Interviu cu Sector 7

interviu_sector_7_catalina_cosma_fotoreporter-33

de Laura Ștefan – Redactor
foto: Cătălina Cosma – Fotoreporter

Glumițe sau, mai bine zis, comedie online. Oamenii geniali care ne pun cu burțile la pământ și ne îndeamnă să ne rostogolim de râs au venit să stea la o vorbă cu echipa Teen Press. Îi recunoașteți și îi vedeți pe YouTube cu fiecare ocazie și cu fiecare video nou. „Școala Vieții“ ori „Cărți! Te Fac Neprost“ sunt doar câteva fărâme ale artei pe care ne-o oferă. Mulți dintre voi vă regăsiți sau nu printre filmulețe și le dați teme de lucru, like-uri ori comentarii.
Să vedem ce am mai aflat de la Alex Cotea, Sergiu Floroaia și Raul Gheba!

Pentru început i-am pus pe băieți să ne vorbească puțin despre oamenii din spatele Sectorului 7.
Alex: Suntem oameni care cochetează și au cochetat dintotdeauna cu comedia. Avem gusturi comune și dorința de a face chestii comune, în special video și în special pe YouTube. Împărțim aceeași activitate Sector 7.
Toată lumea, ca să zic așa, are un side project (n.r. – Sector 7) în care ne-am împlinit din ce în ce mai mult de la o vreme și sperăm ca într-o zi să facem doar asta și să ne îmbogățim doar din asta. O să venim cu limuzina la voi la Redacție (n.r. – râde). Dar mai e până atuci.

R.: Alex, cum a început toată treaba asta cu Sector 7?
A.: Întrebarea pe care o urărc cel mai mult. (n.r. – râde)
Sergiu: Da, spune-ne! Și eu sunt curios. (n.r.– toată lumea începe să râdă)
A.: Ehh… dragii Moșului…
Raul: El de fiecare dată inventează altă poveste.
A.: S-a născut mai mult sau mai puțin intenționat, la fel ca un copil. La început a existat o firmă care se ocupa de conținutul online unde s-a format nucleul a ceea ce urma să devină Sector 7. Noi de la început am făcut video și comedie, dar pentru clienți, nu sub numele Sector 7. La un moment, dat o parte din materialele noastre, că așa a început Sector 7 cum îl vedeți astăzi, au ajuns pe YouTube fără voia noastră, adică Zânul Cămătar, pentru că am apărut la ApropoTV. Cineva a luat clipul de acolo, a stâns 20.000 de vizualizări într-o zi, ceea ce era huge pentru 2008. Ne-am dat seama că că există o nișă, interesul ăsta online pentru comedia românească a celor de vârsta noastră.
O vreme am continuat tot așa, foarte greu pentru că nu era activitatea principală, mai degrabă cea secundară. Era greu să te mobilizezi, nu prea știai de ce trebuie să o faci, doar că lumea tot cerea încontinuu – „Când mai faceți ceva?!“. Chestiile astea mici și comentariile cu „Ohh … sunteți cei mai tari. Când mai scoateți?“ și „Mi-ați făcut ziua mai bună.“ ne-au făcut să încercăm tot mai des.
Până acum vreo doi ani când eu și cu John, care nu e aici, (n.r. – râde) am zis să facem treaba asta full time cu oameni care sunt interesați să facă chestii de genul ăsta. Cu cei care ne-am potrivit, în marea parte, suntem astăzi aici. Cu alții sperăm să ne potrivim pe viitor.
În momentul de față am reușit să ne imprimăm un stil foarte influențat de feedback-ul primit. Cu greu ne-am găsit o direcție și am reușit să ne păstrăm un stil, dar pot face orice. „The sky is the limit and the limit’s the sky“. Nu trebuie să ți-o impui tu, nu trebuie nici să faci puțin din fiecare pentru că nu te știe lumea. O vreme am avut problema asta deoarece nu semăna nici un clip cu celălalt, nu aveau nimic în comun, nu apăreau aceleași fețe și era greu să te țină cineva minte. Și acum avem oameni care ne recunosc, vin la tine și-ți zic „Mi-am dat seama șocat că acel clip cu Solo este făcut tot de voi și mi-am dat seama că Zânul Cămătar tot la voi este“.
Raul: Eu am un prieten care la un moment dat îmi povestea că „Bă, am găsit un clip foarte tare cu școala vieții“. Pe tipul asta îl cunosc de ani buni și e din Tulcea… și îi zic la un moment dat „Băi, tu știi că eu am fost în clipul ăsta?!“ (n.r. – toți au început să râdă).
A.: Da, cam așa s-a ajuns până aici. Căutăm formula de a face ce ne place dar la un moment dat și bani. Dacă am face doar ce vor ei poate că nu ne-am mai simți noi bine. Anul ăsta am avut așa de mult succes, că la un moment am zis stop că sunt prea multe de facut deodată. Tot reinventăm formula de la lună la lună deoarece încercăm să găsim și ce ne place. Să îi mulțumim pe fani, dar să ne mulțumim și pe noi.

