Interviu cu Paf, cantaret de rap

Interviu cu Paf, cantaret de rap

Interviu cu Paf, cantaret de rap

de Laura Ștefan – seminarist
foto: Roxana Leocovici – fotoreporter

Am avut ocazia să discutăm cu Laurenţiu Voicu (aka Paf), un tânăr licean de clasa a XI-a, din Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu“, şi cântăreţ de rap care nu este de foarte mult timp pe picior de lansare într-o carieră, dar care deja are câteva melodi pe proprii încărcate pe YouTube. Îl puteţi găsi şi pe facebook.com/PafPaginaOficiala.
Aşadar, un interviu la înălţime alături de Paf!

R.: Cum a intrat muzica rap în viaţa ta şi de cât timp ai început să compui versuri?
Paf:
Pe vremea când ieşeam cu frate-miu, stăteam destul de mult cu nişte tipi mai mari din zonă, care chiar erau cu rap-ul. Văzându-mă cu haine largi şi restul, „m-au ochit imediat, şi m-au tras“ (n.r. – râde). Aşa am început să ascultăm Paraziţii şi Ombladon, iar apoi, din curiozitate, am început să scriu şi versuri.

Interviu cu Paf, cantaret de rap


R.: Cine ori ce te-a convins să dezvolţi această pasiune într-o oportunitate spre o carieră muzicală?
Paf:
Cei care m-au convins, pentru început, au fost prietenii, care m-au învăţat să dau pe „beat“. Tot ei mi-au zis că la început trebuie doar să scriu şi eu, acolo, nişte versuri, deoarece, cu timpul, vor ieşi mai bine.

R.: Cu ce colaborări în plan muzical te poţi lăuda până acum?
Paf:
Colaborări?! Momentan nu mă pot lăuda cu prea multe colaborări, deoarece nu am nici prea multe melodii lansate. Dar, în special, colaborez cu cei alături de care am crescut: David, Slinc, Titanu. Momentan nu am apucat să mă gândesc la colaborări prea mari, din cauza faptului că mai întâi trebuie să îmi fac numele cât mai cunoscut.

R.: Toţi ne întrebăm cum şi de unde a apărut numele de scenă „Paf“?
Paf:
Foarte tare întrebarea! (n.r. – râde). Într-o seară au tras prietenii de mine să scoatem o melodie, să colaborăm la ceva. Aşa că, nu se putea să intru fără un nume. Desigur, am vrut să încep cu un nume de genul „Tigaie“, dar pe tricoul meu, din întâmplare, scria PAF. Au existat discuţii legate de faptul că numele va putea fi confundat cu Puff Daddy şi nu va merge, dar am rămas la acest nume.

Interviu cu Paf, cantaret de rap


R.: Să facem o scurtă paranteză. Cum este viaţa de licean şi ce ai de gând să faci pentru marea întrebare: ,,Eu la ce facultate mă duc?“
Paf:
Wow! Nu m-am gândit încă la facultate. Momentan vreau să continui cu liceul, iar apoi, probabil, să încep direct cu munca. Din punctul meu de vedere nu îţi trebuie multe cunoştinţe de teorie muzicală pentru a face rap. Tot ce trebuie să fac este să fiu atent la versuri şi la cum le leg între ele. Iar în privinţa vieţii de licean: totul este OK, mă înţeleg bine cu toată lumea, sunt chiar şeful clasei (n.r. – râde).

R.: Totul bine şi frumos, dar mai ai timp şi pentru alte hobby-uri, pe lângă orele deja dedicate muzicii şi studiilor şcolare?
Paf:
Întotdeauna îmi fac timp pentru un joc de table (n.r. – râde). Cam asta este tot cea ce fac: şcoală şi muzică.

R.: Cu două melodii proprii la activ şi alte câteva în colaborare, ţi-ai făcut apariţia şi pe YouTube. Ce ne poţi spune despre muzica ta, în special despre mesajul abordat?
Paf:
În prima mea melodie solo, „Ce este frumos“, am încercat să spun că este mult mai bine să fii un individ simplu, decât că cauţi să fii complicat, să fii prefăcut. Iar în melodia „În ţara mea“, vorbesc despre viaţa orcăruia dintre noi, a românului de rând, referindu-mă mai mult la cazurile tragice.

Interviu cu Paf, cantaret de rap


R.: Ce zic părinţii tăi despre pasiunea ta pentru muzică? Familia şi prietenii te susţin?
Paf:
Desigur, toată lumea mă susţine. Deşi mama nu este chiar atât de mult cu muzica, m-a susţinut mereu. Întotdeauna şi-a susţinut copiii.

R.: Susţinătorii tăi, cu siguranţă, aşteaptă să îţi pui în aplicare artileria grea. Cu ce spectacole ne vei surprinde în restul anului acesta?
Paf:
Am încercat să organiziz un concert, dar, din păcate, nu s-a mai putut ţine din cauza organizatorilor, care s-au răzgândit din diverse motive. Până acum am avut două concerte alături de David în Underworld Club. Nu se ştie niciodată de unde sare iepurele, aştept noi propuneri.

R.: Ai un idol, un cântăreţ mai mult sau mai puţin celebru care te-a inspirat în cea ce faci?
Paf:
Cu siguranţă rapper-ul Tupac. Nu există zi în care să nu-l ascult. Tot de la el am luat „Cânt despre orice“ (n.r. – râde). Are versuri foarte bune, l-am studiat mult timp şi chiar ştie cum şi ce să spună. El, întotdeauna, spunea „though“ şi, cu siguranţă, aş vrea şi eu să mă regăsesc în această replică a sa.

R.: Cel mai greu este să ieşi din anonimat, mai ales dacă eşti licean. Primul pas este deja făcut, dar ce ai de gând pentru mai târziu?
Paf:
Momentan, continui să fac melodii care să prindă la public, să mă promovez, în special pe Internet. Şi caut orice oportunitate de provovare şi de sponsorizare. Mi-am propus să încerc şi la o casă de discuri.

R.: Am întrebat ce am avut de întrebat, iar acum ai ocazia să le laşi un mesaj cititorilor Teen Press. Ce ai vrea să le spui teenpressiştilor şi susţinătorilor tăi?
Paf:
De când aşteptam asta (n.r.- râde). Cititori Teen Press, ascultători, fiţi pe fază cu Teen Press şi cu Paf, desigur! 🙂

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *