Interviu – Down Town cu Lucia si Andrei

Interviu - Down Town cu Lucia si Andrei

de Sabrina Canea – redactor
foto: Roxana Leocovici – fotoreporter

Cu toţii avem fel şi fel de colegi cu cele mai interesante talente: unii dansează, unii jonglează, alţii cântă. Ei, astfel i-am întâlnit noi pe Lucia Rusu şi Andrei Stănişteanu, liceeni convinşi de puterea muzicii, care nu au de gând să renunţe prea curând la acest „har“. De aproximativ un an şi jumătate, ei cântă împreună – chitara şi voce –, ieşind din umbră nu numai pe Facebook, cât şi la diferite concursuri. Mulţi îi ştiti ori de pe la evenimentele de prin Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“, ori de la „Pun Pariu pe Talent“, iar chiar dacă nu s-au remarcat printre finaliştii de la PPT, aceştia se numără printre puţinii „performeri“ care pot face dintr-o piesă banală, ceva special.

Reporter: Cum a început aventura voastră în lumea muzicii?
Lucia:
Păi, noi ne ştim de aproximativ patru ani de zile, dar de cântat împreună am început să cântăm de un an şi trei luni…
Andrei: …imediat după ce ne-am unit drumurile. (n.r. – râde)
Lucia: Da. Şi de atunci nu ne-am mai oprit.

R.: În România, cel puţin, este destul de dificil să ieşi din anonimat. Cum a fost pentru voi?
L. şi A.:
Ne ştie lumea? (n.r. – râd)
A.: Evenimente. Am participat la tot ce am putut să participăm şi am tot postat filmuleţe cam de la fiecare eveniment. Ne-am străduit să ieşim din anonimat.
L.: Nu ştiu cât am ieşit, cât ne-a reuşit, dar încercăm de acum încolo să ieşim şi mai mult, dar dacă ne întrebi asta înseamnă că ne-a ieşit într-o oarecare măsură.

R.: Ştiu că pe lângă faptul că voi cântaţi împreună, formaţi chiar un cuplu. „Duetele“, ca să le zicem aşa, au venit ca şi consecinţă a acestui fapt?
L.:
Nu a venit neapărat ca şi o consecinţă, adică eu ştiam că el cântă la chitară, el ştia că eu cânt cu vocea, dar n-am încercat până atunci.
A.: Ba nu! Prima oară am cântat cu un an înainte, ştiu c-am ieşit întâmplător în parc.
L.: Am cântat „Here without you“ de la Three Doors Down şi am văzut că sună destul de bine, da’ nu ne-am gândit să facem ceva concret împreună. După, aşa, uşor, îmi amintesc chiar prima zi, mi-a arătat el o melodie, încerca şi el aşa să mă impresioneze, mi-a arătat „Kiss Me“, am impresia, şi aşa am început să cântam.

Interviu - Down Town cu Lucia si Andrei

R.: Cu toate astea, înainte de a fi „performeri“, voi sunteţi liceeni. Cum e viaţa de liceu pentru voi?
A.:
PAS!
L.: Păi, mă trezesc la şase dimineaţa în fiecare zi. Mă rog, într-o oarecare măsură e amuzant, sunt într-un colectiv destul de O.K., ne distrăm şi e super, profesorii sunt de toate felurile, mai O.K. sau nu. Nu pot să zic că sunt nemulţumită de viaţa de liceu. E O.K.
A.: Prefer să nu vorbesc despre asta. (n.r. – râde) E un subiect foarte sensibil pentru mine. Nu e ce mi-am dorit.

