Interviu „Wild Eyes“ – „Muzica e totul pentru noi!‟

de Sabrina Canea – redactor
foto: Georgiana Balaban – fotoreporter

Acum ceva timp, undeva într-un beci, muzica a prins viață pentru membrii trupei „Wild Eyes“. Trupa din Moisil, formată din Roșioru Sabin (tobe), Făgăraș Robert (chitară), Marin Gilbert (chitară), Ionescu Alexandru (bass) și Nancu Elena (vocal), încearcă să nu intre prea tare în industria muzicală, și așa ruginită, și își pun speranțele în faptul că energia lor debordantă și iubirea pe care o au față de muzică și tot ce implică ea, îi vor ajuta să cucerească inimile adolescenților.

Reporter: Când și, mai ales, cum v-ați descoperit această pasiune pentru muzică?
Gilbert: Păi eram pe drum cu tatăl meu spre Sibiu, tata avea o întâlnire de afaceri, și ascultam o casetă de la „Eagles“. Pe vremea aia eram foarte pasionat de trupele ce cântau live, în România sunt o grămadă de trupe care cântă muzică bună live și tata mi-a zis „Ce tare ar fi dacă ai putea să cânți asta la chitară!‟, iar atunci eu i-am zis „OK, de ce nu? Să ne apucăm!‟. Atunci mi-a zis „Hai! Îți iau chitară‟, eu am țipat și aia a fost, de atunci a început drumul.
Sabin: Da, eu m-am apucat de tobe după ce s-au apucat ei de chitară (Gilbert și Robert), ca să facem o formație, cică (n.r. – râde). Și a ieșit ce a ieșit. Vom vedea.
Robert: Eu m-am apucat de chitară după ce celălalt chitarist din trupă și-a cumpărat chitară (Gilbert), am fost la el, am ținut chitara în mâini, am cântat puțin la ea, mi-a părut interesantă și peste vreo 2-3 săptămâni mi-am cumpărat o chitară acustică, la fel ca și el. Am început lecțiile odată cu el și după doi ani jumatate ne-am luat amândoi electrice. După încă ceva timp, Sabin a intrat în trupă cu tobele și am pornit formația cu trei membri: doi chitariști și tobe. Mă rog, n-aveam voce. Mai târziu l-am găsit pe Alex (nu l-am găsit, era colegul nostru de clasă, dar nu socializam prea mult cu el, pe vremea aia) și i-am zis „Bă, ce tare ar fi să cânți și tu cu noi la Bal. Ne-am face trupă!‟. După o perioadă și-a luat și el bass-ul.
Alex: Totul a început într-a șaptea, după ce i-am cunoscut pe ei. Ascultam muzica pe care o ascultau și ei, și, pur și simplu, m-am îndrăgostit de ea. Mi-am luat bass-ul și așa a început totul.
Elena: Eu m-am apucat de pian prima dată. Am făcut o vreme pian până când m-am lăsat și se pare că am ajuns vocal și nu-mi displace lucrul ăsta. Din contră, îmi place foarte mult să fiu vocal și chiar cred că asta e vocația mea. Nu aș putea fi un clăpar. Mă rog, aș putea să fiu clăpar, pentru că am facut atâția ani pian, dar, totuși, îmi place foarte mult să fiu vocal și i-am întâlnit pe ei, eu nu am făcut generala cu ei, însă i-am întâlnit în vară, când am intrat la liceu. De fapt, pe Sabin l-am întâlnit și m-a întrebat „Uite… nu vrei…? Tu cauți trupă, uite, și noi căutăm vocal!‟. Așa a început totul.

R: Cum s-a format, mai exact, trupa?
G: Aveam baza făcută, trupeții mei, aveam instrumentalul pus la punct și am aflat că avem o colegă foarte talentată care intrase la noi în liceu. Am fost foarte curioși, ea cântă la pian, are treabă cu muzica, și ne-am gândit să ieșim p-afară cu ea și să vedem, să facem un proiect. Totul era un proiect. Ne-a plăcut, totul a fost în regulă. Ideea de bază era să cântăm la Bal. Când vine vorba să reprezentăm Moisil-ul, întotdeauna!

R: De ce tocmai „Wild Eyes“? Cum ați ajuns la acest nume?
G: Ne-am gândit la foarte multe variante, era piesa lipsă din puzzle: aveam trupă, fiecare se pricepea, scoteam muzică, dar ce nume? Numele contează foarte mult. De curând ne-am numit „Wild Eyes“, pentru că numele ăsta este numele unei noi piese de pe albumul „Atlas“ al „Parkway Drive“. Piesa e foarte energică și ne-am gândit că ne reprezintă, chiar toboșarul nostru (Sabin) a spus că-i place așa de mult piesa încât vrea s-o învețe la toate instrumentele!

