Bogdan Cozmaciuc, liceanul snookerist

de Raluca Grigore – seminarist
foto: Domnica Chişcă – fotoreporter

Bogdan Cozmaciuc este elev al Colegiului Naţional „Mihai Viteazul“. Datorită faptului că este campion naţional la snooker este intervievatul acestei ediţii (Mai-Iunie) a revistei.

R.: Cum şi când ai descoperit snooker-ul?

B.C.: Tatăl meu m-a introdus în tainele snookerului acum 5 – 6 ani. Se uita la televizor şi i-a plăcut foarte mult, mi-a plăcut şi mie şi am zis de ce să nu încercăm să facem performanţă din aşa ceva. Practic, aşa a începutul snookerul în România: prin transmisiuni televizate. La momentul respectiv erau doar două mese de snooker în Bucureşti şi încet, încet s-a dezvoltat. Acum s-a ajuns la o altă perspectivă a snookerului în România.

R.: La ce te referi când spui „altă perspectivă“?

B.C.: Până acum cinci ani nu se ştiau prea multe despre snooker în România. Iar acum, la doar trei ani de la înfiinţarea Federaţiei Române de Snooker, ţara noastră găzduieşte Campionatul European de Snooker pe data de 5 iunie. La acesta va fi şi un meci demonstrativ cu Jimmy White.

R.: Cei interesaţi unde pot merge să facă snooker de performanţă?

B.C.: Există un singur club exclusiv de snooker în România, aşa-numit Centrul Naţional de Snooker. Este lângă Stadionul Naţional „Lia Manoliu“. Sunt nouă mese de snooker actualmente, situate pe trei etaje. Este o clădire nouă, modernă, cu cele mai bune condiţii. Multe persoane autorizate au catalogat acest centru ca fiind unul dintre cele mai importante şi mai bune centre de performanţă din lume.

R.: Nu toată lumea este familiarizată cu acest joc. Poţi să ne spui în câteva cuvinte în ce constă?

B.C.: Snooker… se aseamănă foarte mult cu biliardul, cu pool-ul de fapt. Constă în introducerea în buzunar a bilelor. Se introduce o bilă roşie, apoi una colorată, în mod alternativ. Scopul jocului este de a cumula cât mai multe puncte pentru a câştiga meciul respectiv.

B.C.: Am participat la câteva competiţii destul de importante pe plan internaţional. Cred că cea mai importantă ar fi Campionatul Mondial de Seniori din Austria de acum doi ani; şi tot în aceeaşi perioadă am fost la un alt turneu internaţional la care au participat şi jucători profesionişti. Am avut ocazia de a întâlni câţiva dintre aceştia şi de a şi juca cu ei.

R.: Care este idolul tău dintre jucătorii profesionişti de snooker?

B.C.: Nu ştiu dacă se poate vorbi de un idol, dar îl simpatizez foarte mult pe Matthew Stevens, deşi nu este chiar un jucător de top. Dar este un jucător foarte bun şi mi se pare că eu mă asemăn cu stilul lui de joc foarte mult.

R.: L-ai întâlnit la acel turneu internaţional?

B.C.: Nu, din păcate nu l-am întâlnit. Dar am întâlnit alţi jucători foarte buni, gen Mark Williams.

R.: Care sunt cele mai valoroase premii sau locuri pe care le-ai obţinut?

B.C.: Cele mai importante premii ar fi, deocamdată, faptul că sunt campion naţional pe anul 2009 şi la juniori şi la seniori, la ambele categorii, un lucru inedit în România. Acest premiu mi-a adus foarte multe satisfacţii personale. A fost un an foarte greu. Campionul naţional se stabileşte pe parcursul unui an întreg. Constă în zece etape, jucate în zece luni diferite ale anului. Se poate spune că este o muncă cumulativă.

R.: Cât de greu ţi-a fost să ajungi până aici?

B.C.: Pot spune că destul de greu. A fost nevoie de multe sacrificii, iar efortul a fost destul de susţinut. Au existat şi nişte probleme la un moment dat. Dar eu zic că a meritat şi că am ajuns la un nivel destul de bun.

B.C.: Părerea mea este că oricine poate realiza acest lucru cât timp face din plăcere, din pasiune un lucru anume. Nu pot să zic că pentru mine a fost uşor, dar plăcându-mi şi să învăţ şi să joc snooker mi-a fost relativ comod. Şi am găsit timp pentru tot ce am vrut să fac.

R.: Cine a câştigat ultimul campionat mondial?

B.C.: Ultimul campionat mondial a fost câştigat de Neil Robertson, un australian. Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când câştigă un non-britanic campionatul de la Sheffield. Pot să spun că sunt foarte mulţumit de acest rezultat, deoarece Neil Robertson este unul dintre jucătorii mei favoriţi şi este un talent înnăscut şi un jucător valoros. Şi a meritat pe deplin această performanţă.