R.: Cum aţi reuşit voi să îmbinaţi liceul cu muzica?
A.:
Simplu: cântăm la liceu!
L: Da, cântăm la liceu. De fapt facem parte, facem parte?… El (n.r. Andrei) e coordonatorul Departamentului Artistic.
A.: Da, m-am băgat cu pile! (n.r. – râde) Mi-a zic că e în Lazăr un Departament, că e un grupuleţ acolo unde cântă ei şi am fost şi eu o dată la repetiţii.
L.: L-au plăcut, l-au luat şi nu l-au mai lăsat să plece şi chiar l-au pus… e şeful meu!
A.: Am reuşit prin Departamentul ăsta să avem mici concerte, mici evenimente prin licee, prin alte oraşe…

R.: Aţi avut şi prin alte oraşe?
L.:
Da, în Ploieşti, cu profesoara mea de muzică.
A.: Nu trebuia să zici asta. (n.r. – râde) Spectacol în Ploieşti, punct. Nu dă bine să zic „ştii, ne-a dus profa de muzică“. (n.r. – râd amândoi)

R.: Vi s-a întâmplat să vă oprească lumea pe stradă?
L:
Nu mi s-a întâmplat, dar am primit felicitări, nu neapărat de la străini – cei necunoscuţi îmi zic pe Facebook – , dar am primit felicitări de la persoane cu care, să zicem, nu prea aveam tangenţe. Sunt oameni, mă rog, printre cei cunoscuţi, care ne apreciază munca şi ne urează multă baftă în continuare, ne susţin, adică după fiecare eveniment vin la noi şi ne felicită şi ne zic c-am evoluat. Avem câţiva fani înrăiţi, declaraţi chiar!

Interviu - Down Town cu Lucia si Andrei

R.: Ce părere au cei apropiaţi despre ceea ce faceţi, de la familie, la prieteni şi colegi?
A.:
Chiar asta am vrut să zic de fanii declaraţi – părinţii. Ei ne susţin, ne-au susţinut la fiecare concert.
L.: La absolut fiecare concert. Deci, se întâlnesc cu o oră înainte, noi o luăm înainte, să mai repetăm, ei se întâlnesc şi vin frumos acolo şi sunt primii şi ne-aşteaptă – „hai, începeţi!“.
A.: „Bine, puiule!“ (n.r. – râde)

R.: Fiecare artist, fie amator sau consacrat, are în vedere anumite criterii atunci când îşi alege piesele. Voi cum vă alegeţi piesele?
A.:
„Mi-a venit o idee, hai s-o încercăm!“ Iese, bine, nu iese, alta.
L.: Ar părea complicat, pentru că avem gusturi complet diferite, eu sunt pe partea cât mai lentă, mai de „corason“ aşa. El e mai rock, dar cumva reuşim să ne îmbinăm. Iese ceva, nu ştiu, un mix.
A.: Câteodată ies scântei, dar e O.K. (n.r. – râde)
L.: Câteodată – mai mereu. Câteodată cedez eu, câteodată el, alte dăţi ne împăcăm.
A.: Câteodată nu cedăm deloc şi nu mai cântăm nimic. S-a întâmplat şi asta de câteva ori.

R.: Aveţi un loc special în care repetaţi?
L.:
Acasă. Pe unde apucăm, prin parcuri mai cântăm, dar nu cu scopul de a repeta. Ne întâlnim pur şi simplu şi mai cântăm. În general, acasă.

R.: Vi s-a întâmplat vreodată să vă bată vecinii în ţeavă?
L.:
Nu cred că mi s-a întâmplat până acum.
A.: Pe mine chiar m-au felicitat!
L.: Da! Erau la el odată nişte vecini în vizită, vorbeau cu mama lui, şi ne-au auzit cântând şi au început că „bravo, copii, cu ce cântaţi acolo“ şi tot aşa.
A.: Şi imediat după ce a plecat de la mine, a venit vecina de deasupra să mă întrebe „vai, copii, cum aţi cântat, de unde aţi cântat“.