interviu_sector_7_catalina_cosma_fotoreporter-1

R.: Credeți că totul a devenit deja un stres prea mare și nu mai puteți face față situației?
Raul: De fiecare dată se cere din ce în ce mai mult.
A.: Din ce în ce mai mult în special pentru resursele pe care le avem și pentru mediul ăsta online de entertainment autohton care în 2013 în România este la un nivel foarte mic comparat cu alte țări. Noi suntem o echipă foarte mică în momentul de față.
Acum stresul este să ne ținem constant de treabă în ritmul nostru. Dacă ar fi după public, ar vrea să vadă un clip gratis și amuzant în fiecare zi, dar cineva trebuie să le scrie, monteze, producă și să le joace. O altă provocare este să nu ne repetăm.

R.: Ce s-ar întâmpla dacă publicul vostru se decide să spună stop și să nu mai aveți vizualizări, nimic?
A.: Atunci e punctul în care schimbăm complet ceea ce facem. Facem o dramă existențială. (n.r. – râde)
Raul: Coreeană. Cu multe lacrimi (n.r. – toată lumea râde). Noi chiar am vrea să facem și alte chestii, dar încă nu ne-a dictat publicul că vrea altceva. Momentan asta merge, asta facem și e fun așa. Când o să ne plictisim și o să rămânem fără idei de a face mișto de cocalari și de dumele sociale (n.r. – râde), atunci o să găsim altceva.

R.: Suntem curioși cum faceți rost de toate ideile și subiectele astea. De unde vă luați acea pastilă a succesului?
S.: Ne trăim viața, asimilăm și, la un moment dat, ne întâlnim și vrem să scriem despre ceva. Exragem un bilețel de acolo și vedem ce mai rămâne.
A.: Nu cred că vine cineva cu o idee și se chinuie să o explice celorlalți. Mai degrabă venim și zicem „Bă, ce mă enervează idioții ăia. Da, frate, și pe mine“ și de acolo progresează. Sunt anumite chestii care separat le-am observat de-a lungul timpului și oarecum rezonează în toți și așa se naște. Dacă nu o văd toți e mai greu să tragi de ea „Uite de ce cred eu că e amuzant. Dar poate nu, e doar pentru mine… ah“.
Subiecte avem multe.
Așa avem multe idei, dar te gândești „Asta nu pot să o fac pentru că nu am elicopter, asta nu merge că nu pot să împușc urși“. Noi viețuim și foarte mult pe Internet.
S.: Avem mulți prieteni dubioși pe Facebook. Uite, de aici iese totul. (n.r. – râde)
A.: Mai sunt fanii și prietenii care au început să ne propună pe Facebook cei mai stupizi oameni. Deja ne este foarte ușor. Am văzut multe… (n.r. – râde) Sărbătorim ciudățeniile internetului. Dar suntem cumva hateri pacifiști.

R.: Cum arată o zi obișnuită din viața voastă?
S.: Băi, mă gândesc așa cum îmi plânge copilul.
A.: Îl și văd pe Sergiu după două ore cum plânge odată cu copilul.
Raul: E amuzant că sunt vreo două sau trei ore de entuziasm în care îți zici „Facem, asta se întâmplă“ și pe la ora patru sau cinci îți zic „Măă… dar m-am cam plictisit. Nu prea mai am chef“. Nu știu, încercăm să supraviețuim. Mai avem spectacole din când în când, unde mergem să mai râdă oamenii. E drăguț așa.

interviu_sector_7_catalina_cosma_fotoreporter-14

R.: Dacă ar fi să vă descrieți munca, echipa și ceea ce faceți împreună într-un cuvânt ori o propoziție, care ar fi aceea?
A.:Un capitol?! (n.r. – toată lumea începe să râdă). Dar probabil aș spune ceea ce am mai folosit, și anume „umor subversiv“ și „salată de vinete“. Cred că asta e, umorul subversiv este primul lucru care ne distinge de restul lumii ori de mâncătorii de verdeață. Împachetat în umorul și caterinca pe care o vedeți este și un mesaj socio-cultural.
Raul: Aș zice mai amuzanți decât o scândură. „Salata de vinete“ este mai degrabă un inside joke, deoarece la un moment dat a zis Teo random într-un episod din „Nimic Nou“ că noi avem salată de vinete și toată lumea „Eh, vreau și eu salată de vinete“. Am oferit într-un concurs la un moment dat un kg de salată de vinete, pe care tot noi am ajuns să îl mâncăm.
A.: Îmi plac oamenii ăștia care câștigă concursuri și ne dau tot nouă premiile. Ne gândeam să facem un concurs pe o sticla de Jager și să auzim „Nu, băieți, păstrați-o voi!“. Am face mai des concursuri de genul ăsta. (n.r. – râde)

