Teen Press 
foto: Cătălina Cosma – fotoreporter
Există litere drăguţe şi litere urâte. Cum ar fi litera a, care mi se pare foarte simpatică pentru că exprimă surprinderea, e vocală şi vocalele sunt vesele. Consoanele sunt multe şi stresante. Întrebi pe cineva dacă poţi să împrumuţi un caiet şi ţi se răspunde cu un set de consoane un fel de „mrr“ absolut înfricoşător, de parcă ai avut ghinionul să întrebi chestia asta tocmai când persoana respectivă se pregătea să se transforme în Hulk.
Literele drăguţe şi alea urâte se amestecă în cuvinte drăguţe şi urâte; sau hai, că doar trăim în democraţie, dacă spun de o chestie că e urâtă, săriţi toţi să îmi ziceţi că sunt o insensibilă, că nu există lucruri urâte şi lucruri frumoase, ci există lucruri frumoase şi lucruri mai puţin frumoase.
Nu sunt de acord. La fel există oamenii deştepţi şi oamenii tâmpiţi (chiar există, e o aroganţă să afirmăm că toţi am fost înzestraţi de Dumnezeu cu aceeaşi cantitate de inteligenţă, doar că sunt anumite persoane care preferă să o păstreze pentru zile negre, ori sunt pur şi simplu prea modeşti ca să o arate).
Revenind: nişte litere vesele se pot combina cu nişte litere urâte şi pot da naştere unor hibrizi care formează expresii tâmpite, iar expresiile tâmpite sunt folosite de oameni tâmpiţi. Cum ar fi expresia „de ce“, formată din litera veselă e şi nişte consoane mai puţin vesele, d şi c .Mereu există câte un „de ce“, iar dacă vreţi să trollaţi pe cineva, este expresia ideală.
Există şi de ce-uri bune, dar mai rar. De exemplu, de ce-urile adresate profesorului pentru că vrei să îţi dezvolţi cunoştinţele sau vrei să pari interesat de lecţie, ca să nu te acuze că dormi în oră.
Personal, până acum am auzit mai multe de ce-uri tâmpite decât bune. Dintr-o discuţie compusă din de ce-uri n-o să iasă niciodată ceva concret.
Reproducând o conversaţie dintre două persoane în vârstă, pe care am auzit-o recent într-un autobuz (nota bene: mediu puternic culturalizat), Marilena îi zicea Getei (nume alese aleatoriu) cum s-a întrerupt săptămâna trecută curentul şi cum se chinuia să îşi caute pisica prin apartament cu o lumânare, că na, vârstă înaintată, auz slab, vedere proastă, lipsă de electricitate. Iar Geta întreabă entuziasmată „dar de ce nu ai aprins lumina?“. E adevărat că Geta sătulă de discuţiile cu Marilena probabil nu a fost atentă şi a răspuns doar ca să se afle în treabă, dar totuşi pe principiul „dacă tăceai filozof rămâneai“, prin utilizarea lui „de ce“, persoana în cauză a fost implicată într-un moment penibil şi prost, sau o altă interpretare, care să apere inteligenţa ei, ar fi că Geta a ales să o trolleze pe Marilena prin adresarea acestei întrebări, în vederea naşterii unui moment comic.
„De ce“ este o lamă cu două tăişuri, poate conduce la un răspuns normal, dacă a fost adresată într-un context logic, sau poate conduce la o discuţie ambiguă.
Ştiţi ceva? La noapte nu o să fie întuneric, o să fie zi. De ce? Pentru că voi aprinde eu lumina.