Interviu - Down Town cu Lucia şi Andrei

R.: Cum vă simţiţi atunci când sunteţi pe scenă, şi, cum s-ar zice, luminile sunt îndreptate spre voi, iar toate privirile se aţintesc asupra voastră?
A.:
Genial.
L.: Eu încă nu reuşesc să mă obişnuiesc cu ideea. Adică uşor, uşor a devenit mai simplu, emoţiile nu mai sunt aşa mari ca la început, dar chiar şi aşa…
A.: Ideea e că noi ne susţinem foarte mult unul pe altul pe scenă, comunicăm foarte bine. E persoana cu care comunic cel mai bine pe scenă.
L.: Nici eu nu m-aş vedea cântând cu altcineva, ne înţelegem foarte bine. Dacă unul greşeşte ceva, celălalt face în aşa fel încât să-l ajute.

R.: Care a fost cel mai amuzant moment al vostru?
L.:
La capitolul ăsta m-ar înjosi complet!
A.: Ai o foaie? (n.r. – râde) Când am fost la „Pun Pariu pe Talent“ anul trecut, de la emoţii eu am început să cânt melodia şi ea a luat tonul de la un acord care nu trebuia. A fost groaznic. Eu în momentul ăla m-am uitat la sală şi am văzut cum se uita cu gurile căscate. (n.r. – râde) Exact asta a fost reacţia. S-a oprit toată lumea şi am zis „nu, nu, nu, pot s-o iau de la capăt, vă rog, vă rog?“
Şi aici urmează partea în care Lucia s-a chinuit vreo zece minute să-şi amintească un moment amuzant, păcat că nu i-a prea ieşit. La un moment dat, stresată că nu-i venea nimic în minte, apoape se ruga de Andrei să se facă singur de râs. Apreciem însă efortul. Într-un final ne-a povestit despre cum Andrei dansează mult mai bine decât ea sau decât oricare altă femeie.

R.: Că tot aţi zis de PPT, cum vi s-a părut experienţa?
L.:
Am ajuns până în penultima, parcă, până în semi-finală. Şi de acolo, nu mai ştiu cât, parcă am terminat cu şapte şi ceva, la modul ăsta. A fost, pot să zic, nu cea mai reuşită prestaţie a noastră, în niciun caz! Dar a fost, parcă, cea mai interesantă de până acum, a fost cea mai apropiată de ce ne-am dori pe viitor, în sensul în care am fost jurizaţi, ni s-au dat anumite sfaturi, am trecut printr-o preselecţie. Până atunci mai fuseserăm la concursuri, dar nu eram selectaţi sau aşa ceva; ne duceam şi cântam, şi luam sau nu luam. A fost o atmosferă mai mult sau mai puţin profesionistă. Pentru noi a fost ceva foarte interesant. Plănuim să participăm şi anul acesta. Chiar vrem asta!

R.: Şi aveţi aşteptări mai mari?
L.:
Sincer, chiar avem, da. Am avansat mult mai mult de atunci. Ne aşteptăm să fie mult mai bine.

R.: Ştiu că aţi mai cântat pe la serbările din liceu şi prin pub-uri. În orice caz, prin ce locuri obişnuiţi să cântaţi?
A.:
Random, mai mult decât random.
L.: Da, vorbim cu cineva, şi acel cineva ne spune că cunoaşte pe cineva care ar avea nevoie de cineva care să cânte. (n.r. – râde)
A.: Cel mai bun exemplu ar fi ăsta cu PPT. Ştiu că eram la şcoală şi m-a sunat un coleg că „băi, vezi că azi e o preselecţie pentru un concurs, nu am înţeleţ foarte bine, ceva cu talent, hai, vii?“. Am plecat de la şcoală, ne-am dus, am cântat, nu mai ştiu ce am cântat… varianta funk de la „Family Portrait“.
L.: Noi avem un talent foarte interesant, talent între ghilimele (n.r. – râde). Nici chiar, dar facem tot felul de combinaţii ciudate… adică o melodie lentă o cântâm într-un stil complet diferit. Sau tot aşa, am mai cunoscut oameni care cântau la fel – de exemplu, un prieten de-ai noştri pe care l-a acompaniat Andrei la chitară în barul unde tipul cânta. Tot felul, de exemplu acum pe 30, parcă, o să avem un fel de concert la o firmă a unei prietene, mă rog, tot felul… Noi acceptăm orice!Atâta timp cât e muzică şi cât ne distrăm O.K.