R.: Ați putea spune că aveți o concurență puternică?
Raul: Noi facem ceva mai altceva. Pe nișa noastră cred că suntem cam singurii.
A.: Ne place să dăm pe la gioale, pe la spate, îl așteptăm în scara de bloc (n.r. – râde). E foarte bine să avem concurență, m-aș simți mare prost dacă nu am avea concurență, deoarece te-ai gândi „Băi, eu oare fac bine ceea ce fac? Care-i standardul?“. Concurența creează un standard și nouă ne-ar plăcea să îl depășim calitativ. Dacă ne-ar păsa așa de mult și am avea destul de mult timp liber ca să calculăm în view-uri. Dar noi încă suntem la punctul în care dacă nu suntem noi mulțumiţi de el și nu știm că e original, nu ne entuziasmăm doar ca să atingem un deadline. De aia nu se știe când va apărea, poate doar odată cu eclipsa (n.r. – râde).

R.: Care este cel mai fain video al vostru?
S.: Eu pot să zic că „Moartea În Coajă“.
A.: Dintre cele lansate și eu aș spune „Moartea În Coajă“.
Raul: Cel mai mult cred că îmi place „Moartea În Coajă“ și ăla cu Vama (n.r. – Vama Veche În 2 Minute).

R.: Ne plănuiți ceva în stil „crăciunian“?
A.: S-ar putea sau nu, teoretic da. Chiar după ce plecăm de aici ne ducem să punem la cale ceva de sărbători și încă ceva pentu ianuarie.
Raul: Ideea este că în următoarele două luni o să rupem Internetul cu ceva.

interviu_sector_7_catalina_cosma_fotoreporter-16

R.: Dacă mâine rămâneți fără omuleți care să vă privească, care este planul B din viața voastră? Aveți de gând să vă retrageți la o mânăstire drăgușă și liniștită?
Raul: Ăsta este planul B (n.r. – Sector 7). Sergiu are o carieră de comediant, Alex are o carieră de Alex… (n.r. – râde)
A.: Eu lucrez la ProTV, am mai cochetat cu creația, cumva am încercat să ies din planul A și să îl transform pe ăsta în planul A, dar am studiat rutele mașinilor care se duc la CEC (n.r. – râde). Am și un plan C mai sience-fiction.

R.: Care este secretul în divertismentul online și nu numai?
Raul: Pisicuțe, multe pisicuțe. (n.r. – recomand minutul 1:32 din link)
A.: Să te strâmbi la cameră.
S.: Să cazi.
Raul: Depinde, se pare că la ăștia mici de generală care se uită și la noi și pe alte canale este o lipsă de referință a umorului. Orice glumă veche pe care noi am auzit-o de 40 de ori este cea mai nouă glumă.
A.: Da, multă vreme ne-am întrebat de ce se uită copiii ăștia proști la copilul ăsta prost făcând prostia asta online. De curând mă întrebam dacă nu cumva oamenii ăia de 40 de ani care se uită la Sector 7 și zic că nu înțeleg nimic, undeva în mintea lor spun „De ce mă uit eu la prostia asta pe care am văzut-o în ’93 făcută de Divertis şi apare deodată în 2013 și devine cool“. Sper să fie adevărată doar prima parte.
Cred că secretul spre cele trei limuzine este să copiezi ceea ce au făcut alții și să reinventezi aceleași lucruri făcute deja.