R: Am înțeles că voi repetați într-un beci?
G & S: Am repetat într-un beci!
G: Un beci în care, din cauza tobelor lui Sabin, trebuia să stam chirciți cumva, dar am evoluat și noi. Bănuiesc că toate trupele trebuie să înceapă așa.
E: Acum exista un loc de repetiții, la Fabrica.

R: În afara Balului bobocilor din Moisil de anul acesta, ați mai participat și la alte evenimente?
S: Da, dar nu în formația asta.
G: Separat, da. Noi ca trupă am cântat la festivalul de pe 1 mai și la concerte din pub-urile de pe Lipscani.

R: Știu că faceți cover-uri ale diferitor piese arhicunoscute. Cum vă alegeți piesele?
S: După cât de dure sunt. (n.r. – râde)
G: În primul rând, vreau să clarific că toate trupele încep cu cover-uri. E o modalitate de exersat și prin ele își găsesc stilul. Ne alegem piesele în funcție de cum ne simțim noi. Vrem o piesă energică, OK, învățăm! Vrem ceva mai provocator întotdeauna, să ne depășim limitele și să atragem publicul.

R: Pe ce stil mizați, în mare?
G: Noi am pornit pe ideea metal, dar a trebuit sa punem un rock alternativ, mai ușor.
S: …asta place tuturor.

R: Vă axați doar pe cover-uri sau aveți și melodii compuse de voi?
G: Da, avem și melodii originale. Le compunem, le înregistrăm…

R: Plănuiți un album?
S: Dacă se poate, da! Cât de curând!
G: E ceva mai greu să scoți un album. Am investit niște bani, dar cine ascultă genul ăsta? Nu pot să zic ca e un fan base foarte mare aici, pe care să te poți asigura. Dar, cine știe ce ne rezervă viitorul…?

R: Cum ați alege să caracterizați industria muzicală în momentul de față? Ce ați schimba la ea?
S: Totul! E groaznic!
G: E falsă…
E: Aș schimba totul de la muzica de altă etnie până la cea comercială. Cred că, pur și simplu, românul din ziua de azi s-a manelizat. Și la balul nostru, ați fost la balul nostru și ați văzut; s-a făcut un dans țigănesc, s-au pus două manele, mă rog, una, pentru că nu au mai dat voie să mai pună alte manele. Pur și simplu, populația s-a țiganizat și nu-mi convine. S-a prostit și nu e normal. Și muzica asta comercială care nu transmite absolut nimic… Fiecare melodie ar trebui să fie din inimă și să semnifice ceva. Dacă îmi zici de Inna, OK, ce semnifică Inna? Femeia asta n-a vrut decât să facă bani; ea face bani pe urechile noastre, pe creierul nostru, pe sentimentele noastre.
G: Mai e o problemă: mesajul. Ei promovează valori false. Plus că sunt o mulțime de alți muzicieni mult mai talentați, și aici nu mă refer la noi, care sunt forțați să lucreze underground, din cauza publicului care nu ascultă astfel de muzică.

R: Știind că muzica dance este cea mai comercializată categorie de muzică în Romania, și nu numai, de ce ați ales să promovati muzica rock?
E: Pentru că asta simțim! După cum ai observat, atunci când ne-ai întrebat pe toți, fiecare a zis că „mi-a plăcut genul ăsta de muzică‟, „mi-a plăcut să cânt la cutare instrument‟, adică noi am studiat ca atare muzica, noi am studiat teoria muzicală, ce înseamnă muzica în sine, nu ce înseamnă butoanele sau alte lucruri. Nouă ne pasă de muzică. Contează muzica, nu butoanele sau altceva.
G: …și mesajul pe care vrem să-l transmitem. Asta vrem să cântăm! Asta ne place.
E: Da! Avem un mesaj, fiecare are un mesaj.