R.: Vi s-a întâmplat vreodată să vreţi să vă „lăsaţi de meserie“?
L.:
Să renunţăm să cântăm împreună? Păi, dacă o iei aşa… (n.r. – o bufneşte răsul)
A.: Eu nu, treaba ta!
L.: Nu, nu, nu, glumesc. Nu, pentru că, exact cum am spus şi mai devreme, nu mă vâd lângă altcineva, pe scenă nu mă văd lângă altcineva. Am spus-o, bine?
A se lua aminte că Lucia a făcut o gafă zicând „pe scenă“, din care n-a ieşit tocmai uşor, dar care s-a dovedit foarte amuzant de urmărit. Ţineţi minte: alegeţi-vă cu grijă cuvintele!

Interviu - Down Town cu Lucia şi Andrei

R.: Comparându-vă viaţa de zi cu zi cu cea de acum un an jumătate, ce s-a schimbat?
L.:
Totul. Serios, am momente în care mă-ntreb ce făceam înainte de el şi nu-mi aduc aminte.
A.: La fel, nici nu mai ştiu ce făceam ca să-mi umplu ziua. Acum toată ziua, de dimineaţă până seara suntem împreună. Cu liceul e mai greu, dar încercăm şi ne iese, nu ştiu cum, dar ne iese.
L.: Din punct de vedere muzical era complet diferit. Cântam, tot aşa, înainte să-l cunosc pe el, eram numai eu în Departament, şi aveam mici concerte în cadrul liceului. Muzică populară – da, şi eu mă mândresc cu asta! Muzical era complet diferit şi de când cu el, eu cel puţin am avansat, şi cu vocea şi cu tot.

R.: Ce artişti aţi abordat până acum?
L.:
Pink.
A.: Justin Timberlake.
L.: Three Doors Down, Aguilera (bine, nu am cântat asta până acum în cadrul evenimentelor, dar cântăm), Ed Sheeren, Jassie J, chiar foarte des, Rihanna.
A.: Eu mă mai inspir la partea de instrumental din artişti care practică blues, rock. Încercăm să dăm o tentă diferită.
L.: La PPT am cântat „Diamonds“ de la Rihanna, dar jazz. Prima oară când au auzit că vom cânta „Diamonds“ toţi erau „ah, iar asta?“, toată lumea cânta „Diamonds“, iar când au auzit-o au zis că a fost mult mai bine decât se aşteptau, a fost diferit şi le-a plăcut.

R.: Aveţi modele în ceea ce faceţi?
L.:
Pe oricine merită. Nu avem un model anume, sunt nişte inspiraţii de moment. Apreciem foarte mult artiştii care pot ieşi din tipare, care nu merg mereu pe acelaşi stil, pe un singur gen muzical, dar care combină mai multe. Dintr-o piesă complet banală, poate ieşi ceva cu totul special.

R.: Plănuiţi să spargeţi gheaţa şi cu piese proprii?
A.:
Tot atingi subiecte sensibile şi nu înţeleg de ce. (n.r. – râde)
L.: Ne-am dori, momentan nu pot spune că suntem pregătiţi. Da, avem câteva proiecte, dar nu sunt concretizate. Aşa, când ne mai întâlnim mai încercăm, dar nu avem încă inspiraţia. Când o să vină, atunci de-abia o să punem pe hârtie. Momentan ne axăm pe cover-uri puţin mai diferite de original.

