Teen Press 
foto: Carina Coman – seminarist foto
Acei artişti. Fie că doar îşi fac din haine lucruri originale, fie că au o culoare ciudată la păr, îi recunoaştem după felul lor de a fi.
Însetaţi după originalitate, deseori cad în penibil, întrucât au nişte gusturi ce, de majoritate, nu pot fi înţelese şi acceptate.
Cu siguranţă iubesc arta şi încearcă şi ei, la rândul lor, să o creeze prin orice formă le trece prin minte. Fie că scriu, pictează sau joacă teatru, creează şi inovează în acelaşi timp.
Poate că le trebuie ceva vreme până să-şi definească un stil al lor, dar după ce o fac, nimic nu îi mai opreşte. Sunt o „cascadă“ de idei pe două picioare şi niciodată nu ezită să îşi spună părerile vizavi de orice li se pare interesant.
Cunosc multă lume, cu toţii se consideră a fi apropiaţi, când poate, să nu fie deloc aşa…
Sunt nişte artişti până în măduva oaselor, dar le lipseşte ceva: prietenii care să îi înţeleagă şi dragostea.
În goana lor după artă lasă în urmă prieteni, secrete, iubiri.
Tocmai de asta se îndrăgostesc repede, însă, ca majoritatea artiştilor, se îndrăgostesc de iubire şi nu de persoană.
Au nevoie de cineva care să le asculte ideile, dar nu ţin cont prea mult de cine e acea persoană.
Aşa că le propun celor ce deja şi-au recunoscut personalitatea în rândurile de mai jos, să ia aminte la următoarele:
1. Eşti unic, dar ca fiecare dintre noi! Poate din teama de a rămâne singur, totuşi discuţi cu unul, cu altul, dar niciodată nu ajungi să îţi spui păsul! Descoperă şi oameni, nu numai arta! Nu uita că arta prin oameni a existat de-a lungul timpului. Ştiu că în adâncul tău tânjeşti după cineva cu care să simţi că îi poţi mărturisi orice.
2. Acordă încrederea ta doar persoanelor care îţi împărtăşesc pasiunea pentru frumos. De ce? Unii nu vor înţelege şi te vor lua în râs. De asta şi concepţia aceea că artiştii ar fi puţin săriţi… Ai grijă deci cu cine discuţi şi despre ce.
3. Îţi e teamă de fapt de iubire, dar în acelaşi timp o doreşti. De asta ţi-o iau înainte hormonii, iar ceea ce simţi tu pentru cineva, nu se cheamă iubire, ci chimie. Poate că tu vrei să crezi că ceea ce trăieşti cu adevărat e iubire, dar… mai gândeşte-te. Se spune că e ceva unic în viaţă… Ce crezi despre asta, artistule?
Aproape tot timpul pozitivi, plini de viaţă, nu îi vezi trişti decât în cazuri extreme. Preţuiesc lucruri ce pentru noi, ceilalţi, ar putea să pară banale. Sunt visători, idealişti, foarte rar realişti. Cred în frumos şi dispreţuiesc ignoranţa, dar încearcă din răsputeri să remedieze asta.
Uitasem! 4. Nu încerca să îi schimbi pe ceilalţi pentru a te putea înţelege. Asta te va dezamăgi.
E exact unul dintre momentele când îi vedem trişti, adică atunci când realizează că nu pot schimba oamenii.
Dar nu-i nimic! Fii pozitiv în continuare, căci viaţa e frumoasă. Ar mai fi ea atât de minunată dacă cu toţii am fi la fel ca tine? Nu uita de acel echilibru; altfel viaţa, şi deci şi arta, ar fi monotone…
Waaai, carina! Tare faine pozele :))
merci ;;)
Ai o descriere interesantă a unui anumit tip de comportament, dar nu știu dacă “avangardism” este cel mai fericit cuvânt pentru a o descrie. E foarte adevărat că acum oamenii dau cuvintelor mult mai multe asocieri și înțelesuri, dar termenul ăsta are mult mai multă legătură cu arta decât cu comportamentul social.
Nu ești avangardist dacă ai gusturi neobișnuite, dacă ai diferite culori la păr sau un stil vestimentar curios. Nici măcar dacă încerci să faci artă în fiecare zi, artă pe care puțini poate o înțeleg.
Cu atât mai mult avangardismul nu are nimic de-a face cu inadaptarea socială, un lucru care pare că se oglindește din descrierea ta.
Avangardismul este într-adevăr un curent artistic care pleacă de la opoziția împotriva regulilor și la găsirea de noi forme de exprimare. Toate astea însă se manifestă conștient, iar indivizii care se găsesc în mișcarea asta fac parte din elită.
Cunosc bazele unui stil la perfecțiune și îi explorează limitele. Nu fac ceva diferit doar ca să fie diferiți sau doar că le-a trecut prin minte o idee interesantă.
Ei nu își propun niciodată să schimbe lumea, ci doar să o exploreze (unii declară asta, dar e doar material care dă bine). Creațiile lor o fac. Uneori instant, alteori după mult, mult timp.
Părerea mea e că oamenii pe care i-ai descris tu sunt niște oameni care își fac iluzia că vor să inoveze. Dar de fapt ei exprimă o lipsă. Nu de prieteni sau iubire. Ci lipsa posibilității de a uni ceea ce le place să facă cu tot cadrul instituțional și cu societatea.
Există mai multe domenii care în Romania sunt marginalizate. Coincidență sau nu, majoritatea dintre ele sunt în domeniul artistic. Toată educația se desfășoară pe principiul “mergi acolo că e bine, mergi dincolo că ai mai multe șanse etc.” Și astfel omul nici nu mai apucă să se gândească la ce i-ar place cu adevărat să facă, odată ce trece de facultate.
Merge inerțial, alternând plăcerile cu obligațiile prestabilitie, în timp ce acel lucru căruia nu i-a dat niciodată atenție fierbe în interiorul său. Și acela este lucrul care generează exact comportamentul despre care spui…
Rakis, nu as fi folosit acele ghilimele daca nu as fi avut aceeasi parere cu tine; altfel as fi pus ceva de genul “artistul chinuit” sau mai stiu eu ce. Ghilimelele acelea in contrast cu titlul formeaza exact ce am descris eu aici. Sau cel putin, asa ar fi trebuit sa se inteleaga:D.
Tnx de feedback!
God, e prea tare! 10x Like:X!! Felicitari pentru articol!
Ce tare! Comentarii mai lungi decât articolul în sine.
Doamnă semnatară, o mică întrebare: dacă sunt aici “şi-au recunoscut personalitatea în rândurile de mai jos” și mă pui să citesc mai jos pentru a reține ceva, până la urmă am personalitatea în rânduri de sus sau de jos?
Hehe, bine ai revenit!
Faci cum vrei, alegerea e a cititorului. Daca esti confuz, asta e. 🙂
Dar din cate stiu eu, poti deduce dintr-un articol de genul asta destule. De aici si comentariile.
Niste simple propozitii -aparent – pot spune multe. Depinde de inteligenta fiecaruia acum…si desigur de perspicacitate.