OKaua plina cu ambitie

Okaua

de Nicoleta M. Dumitraşcu – editor-şef
foto: Andreea Stoian – seminarist foto

Compania de Teatru „OKaua“ a apărut acum şase ani de zile la iniţiativa a şapte elevi „nebuni“ şi a doi profesori şi mai „nebuni“.

Gabriela Bobeş, actriţă şi realizator de emisiuni radio, împreună cu Ionuţ Popescu, actor şi regizor, au avut ideea de a crea fenomenul de „teatru de tineret“. Au selecţionat elevi din Liceul Teoretic „Al. I. Cuza“ şi au transformat o trupă mică şi ambiţioasă într-una mare, formată din 27 de membri cu multe planuri pentru viitor.

Palmaresul trupei conţine multe premii la unele dintre cele mai grele concursuri de teatru pentru elevi, şi nu numai, însă trupa încă se chinuie în lupta pentru succes.

Patru dintre membrii trupei (Andreea Şuilea – 19 ani, liderul trupei, Gabriel Mansour – 17 ani, Radu Mareş – 15 ani şi Diana Dreve – 17 ani ) au fost aleşi să reprezinte „familia“ lor şi să ne explice câte puţin din universul lor artistic.

R.: De ce aţi primit la începutul activităţii voastre „palme peste obrazul orgoliului“ vostru?
Gabriel Mansour:
Ştiu foarte bine că am fost la anumite festivaluri din Bucureşti, unde am participat cu piese bune – nu spun eu asta, ci spun asta pentru că au fost validate de alte licee, alţi profesori, alt juriu; şi se vedea că aveam un anumit nivel, nu neapărat că eram foarte buni. Eram printre cei mai buni, oricum. Dar, la sfârşit, când era premierea, pe motiv că noi am fost pe locul I şi anul trecut, nu ni s-a mai dat premiu în anul respectiv.
De exemplu, avem un coleg, Dan Olteanu, care-i pregăteşte pe juniori, şi anul trecut am fost la un festival din Bucureşti şi când să-i premieze pe băieţi, juriul a zis că dacă o să venim şi la anul, n-o să mai aibe hârtie ca să-l premieze pe Dan şi atunci. Ţin minte că un membru al juriului chiar i-a spus lui Dan că: „Ah!, anul trecut ai primit locul I, anul ăsta nu mai primeşti“, şi i-a dat locul III sau ceva de genul ăsta. Oricum, se întâmplă lucruri de genul ăsta în Bucureşti. Dar nu numai. Ni s-a întâmplat şi la Turda un lucru de acest fel, pe acelaşi principiu. Astea sunt palmele pe care le-am primit fără să merităm.

Okaua

R.: În şase ani de zile aţi evoluat destul de bine, în ciuda palmelor primite. Profesorul vostru, Ionuţ Popescu, a spus că anul ăsta a fost mult mai bine decât în orice alt an. Mai ales în ceea ce priveşte direcţiunea liceului. Puteţi să ne explicaţi de ce?
Radu Mareş:
De exemplu, de Ziua Liceului, când a fost întrunirea foştilor elevi ai liceului, noi am avut mai multe momente de dans sau pe scenă, am şi jucat o piesă în acea zi. Din motivele astea cred că anul ăsta a fost mai bine pentru că am putut avea mai multe reprezentaţii în liceu faţă de alţi ani.
G.M.: Da, şi pentru prima oară în ultimii ani, ca spectatori, am avut foarte mulţi profesori în sală – faţă de anii trecuţi când, dacă veneau doi profesori, era chiar bine. Dar anul ăsta au venit foarte mulţi profesori, ceea ce a fost destul de surprinzător.
Andreea Şuilea: Anul ăsta ne-au invitat ei pe noi să dăm reprezentaţii, unde în alţi ani noi îi invitam pe ei şi nu veneau.

R.: Am înţeles că d-na profesoară Alina Toth, consilier al acestui liceu, v-a sprijinit întotdeauna foarte mult. Ce a făcut sau face dânsa, mai exact, pentru voi?
A.Ş.:
De la început a fost foarte preocupată de noi, acum tocmai a revenit la catedră după concediul de maternitate şi deja sprijină activitatea noastră. Ea merge cu noi la festivaluri, stă cu noi, are grijă de noi la diverse evenimente din ţară şi de peste hotare.