R.: În afară muzicii, ce mai faceţi voi în timpul liber?
L.:
Ce ne place să facem? Eu sunt foarte calmă şi chill. Citesc, ascult muzică, sunt mai de casă, ca să zic aşa. Ies, da, mai pe seară, în weekend-uri, dar sunt mai liniştită. Îmi place să mă uit la filme, seriale.
A.: Eu sunt multi-tasking. Fotografia, acum lucrez la un proiect de benzi desenate, un film de animaţie tot încerc cu o colegă. Îmi ocup timpul.

R.: Ştiu că aţi participat la Vocea României…?
L.:
Nu. De fapt, am avut o tentativă pe bune, adică eram în ziua preselecţiei pornită, dar am zis că lasă, era coada aia imensă. Dar la anul, promit, am zis tuturor, nu-mi pasă, chiar dacă nu fac absolut nimic tot mă duc. E un plan de viitor pentru mine. Mi-ar demonstra nişte lucruri.

R.: Că tot vorbim despre emisiuni şi concursuri, aţi participat la vreun concurs în această formaţie?
L.:
Olimpiade şcolare… de muzică! Şi la noi a fost la fel de şoc şi groză. Şi, culmea, înainte să începem să lucrăm împreună, ne-am întâlnit pur întâmplător la o olimpiadă. În rest, la November Fest, la Ploieşti, cum ziceam, unde am luat locul trei. Concursuri… concursuri n-au prea fost, mai mult evenimente, unde cântam pur şi simplu. Sau la BiblioCity, de curând. A fost un proiect mai mare care cuprindea şi o parte de concert.
A.: Nu ştiu cât a fost concurs; am primit o diplomă, am fost felicitaţi şi cam atât. (n.r. – râde). Eu îl iau ca pe un concurs.

Interviu - Down Town cu Lucia şi Andrei

R.: Cum aţi descrie industria muzicală românească la momentul actual?
L.:
Nu sunt mare fană.
A.: Totul e uşor influenţabil.
L.: Exact. Dar măcar dacă s-ar plagia bine. Eu nu atac, Doamne fereşte! Eu, una, cred în potenţialul muzicii româneşti, sincer, dar nu a sosit încă timpul nostru, asta e părerea mea.
L.: Eu cred în potenţialul artiştilor români, nu a muzicii, muzica mai are de lucrat. Greşeala e că noi o cerem, aici e problema.

R.: Uite, că tot ai zic că noi o cerem, ce părere aveţi despre gusturile în materie de muzică ale colegilor voştri?
L.:
E aşa un fel de mix. Sunt unii care ascultă anumite genuri, sunt unii care ascuta alte genuri. Există de toate felurile. Asta e alegerea oricum în materie de muzică. Eu pot să spun că ascult de toate, sincer. Ştiu că e un clişeu, dar chiar ascult de toate. Fiecare are dreptul să asculte orice îşi doreşte, atâta timp cât nu-l deranjează pe celălalt, care poate nu agreează. Fiecare e liber să asculte ce-şi doreşte.

R.: Care a fost cel mai frumos moment petrecut împreună?
A.:
Am avut aşa ceva? (n.r. – râde) Ne certasem la un moment dat, pentru că aşa încep momentele drăguţe la noi, şi eram supăraţi şi am fost să cumpăr un buchet de flori, dar i-am luat şi-o brăţară pe care am gravat-o. Ea a coborât, avea aşa o faţă supărată, eu eram cu buchetul şi punguţa în mână, s-a înroşit la faţă şi am început să bocim ca fraierii.

R.: Ce planuri de viitor aveţi?
A.:
Să ieşim şi mai mult din anonimat.

R.: Un ultim lucru – descrieţi ceea ce faceţi în trei cuvinte.
L.:
Plăcere, o facem din plăcere, pasiune, distracţie. S-o bag şi p-aia cu magie? Magie!
A.: Spontaneitate, pasiune şi distracţie la greu.

Leave a Comment