R: Ce semnifică, mai exact, „Wild Eyes‟ pentru voi?
G: Tinerețe, nebunie, curaj, distracție și foarte multă muncă.
S: Da, distracție, muncă…distracție!
A: Pe scurt, totul!
R: Ce semnifică trupa pentru mine? Un mod de a petrece timpul liber, de a ne distra, mă rog, și multă muncă. Adică este o parte distracție, o parte muncă, desigur parte cu distracția vine după muncă.
S:Ca să ne distrăm trebuie, întâi, să muncim o grămadă și sper să reprezinte pentru ceilalți compozitori români un exemplu de urmat la modul de a putea să reușești, chiar dacă genul de muzică nu este popular.
G: …o trezire la realitate.
E: Referindu-ne la trupa Moisil, noi suntem reprezentanții acestui liceu și a unui, recunosc, segment mic de populație, pentru că ne bazăm pe un anumit gen și nu avem mulți spectatori, de exemplu, cum are muzica asta, comercială. Dar suntem reprezentanții oamenilor din Moisil și din alte licee, care ascultă acest gen de muzică.

R: Și, dacă ați știi că v-ar asculta doar un grup de zece persoane, ați mai continua?
E: Da, am cânta pentru ei.
S: Ne-am stoarce creierii să compunem niște melodii bune pentru ei.
G: Nu-i nimic, din zece facem o mie!
E: Dacă oamenii ăia, zece, ne-ar asculta și ar știi cu adevărat ce înseamnă muzica, eu chiar aș fi de acord; aș fi de acord să le arăt „uite, asta cântăm noi, asta vrem noi să facem, ăsta e mesajul nostru comparativ cu mesajul cutare.‟.

R: Ați organiza workshop-uri pentru oamenii care doresc să intre într-o trupă, dar nu au, să zicem, elementele necesare?
G: Eu, personal, am participat la câteva workshop-uri, știu ce presupune și mi se pare foarte interesant pentru că, poate veni, de exemplu, un muzician foarte bun de la noi să învețe oameni dornici. Ei vor fi mult mai atrași, mai captivați pentru că, în fața lor e un om care a reușit și asta îi motivează și pe ei. Plus că mai află și ei dedesupturile.

R: V-a schimbat această trupă în vreun fel viața?
G: Suntem aceiași oameni, în mare parte, cel puțin fizic, dar ne-a dat un scop.
E: Da! Ai un scop în viață. Arta îți dă, oricum, un scop în viață, arta ca atare, nu neapărat muzica.
G: Plus că te face să vezi altfel lucrurile. Trăiești în lumea ta.

R: Vă afectează faptul că faceți parte din această trupă munca la școală?
S: Aici depinde de fiecare, daca vrea să le combine, cum vrea să le combine.
G: Sunt câteva nopți nedormite în care, în loc să înveți la teză, mai bine stai și repeți piese sau să-ți storci creierii la una. Dar, te simți împlinit. Și toate astea sunt efemere, în mare parte. Poți să fi mediocru la școală și în viață să fi un învingător.

R: Vi s-a întâmplat vreodată, atunci când repetați, să vă bată vecinii în țeavă?
E: De mai multe ori, chiar!
S: Doar să vină la ușă (n.r. – râde). Nu aud când bat în țavă. La tobe, când le bagi în casă și începi să cânți și se aude așa frumos în tot blocul, nu e prea frumos pentru ei.
G: Țin minte că înainte să-și ia Sabin tobe electrice, care se aud mult mai încet decât cele pe care le avea, acustice, era dornic să le testeze, le-am asamblat prima oară, împreună cu Robert în sufragerie. Robert stătea lângă el să vadă cum cântă, eu m-am dus pe hol. Se auzea de la parter, el stând la etajul cinci.

R: Cum vă simțiți pe scenă, sub luminile reflectoarelor și, mai ales, sub privirile publicului?
S: Simt că fac ceva. Și sunt mulțumit de ceea ce am făcut.
E: Am ceva de spus.
G: E plăcut! Faza cu emoțiile e trecătoare. Să zicem, primele două piese, după te acomodezi cu totul. Cu cât ai mai multe cântări, cu atât poți să înfrunți publicul, să-l provoci la jocuri, să îl bagi în lumea ta.
A: Fie că suntem pe scenă sau la repetiții, tot ne simțim împliniți deoarece, pentru a avea acest sentiment de împlinire, trebuie să-ți placă ceea ce faci, trebuie să iubești ceea ce faci.

