Lovinescu”.

R: Care este cea mai veche amintire a ta legată de arta picturii?
L.H.: Cea mai veche amintire este cea de când eram mică. Orice hârtie, agendă, caiet găseam desenam ceva pe el. Măzgălitură bineînţeles, dar de mică stăteam cu creioanele în mână!

R: La ce vârstă ai început să iei cursuri de pictură?
L.H.: De la vârsta de 16 ani.

R: Cum ţi-a fost descoperit talentul?
L.H.: În şcoala generală când orice desen anime, oricât de mic, îl desenam perfect.

R: Şi de către cine?
L.H.: De către profesoara mea de desen din clasa a VII-a , Constanţa Daniela.

R: De unde ai moştenit această pasiune?
L.H.: De la tatăl meu.

R: Ce te inspiră pentru a crea?
L.H.: Trăirile din momentul respectiv.

R: Ce teme abordezi?
L.H.: În general portrete, peisaje, obiecte statice.

R: Ce tehnică preferi?
L.H.: Peniţă şi tuş.

R: Care este cea mai mare realizare a ta de până acum pe acest plan? (expoziţii, concursuri)
L.H.: Cea mai mare realizare a mea a fost în clasa a VII-a, când profesoara mea de desen m-s înscris la un concurs în Japonia cu tema „Traditţile în ţara ta”, iar după doi ani, am primit rezultatul. Am caştigat premiul I pe ţară, lucrarea mea fiind expusă în Japonia, iar eu am primit un set de carioci şi pensule şi un calendar cu lucrarea mea pe pagina cu luna februarie.

R: Artistul tău preferat. De ce?
L.H.: Artistul meu preferat este Albrecht Durer, deoarece el a fost primul artist după care am lucrat în peniţă, iar lucrările lui m-au facut să îndrăgesc această tehnică.

R: Cum consideri că este privită arta în momentul actual?
L.H.: Arta a ajuns, de la tablouri spectaculoase, pline de culoarea, la doua linii pe un fundal. În ziua de azi nu mai este apreciată pentru munca pe care a depus-o artistul şi nici pentru sentimentul pe care îl transmite prin ea, arta acum este privită pentru simplitatea ei. Puţini sunt cei care chiar văd ceva frumos într-un tablou de Dali, spre exemplu. Lumea nu mai înţelege şi nu mai vede adevarata artă. Acum ea este privită doar ca ceva ce poate fi pus pe perete şi să arate bine, fără ca ea să şi exprime sau să însemne ceva.

R: Lumea este interesată să investească în tinerii artişti?
L.H.: Lumea este interesată să investească în imaginaţia lor. Puţini tineri au şi talent şi imaginaţie.

R: Vei transforma această pasiune într-o meserie?
L.H.: Da.

R: Există vreo persoană căreia îi datorezi, căreia vrei să îi mulţumeşti în mod special pentru că ai ajuns până aici?
L.H.: Da, sunt trei persoane cărora aş vrea să le mulţumesc .În primul rând, doamnei profesoare Constanţa Daniela, deoarece dumneaei m-a descoperit şi m-a încurajat să continui, în al doilea rand, Lucianei Toma, deoarece fără ea nu aş fi ajuns unde sunt acum, şi nu în ultimul rând, mamei pentru ca m-a sprijinit din toate punctele de vedere şi mă susţine să lupt până la final.