Okaua

R.: Şi despre Irina Ghilic, „persoana cu sufletul mare“, ce ne puteţi spune?
A.Ş.:
Irina este o fostă elevă a liceului şi ne-a sprijinit financiar. Ea este în Canada în momentul de faţă şi ne-a trimis o sumă de bani ca să ne ajute cu costumele, cu diverse lucruri. A zis că atâta lucru poate să facă şi ea din munca ei acolo, să ne trimită nişte bani ca să ne ajute. Pentru asta o apreciem foarte mult.

R.: Din punctul vostru de vedere, ce face d-na Mareş, persoana care se ocupa de „afaceri“, pentru voi?
Diana Dreve:
D-na Margareta Mareş este o femeie extraordinară, atât cu sufletul, cât şi prin câtă muncă face pentru noi: ne ajută cu cazările, cu transportul, cu mesele şi cu sălile pentru reprezentaţii.

Okaua

R.: Aţi avut sau aveţi parteneriate cu alte licee sau sponsori?
G.M.:
Oficial, nu avem aşa ceva, din câte ştiu eu. Dar avem afinităţi artistice, ca să zic aşa. De exemplu, am avut Spectacol de Crăciun la Teatrul Nottara, şi membrii altor trupe au venit să ne vadă. Sau dacă suntem invitaţi la spectacolele altor trupe, ne ducem să-i vedem. Dar doar atât. N-avem, oficial, pe hârtie, vreun parteneriat sau sponsor.

R.: Unul dintre statutele voastre spunea că, în trupa voastră, „nimeni nu este mai presus decât celălalt“. Totuşi, aveţi în organizaţie un administrator, coordonatori, lider de trupă. Cum explicaţi acest lucru?
R.M.:
Se referă doar pe plan artistic. De exemplu, dacă pleacă cineva din trupă care avea un rol important, noi continuăm să jucăm piesa, pentru că nimeni nu este de neînlocuit. La acest lucru se referă.
G.M.: Plus de asta, toţi avem aceleaşi drepturi; alte obligaţii, adevărat, dar aceleaşi drepturi.

R.: De exemplu, tu, Andreea, ca lider de trupă, ce obligaţii ai?
A.Ş.:
Păi, să am grijă de ei peste tot. Mă ocup de organizarea de peste tot, să cumpăr lucrurile de care avem nevoie, mă ocup de festivaluri, adică, de tot-tot-tot! Unde stăm, ce mâncăm, în ce condiţii, regulament şi tot ce apare nou, să-i anunţ şi pe ei.

Okaua

R.: Ce înseamnă o zi de repetiţii pentru voi printre atâtea detalii administrative?
R.M.:
În weekend-uri facem repetiţii de dimineaţa până seara. Sunt antrenante, ca să zic aşa. Deşi în unele cazuri nu stai numai pe scenă, totuşi înveţi mereu lucruri noi chiar şi stând şi privind. Niciodată nu te plictiseşti, chiar dacă nu joci efectiv pe scenă. De exemplu, venim la 11:00 şi plecăm la ora 22:00 – 23:00, dar nu ne plictisim pentru că învăţăm unii de la alţii. (n.r.: râde)
G.M.: În plus, profesorii noştri ne-au învăţat că, chiar dacă nu eşti pe scenă, ci în culise, înveţi uitându-te la ceilalţi, înveţi din greşelile lor. Asta pentru că şi meseria asta se fură până la urmă, dar nu la modul fizic, desigur.

R.: Cine vine cu ideile pentru spectacole şi pentru punerea în scenă?
R.M.:
În general, profii.
G.M.: Adică, vin cu ideea de piesă şi după aceea discutăm cum ni se pare, ce putem adăuga, ce scoatem, cum o putem face cât mai practică pentru noi, ce părere avem. Şi îţi dai seama că, dacă mulţi am fi împotriva piesei, am căuta alta pe placul tuturor. Dar, până acum, toate piesele pe care le-am jucat au fost un succes şi ne-au plăcut de la bun început.
D.D.: În plus, dacă cineva dintre noi vine cu o idee, chiar dacă e la început în trupă, se ţine cont de ea indiferent de statutul pe care-l are.

Okaua

R.: Profesorii voştri coordonatori ce fac mai exact pentru trupă?
G.M.:
Amândoi fac cam acelaşi lucru, dar Gabi se ocupă mai mult de partea estetică, aşezarea în scenă, costume, recuzită, vine şi cu informaţii utile pe partea artistică, cum să jucăm, cum să interpretăm. Iar Ionuţ se ocupă mai mult de indicaţiile regizorale, de partea tehnică.

