Rudolph schimba tabara

rudolph schimba tabara

rudolph schimba tabara

de Adrian Vârgolici – colaborator
foto: Ana Diaconu – fotoreporter

Rudolph s-a săturat! Ore în şir trebuie să tragă o sanie plină de cadouri şi un moş supraponderal care are un tic verbal şi acela, ,,Ho, ho, ho!“. Condiţii proaste, tratament prost, priviri aruncate cu jind pe ferestrele celor cărora le aduce cadouri şi minute groaznice petrecute pentru a-l scoate pe moş din hornul prea strâmt pentru fundul supradimensionat.

Orice ren, chiar şi după mii de ani, ajunge la o limită şi vrea să demisioneze. Rudolph vrea să
îşi petreacă altfel sărbătorile, Rudolph vrea concediu. Vrea să fie el cel care împodobeşte bradul, care merge în mall la cumpărături de cadouri, care umple foile de varză murată cu carne tocată şi care leneveşte în pat atunci când zăpada trece de doi metri.

Zis şi făcut! Aterizat senin pe o stradă dintr-un oraş, Rudolph vede că a ajuns pe înserate. Merge el ce merge şi iese într-un bulevard. Observă încântat luminiţele multicolore ce decorează împrejurimile însă, înainte să se delecteze prea mult, se trezeşte holbându-se la cer şi c-o durere enervantă la cap. Gheaţa, ar fi cauza căderii lui pe trotuar, ca un personaj comic. ,,Eh, or fi sărit porţiunea asta când au spart gheaţa“. Se uită în jur, frecâdu-şi ceafa, însă vede că mai toate străzile sunt aşa. Ce nu ştie el, e că tot timpul e pericol să-ţi rupi gâtul pe trotuar. Nici n-apucă bine să se dezmeticească şi la urechi îi ajung nişte zgomote ţipătoare ca nişte raţe-nfuriate şi câteva cuvinte cărora nici nu s-a chinuit prea mult să le găsească rostul. Bineînţeles, e oră de vârf, zăpada îngreunează traficul iar şoferii, drăguţii de ei, îşi exprimă ,,bucuria“ prin cele mai deocheate cuvinte pe care le pot dezgropa din vocabularul lor. Puţin deranjat de prima impresie pe care i-a făcut-o Crăciunul din altă perspectivă, Rudolph îşi continuă drumul, în speranţa că totuşi, va da peste ceva pentru care va considera el ca a meritat să fugă din veşnica sa slujbă.

După câteva străzi, întâlneşte un ghem uriaş de haine şi de pături aşezat la colţul unei clădiri. Curios, se apropie şi studiază ghemul mai îndeaproape. Se trage surprins înapoi, constatând că acel ghem, e de fapt o bătrânică, care şi-a întins puţin palma, în speranţa de a primi ceva. În viziunea lui, Rudolph presupunea că toţi oamenii au parte de un festin bogat, sunt înconjuraţi de familie şi stau bine-mersi la căldură, lângă calorifere, sobe şi şeminee.

Pentru prima oară, îi e dat să vadă pe unul dintre nefericiţii care nu au parte de aşa ceva în niciun an şi îşi petrec aceste presupuse minunate clipe, în frig, aşteptând mila cetăţenilor grăbiţi. Renului îi e dat să vadă mult mai mulţi oameni din aceştia. Din ce în ce mai trist, începe iar să se plimbe, întrebându-se dacă a facut bine ce-a facut.

Începe să audă zgomote puternice, multe strigăte de petrecere şi un fel de muzică, ce pe el îl cam zgâria pe urechi – noi le-am putea spune manele. Hotărăşte totuşi să se apropie. Un cartier cu case joase, liniştit şi în stil vechi.

Liniştit, dacă nu pune la socoteală luminile unei clădiri şi decibelii care ieşeau în valuri prin fereastra deschisă, din boxele date la maximum. Strigăte sălbatice şi cam ameţite de veselie şi băutură, muzica enervantă, ambalajele care-i erau aruncate în cap pe fereastră, puseră capac răbdării renului care, începuse să ajungă la o concluzie.

Oamenii nu se pricep să aprecieze ce le e dat.

Totul e superficial, nerespectat şi până şi cele mai frumoase momente din an sunt stricate de aspectele pe care oamenii se fac că nu le văd sau de lucrurile pe care le fac fără să se gândească şi fără să le pese. Rudolph n-are nevoie de aşa sărbători. Ar prefera să tragă încă câteva mii de ani un fund supraponderal. Măcar în acel ,,Ho, ho, ho!“, există puţină sinceritate.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.