Interviu Roxana Chirilă

de Mădălina Meilă – seminarist
foto: Roxana Leocovici – fotoreporter

Roxana Chirilă este o tânără scenaristă şi viitoare regizoare, este clasa a X-a în Şcoala Centrală şi are multe speranţe şi viziuni în domeniul scenografiei şi cinematografiei.

R.: Cum şi când a început totul?
Roxana Chirilă: Cred că la sfârşitul clasei a VII-a, când a început să îmi placă engleza, pentru că majoritatea scenariilor mele sunt în engleză.

R.: Ce subiecte şi genuri literare abordezi?
R.C.: Am o înclinaţie către comedii sau drame, e mai haios şi de obicei le îmbin. Şi apoi mai e SF-ul, care mă atrage cel mai mult. Realizez scenarii despre oameni, despre societate. Încerc totuşi să bag şi chestii cât mai realiste cu putinţă şi aş vrea ca lumea să îşi dea seama de ceea ce se întâmplă în jur.

R.: Cum îţi hrăneşti talentul şi imaginaţia?
R.C.: Orice întâmplare banală din viaţa de zi cu zi, soundtrack-urile anumitor filme, melodiile lui Yann Tiersen şi John Williams mă inspiră cel mai mult. Pot spune că muzica îmi transmite un mesaj, îmi induce o stare.

R.: Ce personalităţi te inspiră?
R.C.: Ben Stiller, are un succes incredibil atât pe plan regizoral, cât şi actoricesc. Mai rar vezi un actor bun care să aibă talent şi în domeniul regiei. Ar mai fi Katheryn Bigelow, pentru că s-a afirmat foarte bine ca regizor în lumea filmului, chiar dacă este femeie, şi mai ales Tim Burton. Modul în care acesta regizează îmi captează cu totul atenţia şi mă intrigă.

R.: La ce proiecte lucrezi în prezent?
R.C.: Am la finisat un scenariu la care aş dori să încep filmările înainte de sau în vacanţa de vară. Lucrez la o carte care are deocamdată 170 de pagini, în engleză. Are un subiect mai diferit pentru că personajul principal este oarecum în antiteză, este pozitiv, dar va deveni „the bad guy“.

R.: Te susţin prietenii şi familia? Ce părere au despre ceea ce faci?
R.C.: Familia nu a acceptat ideea repede căci trebuiau să mă susţină financiar în ceea ce am decis să fac; dar acum s-au mai relaxat. Prietenii, sinceră să fiu, au cam făcut mişto la început, însă acum am parte de toată susţinerea morală din partea lor şi sunt receptivi.

R.: În opinia ta, ce înseamnă să fii regizor şi scenarist? Ce satisfacţii îţi aduce?
R.C.: Ca scenarist ai nevoie de o imaginaţie constantă. Când ai un blocaj, se taie tot. Ca regizor este mult mai greu pentru că trebuie să lucrezi cu oamenii, să ai răbdarea şi talentul de a şti să îl iei pe fiecare aşa cum e. Totuşi, satisfacţiile nu au apărut încă, pentru că nu am regizat un film.

R.: Ce planuri ai pentru viitor şi ce doreşti să schimbi în domeniul cinematografic?
R.C.: În primul rând să termin liceul (n.r. – râde) şi să intru la Facultatea de Regie şi Film. Dacă am noroc, cine ştie, prind o bursă în străinătate şi continui acolo, aş învăţa lucruri în plus. În ceea ce priveşte domeniul cinematografic, nu se dă suficientă atenţie muncii regizorului, majoritatea publicului este cu ochii pe actori, aş vrea să schimb asta.

R.: Ce speri să transmiţi oamenilor prin creaţiile tale şi cum te influenţează părerea lor?
R.C.: Vreau să le deschid ochii, să le dau optimism. Orice problemă are o rezolvare! Îmi plac criticile, multe sunt constructive, mă ajută să îmbunătăţesc calitatea scenariului „x“.

R.: În final, de ce crezi că în ziua de azi nu prea mai există adolescenţi pasionaţi de regie şi scenografie?
R.C.: Pentru că nimeni nu îi îndeamnă spre asta! Toată lumea vrea să apară pe sticlă, nimeni nu vrea să fie în spate, să fie creierul operaţiunii sau să creeze. Păcat pentru cei cu o imaginaţie extrem de dezvoltată şi care vin cu idei bune.