R.: Ce probleme aveţi între voi, în trupă?
G.M.:
Nu am putea spune că avem probleme neapărat între noi, ci sunt anumite frustrări. Legate de momente din festivaluri, mai ales când noi ştim că am făcut bine, iar anumite persoane din juriu ne spun: „Domnilor, noi ştim că aţi fost cei mai buni, dar, din păcate, anumite persoane din juriu n-au putut să accepte asta“, atunci frustrarea este prea mare şi nu poţi trece peste. În schimb, problemele pe care le avem noi există cu adevărat atunci când nu putem interpreta un rol cum trebuie şi trebuie să găsim alte nuanţe, alte metode de abordare, pentru scenă. În rest, nu avem probleme.

Okaua

R.: Persoane din afară vă ajută în vreun fel, studenţi, actori?
A.Ş.:
Nu.
R.M.: Am fost noi odată la cei de la UNATC să învăţăm noi de la ei şi, într-un fel, n-am avut deloc nevoie. (n.r.: râde)
G.M.: A fost o zi a porţilor deschise, şi ne-am dus să vedem ce-am putea învăţa de la cei de acolo. Însă, surprinzător, cei mai mulţi care se ofereau să facă diverse exerciţii propuse de către profesorii de acolo erau dintre ai noştri. Aşa a fost la mai toate atelierele care se ţineau atunci. Asta pentru că ne place să experimentăm, să învăţăm, chiar dacă greşim. Măcar învăţăm din greşeli. (n.r.: râde)

R.: Au venit vreodată actori români să vă vadă reprezentaţiile?
A.Ş.: Recent, la o reprezentaţie pentru profesori, în curtea liceului, a venit actorul Gabriel Răuţă de la teatrul Nottara, căruia i-a plăcut foarte mult.
G.M.: Şi, când am dat o reprezentare la Teatrul Evreiesc de Stat, cu piesa „Vis“, nu ştiu exact pentru că n-am fost atunci la intrare, ci în culise, dar am înţeles că d-na Maia Morgenstern spusese că va fi în public, să ne vadă. Dar, repet, nu ştiu exact dacă a fost pentru că n-am fost la intrare să văd dacă vine. Însă, am vorbit cu dânsa şi a zis că o să vină atunci. Nu ştiu precis dacă aşa a fost. Iar alţii probabil or fi venit, dar nu am văzut pentru că stam în culise. (n.r.: râde)

R.: Dar, altfel nu vă sprijină nimeni financiar?
A.Ş.:
Nu. Şi nu pentru că n-am avea nevoie. Partea tehnică, de exemplu, ne-o oferă d-na Mareş: videoproiector, boxe şi altele. Dar ne facem singuri costumele, ne plătim singuri biletele de transport sau la alte evenimente.
G.M.: Cu toate că am trimis cereri la diverse instituţii culturale, asociaţii, diverse locuri pentru sponsorizări, de fiecare dată am primit răspunsuri negative sau ne puneau pe stand-by cu motive că nu sunt fonduri, nu au în program aşa ceva momentan. Dar astfel de refuzuri ne motivează să mergem mai departe. (n.r.: zâmbeşte)
R.M.: Ne descurcăm mulţumită părinţilor care au văzut că facem o muncă seriosă şi frumoasă. (n.r.: zâmbeşte)

R.: În ciuda acestor probleme, entuziasmul şi ambiţia voastră este mare. Ce planuri aveţi pentru anul acesta?
A.Ş.:
Păi, avem planuri destul de mari. Premiera cu piesa „Google“ am avut-o recent, pe 17 februarie, la Sinaia. Apoi, avem o reprezentaţie pe 26 martie, cred, la Liceul „Gh. Şincai“. Am fost invitaţi şi la Festivalul de Arte pentru Liceeni „Florian Pittiş“, în mai, şi la Festivalul „Mark Twain“, pe 11 iunie. Avem reprezentaţii tot anul cu piesa „Google“ şi „Vis“, adaptare după „Visul unei nopţi de vară“, a lui William Shakespeare. În mare, o să muncim şi mai mult. (n.r.: încheie zâmbind)

1 thought on “OKaua plina cu ambitie”

Leave a Comment