Editorial 43-44: Suntem produsul propriilor noastre greseli

de Nicoleta M. Dumitraşcu – editor-şef
foto portret: Alin Ion – fotoreporter

Suntem produsul propriilor noastre greşeli. Greşeli pe care le facem în fiecare zi, fie că vrem, fie că nu vrem. La un moment, ajungem în punctul în care trebuie să ne întrebăm: „Ce fac acum?“. Mulţi dintre noi îşi pun întrebarea asta zilnic, alţii niciodată. Dar mai sunt câţiva, o minoritate nedefinită, necoagulată, care este peste tot, care aspiră la ceva peste puterile ei, care-şi pune întrebarea asta doar de câteva ori în viaţă.

Diferenţa dintre această minoritate şi celelalte categorii mai mari de oameni este că acea minoritate se gândeşte la ce să facă doar atunci când chiar contează – adolescenţii, tinerii. Ei sunt cei care-şi pun întrebarea asta doar când contează pentru că, în restul timpului, conceptul de existenţă este prea complicat de teme, părinţi, experienţe noi şi anturaj. Momente doar pentru ei înşişi nu prea există, iar deciziile de genul ăsta se iau greu în singurătate. Avem nevoie de alţi oameni ca să devenim un anumit fel de oameni. Problema este ce fel de oameni? Oameni care vor şi fac ceva, oameni care vor, dar nu fac nimic, oameni care nu vor şi, totuşi, fac ceva, sau oameni care nu vor şi nu fac nimic?

Din cauza asta, ajungem în punctul în care nici nu înţelegem ce e bine şi ce e rău, până unde se întinde omul din noi şi unde începe animalul din noi, când e timpul să te gândeşti la carieră şi când e cazul să trăieşti doar.
Peste tot pe unde mergem suntem bombardaţi de fel şi fel de sfaturi sau întrebări: „Cumpărără x şi vei înţelege ce e luxul“, „Foloseşte y şi vei avea o viaţă liniştită“, „Cu cine faci banking?“, „Tu la ce facultate vrei să mergi?“, „Te-ai gândit la shopping-ul online?“ etc, etc. Şi, de cele mai multe ori, e normal să vrei să urli la lume: „Azi nu!“.

Presiunea e prea mare. Deciziile sunt prea multe. Unde se termină libertatea şi unde încep virtuţiile? Unde s-au dus eroii, înţelepţii, conducătorii şi oamenii buni la suflet? Aleg iubirea, munca, banii sau liniştea? Le combin, nu le combin?

Până la urmă, ce ne defineşte pe noi ca oameni? Noi suntem vinovaţi pentru cum e societatea noastră sau lucrurile s-au întâmplat fără implicarea noastră?
De exemplu, un lucru pervers ţi se poate întâmpla în orice moment. Apoi, îţi pui problema: ce fac acum? Depinde de tine sau de soartă?

„Fă ceea ce îţi spune inima că este corect să faci – pentru că oricum vei fi criticat. Vei fi condamnat indiferent ce vei face“, a spus acum multă vreme Eleanor Roosevelt, dar, uitându-ne unde suntem acum, nu cred că şi-a pus problema dacă ţine de ce vrea fiecare dintre noi sau ţine de cei din jurul nostru.

Situaţiile sunt diferite, lumea e diferită, pământul este distrus de propria noastră ignoranţă. Judecăm după copertă, nu băgăm în seamă persoanele care ţin la noi, dar vrem să stăm pe lângă cei cărora nu le pasă de noi. Nu ştim ce e frumosul, dar transformăm urâtul în divertisment. Ambalăm răutatea într-un produs cu care ne hrănim viaţa. Nu suportăm blândeţea pentru că e semn de slăbiciune. Şi, când vine vremea să facem ceva constructiv, nu putem pentru că habar n-avem ce e. În schimb, distrugem lucrurile din cauza propriilor noastre slăbiciuni. Da sau nu? Alb sau negru? Nuanţe sau umbre?

Astea sunt doar câteva din întrebările la care ne propunem să răspundem în această ediţie, pentru că timpul trece, lucrurile stau pe loc şi nimic bun nu iese din asta.
Ori noi, tinerii, sau măcar unii dintre noi, tot ce vrem să facem este să reprezentăm schimbarea pe care vrem să o vedem în lume. Bună sau rea, depinde de noi.