Interviu Backstage Hero

de Sabina Lazăr – redactor
foto interviu: Cristina Guja – colaborator foto
foto concert: Ovidiu Udrescu – fotoreporter

Backstage Hero este o tânără formaţie de punk-rock, ce îi are în componenţă pe Emmanuel, Robi, Alex şi Bebe. Plini de energie şi fiind pasionaţi de ceea ce fac, reuşesc să atragă din ce în ce mai mulţi liceeni la concertele lor. Este o trupă de care sigur veţi mai auzi şi ar merita să îi testaţi „pe viu“!

R.: Pentru cei care nu cunosc istoria formaţiei Backstage Hero, ne poţi spune pe scurt cum s-a format?
Emmanuel Diaconu: Ideea de trupă a început acum mulţi ani, când eram undeva prin clasa a cincea. Noi suntem prieteni de foarte mult timp. Atunci ne-a venit ideea de a cânta împreună. Mă rog, la momentul respectiv nu a ieşit nimic, eram copii. Între timp însă eu am învăţat să cânt la chitară, apoi am mai cunoscut şi un toboşar şi ne-am legat cumva.

R.: La un moment dat v-aţi schimbat bassistul.
E.D.: Da. Noi, care am venit cu ideea de trupă, am fost trei, dar bassistul pe care l-am avut iniţial nu a putut ţine pasul cu ceea ce cântam şi a trebuit să renunţăm la el. Am ajuns la al doilea, pardon, la al treilea bassist de fapt.

R.: Ce anume aţi avut în vedere când aţi ales numele formaţiei?
E.D.: E o poveste interesantă. Mie mi s-a părut mereu foarte mişto ideea asta că în spatele oricărui lucru sau situaţie care se bucură de succes e cineva. Nu omul din faţă este cel care merită toată recunoaşterea. În cazul nostru, toate piesele se leagă de o serie de experienţe, de anumite persoane pe care eu le-am cunoscut şi aceia sunt oamenii datorită cărora am scris piesele. E cineva în spate care are meritul a ceea ce s-a întâmplat.

R.: Însă ştiţi că, într-un fel, aţi „furat“ numele?
E.D.: Presupun că te referi la trupa din Italia, Backstage Heroes. Chiar am avut de multe ori discuţia asta. Conceptul de Backstage Hero a apărut cam în acelaşi timp cu ideea de trupă, acum mai bine de cinci sau şase ani. Ulterior am descoperit formaţia italiană, chiar am avut o discuţie cu ei şi le-am explicat situaţia. A fost o oarecare coincidenţă.

R.: Ce v-a îndemnat să alegeţi punk-rock-ul ca stil muzical?
E.D.: E un stil cu care am crescut. Când aveam unsprezece sau doisprezece ani mai ţin minte că la radio se dădeau Blink182 şi Green Day. Mi-au plăcut şi apoi m-am apucat să studiez foarte mult trupele. Acolo m-am regăsit. Şi asta este muzica pe care o ascultăm.

R.: Având în vedere că formaţia a luat fiinţă în urmă cu aproximativ doi ani (martie 2009), deja v-aţi adunat o serie de concerte în palmares. A fost dificil să vă organizaţi aceste spectacole?
E.D.: Da, la început orice e greu. Noi niciodată nu am stat să fim chemaţi pentru un concert, cum se întâmplă cu majoritatea trupelor din România. Noi am mers la diverse cluburi cu dorinţa de a cânta, cluburile ne-au prezentat condiţiile şi am organizat aşa. În principiu, ne aranjăm singuri concertele.

R.: Aţi lansat de curând primul vostru videoclip, „Punkistul“, în Clubul Ţăranului. Cum a luat naştere acest clip?
E.D.: Domnul Valentin Partenie, cel care ne-a regizat, a fost la unul dintre concertele noastre, i-a plăcut ce a auzit şi, prin urmare, am păstrat legătura. Videoclipul a venit ca onorariu pentru faptul că am cântat la nunta dumnealui şi îi doresc, pe această cale, „casă de piatră“!

R.: Cum a decurs colaborarea cu regizorul Valentin Partenie?
E.D.: Foarte bine, ne-am înţeles foarte bine. Totul s-a filmat într-o singură zi, în câteva ore doar, însă a fost în regulă.

R.: Aţi împărtăşit scena cu Viţa de vie, Pistol cu Capse, Emil. Cum v-aţi simţit alături de formaţii deja cunoscute în viaţa muzicală din România?
E.D.: Am fost onoraţi, pentru că sunt trupe cu care am crescut şi, practic, trupe datorită cărora am început să cântăm. În momentul în care ajungi să vorbeşti cu ei, să cânţi pentru ei şi alături de ei, te simţi bine.

R.: Ţinând cont de faptul că sunteţi încă la liceu, aveţi un public-ţintă şi anume colegii voştri. Peste ceva timp veţi ajunge la facultate, veţi ieşi din adolescenţă şi credeţi că vă veţi schimba stilul pentru a răspunde noilor cerinţe muzicale?
E.D.: Nu, cu siguranţă nu ne vom schimba stilul. Şi, legat de ieşirea din adolescenţă, sunt atâtea trupe, precum cele care ne plac (Blink, Green Day) care merg pe treizeci sau patruzeci de ani şi cântă despre aceleaşi lucruri. Până la urmă, vârsta e doar un număr, în sufletul tău eşti acelaşi om.

R: Cum simţiţi publicul care vine la concertele voastre? V-aţi creat deja un fan-base?
E.D.: Oarecum. La început erau numai prietenii noştri care veneau. Cu timpul acei prieteni şi-au adus la rândul lor cunoştinţele. Ideea de bază, în opinia noastră, este să colaborezi cu publicul, să fii un întreg, nu scindat în trupă şi public. Nu trebuie să faci delimitarea asta la un concert. Suntem doar câţiva oameni care au venit să se distreze. Am avut concerte cu cinci oameni, dar am avut concerte şi cu cinci sute de oameni.

R.: Am înţeles că aţi început deja lucrul la un album de studio.
E.D.: Da, aşa este. Însă va mai dura, deoarece o parte dintre membrii trupei vor avea examenul de Bacalaureat anul ăsta şi nu o să avem timp să ne ocupăm prea mult de aspectul acesta. Dar, în vară vom începe înregistrările şi în toamna sau iarna viitoare, sper eu, va ieşi.

R.: Aveţi de gând să colaboraţi cu vreo casă de discuri sau veţi face totul pe cont propriu?
E.D.: Nu vom apela la o casă de discuri, pentru că, cel puţin pentru moment, condiţiile nu sunt favorabile pentru aşa ceva. E şi conceptul „do it yourself“, care a venit de la americani, pe care îl atacăm oarecum. Plus că, dacă ar fi să semnăm cu o casă de discuri, ar însemna să ne schimbăm stilul, să avem alte teme decât cele care ne plac şi nu merită. Albumul va fi liber pe Internet, să-l asculte cine vrea, să-l descarce cine doreşte.

R.: În încheiere, ai vreun sfat pentru liceenii care vor să urmeze o carieră în muzică?
E.D.: Ideea e să nu dea atâta atenţie la tot ce e în jur, trebuie să mergi pe ceea ce îţi place ţie, pentru că altfel te vinzi şi îţi dai seama de faptul că regreţi şi că nu mai poţi schimba nimic. Cu riscurile pe care le presupune, trebuie să faci ceea ce simţi şi poate o să iasă.