R: V-ați gândit la ceva serios pentru viitor, să zicem, după ce terminați liceul?
G: Eu mă las condus de pasiune și mi-ar plăcea să urmez Conservatorul, deși părinții îmi stau în cap cu asta. Nu știu ce-mi reervă viitorul. Am planuri de rezervă oricum. Dacă nu o să-mi iasă cu muzica, pot oricând să aleg altă meserie.
S: Nu prea cred că, pe piața din România, s-ar vinde ceea ce facem noi. Aș păstra muzica mai mult ca un hobby, iar dacă am reuși, aș fi total dedicat.
R: N-am niciun plan stabil. Nu m-am gândit niciodată la ceva serios. Îmi place să cânt la chitară și aș păstra asta ca un hobby, însă, dacă mi s-ar oferi șansa să ajung ceva mai departe, da. În rest, la alte variante nu m-am gandit. În România sunt, oricum, slabe șanse să faci ceva. Probabil am să plec în afară.
A: Nu că nu aș avea planuri, dar nu m-am gândit foarte profund pe tema asta. Eu, sincer, sper să ajungem să facem ceva cu trupa. Să ajungem cât de cât cunoscuți, să fim apreciați și să facem și ceva bani din chestia asta.
G: Să ne strecurăm și noi printre toată muzica asta pop. Să mai spunem publicului „Hei! Deschideți ochii! Mai e și alt gen de muzică!‟.
E: Oricum, sunt planuri de rezervă, dacă nu ne iese cu muzica. Fiecare e cu norocul lui; dacă ai noroc, reușești, dacă n-ai… Nimeni nu poate spune că în România nu există nicio trupă rock cunoscută. Sunt destule trupe românești care sunt cunoscute. Tre’ să ai și noroc, aia te ajută. Planuri de rezervă există oricând. Eu o să încerc cu muzica. Dacă nu-mi iese, pot să încerc orice altceva. Ca de exemplu teatrul, pictura.

R: Ce alte pasiuni mai aveți?
G: Eu, în mare, sunt legat de muzică. Citesc cărți despre istorie, istoria muzicii. Ar mai fi sportul, basketul. Și, da, cititul.
S: Nu prea am alte hobby-uri. Să zicem că mai ies cu prietenii la o bere, dar altceva…
R: Jocuri pe calculator, citesc cărți obligat și gătesc, dar nu în bucătăria mea. (n.r. râde)
A: Nu, muzica înseamnă totul pentru mine.
E: Mie îmi place arta în general. Am testat aproape toate formele de artă și consider că ăsta e singurul mod de supraviețuire.

R: Ce ați transmite oamenilor și, mai cu seamă, adolescenților ce doresc să intre în industria muzicală?
A: Un exemplu: dacă noi renunțăm, alții renunță, așa pierdem bătălia. Dacă niște oameni sunt interesați de chestia asta și nu ar avea un exemplu, nu ar avea curajul să intre în afacerea asta, ca să zic așa. Și noi, avem exemplu atâtea trupe, și d-asta ne-am apucat.
G: Nu cred că suntem noi cei mai apți să dăm sfaturi, nu zic că am ajuns pe culmi, dar sunt de acord cu Alex. Dacă ar avea exemplul acestei generații, nu vor ceda.

R: Ați fost, vreodată, tentați să renunțați?
G: Nu. Pasiunea asta e ca un tren care, pentru noi, nu se oprește. Sperăm să-i influențăm și pe alții, să nu se dea bătuți.
S: Da, a fost, atunci când am fost dați afară de la un concert deoarece muzica era prea dură. După două melodii din șase, „Hai, pa! Nu vă vrem!‟.
G: Câștigasem un concurs, asta e povestea, și aveam mai multe melodii decât ceilalți de cântat, dar…organizarea proastă etc, etc, nu vreau să intru în detalii. Noi ne-am ales doar cu două melodii și o plimbare draguță în parc.

R: Nu ați rămas, după această experiență, cu un gust amar?
R: Nu chiar, ne așteptam ca publicul să aibă această reacție.
G: Într-un fel, pe noi ne-a motivat asta, să facem mai mult, să compunem piese originale pentru că nu putem să cântam numai cover-uri sau numai piese dure. Totul ține de starea de spirit.

R: Ce artiști ați abordat până acum?
G: Avem o Biblie întreagă cu artiști pe care i-am abordat sau care ne-au influențat. În mare, am început cu cover-uri de la „Bullet for my Valentine“, „Parkway Drive“, „Black Veil Brides“, d-astea de care românii nu au auzit.
R: „Pendulum“.
E: Și „Paramore“!

R: Aveți vreun model?
S: Fiecare are propriul model. Nu poți, ca o trupă, să iei altă trupă drept model. Fiecare are un model: chitaristul are un model, toboșarul altul, și tot așa.
G: Încercăm să fim modelul nostru.