R.: Cum erați în liceu? Să nu îmi spuneți că ați fost adolescenții aceia conștiincioși și puțin retrași!
Raul: Eu am făcut în Tulcea liceul (n.r. – toți au început să râdă) și eram cumva mai geeky. Aveam talentul ăsta de încredere de mi se dădeau cheile de la foarte multe camere unde nu aveam acces. În laboratorul de chimie aveam niște scaune cu rotile și în weekend mai făceam curse cu scaune, doar că alea aveau doar un taburet și te puneai pe piept. Foarte tare (n.r. – râde). Toată lumea credea că sunt rocker, dar eu era „Nu, c***e, sunt rapper“.
S.: Nu știu. Eu am fost un băiat foarte cuminte. (n.r. – râde)
Raul: Făcea aikido, iar Alex făcea liceul la Călărași.
A.: Da, eu am luat bacul cu 9,90 și eram elev de nota 9,50.
Raul: Serios?!
A.: Nu, am luat bacul cu 9,94. (n.r. – râde)
Raul: Cred că standardele din Călărași sunt foarte mici. (n.r. – toți au început să râdă)
A.: Eram foarte bun la învățat, deoarece eram orgolios și nu voiam să fie cineva mai bun ca mine la orice. Dacă nu eram bun la ceva, nu făceam chestia aia.
S.: Băi, am fost cel mai bun din București la limba engleză. (n.r. – râde)
A.: Iar în timpul liber …
Raul: Gen sex. (n.r. – toți râd)
A.: Da. În timpul liber făceam foarte multe porcării. Am adus poliția acasă,am alergat dezbrăcat pe stradă, am furat steagul primăriei. Oh shit, asta încă nu se știe cine a facut-o.
Raul: Sperăm că nu aveți legături cu primarul din Călărași. (n.r. – toată lumea a început să râdă și i-am asigurat pe băieți că nu o să îi dam în gât prea curând)
A.: De la 19 ani sunt alergic la gin, atât de mult am exagerat. Nu mai pot să consum, mă îmbăt doar când îl miros. Atât de mult am exagerat și prin Vamă și prin liceu. Eram elevul model până terminam orele și scăpam. Părinții mei erau disperați, dar scuza mea era că învăț bine. Cât poți să mă bați?! (n.r. – râde)

interviu_sector_7_catalina_cosma_fotoreporter-29

R.: Care este amintirea preferată din liceu?
Raul: Mi-am amintit acum ceva. Într-o primăvară când au dat vișinele, ru aveam clasa la parter și m-am urcat într-un copac să mănânc niște vișine. Tot mâncând vișine cu un coleg, nu ne-am dat seama că a venit profa de chimie. La un moment dat, mâncam și o vedeam pe profa în clasă și se pare că ne-a văzut și ea pe noi. Era puțin cam târziu, așa că am salutat-o, am mai mâncat, așa, zece minute vișine și am venit murdar la bot. Nu ne-a mai lăsat să intrăm.
S.: Nu s-a întâmplat nimic la mine. (n.r. – râde)
A.: Hai, mă, spune despre cum ai fost la olimpiadă la engleză (n.r. – toți râdeau). Eu pot să spun că 17 ani a fost cea mai frumoasă vârstă pentru că auzeai „Aaa… e copil, nu știa“. Orice faci îți trece repede și te simți și cool.
Raul: La 18 ani deja devii responsabil și îți spui „Nu pot să cred că ai făcut asta și ai alergat gol… ahh“.

Când i-am întrebat pe băieți de cea mai amuzantă întâmplare trăită cu Sector 7, ne-am amuzat copios de momentele oferite de băbuțe revoltate care susțineau cu ardoare „Cum, mă, că mă-ta n-are cratimă?“, în timp ce ei filmau cu Krem la video-ul „Mă-ta are cratimă“.

Și să nu uităm de peripețiile trăite la întoarcerea de la un bar de păcănele de pe lângă Giurgiu, unde se aflau pentru filmările la „Școala Vieții“ și unde „Raul, îmbrăcat ca un băiat care vinde țigări în Obor a insistat să oprească pe centură pentru a-și schimba pantofii care erau puțin cam incomozi“. Partea amuzantă începe atunci când Alex vede o fată în chiloți și sutien mâncând dintr-un Lotto Cheese care se îndrepta spre ei cu gândul de a face și ea un ban pe ziua respectivă. Săracii au încercat să plece mai repede, „dar până și-a scos Raul șoseta“ fata, care mirosea a mai multe arome decât Lotto, s-a așezat pe banchetă lângă Alex. Dar ca să nu mai lungim povestea cu modul în care Raul, la cât de repulsat era de venirea ei, încerca să îi explice lui Alex cât de frumoasă e fata și să pună mâna pe ea, putem zice doar că Raul și-a găsit o mica fană înfocată prin rândul domnișoarelor de pe centură. Se pare că băieții s-au spălat mult în seara aia, iar Alex nu mai mănâncă Lotto Cheese.

interviu_sector_7_catalina_cosma_fotoreporter-25

R.: Ce mesaj aveți pentru cititorii Teen Press și pentru fanii Sector 7?
Raul: Pentru cei care se uită la noi, uitați-vă mai mult și mai bine. Pentru liceeni… mai cu cojones, na.
A.: Aș vrea să zic să îndrăzniți mai mult, dar sunt aproape sigur că sunt aprximativ 45 de sucuri cu sloganul ăsta.
Raul: Dar de obicei liceul nu este chiar așa de important în viață.
A.: Da, am rămas dezamăgit la facultate să îmi dau seama câte chestii știam și nu îmi vor folosi niciodată. Prima oară când m-a stropit un băiat de bani gata cu Merțanul la intersecția de la semafor, mi-am dat seama că degeaba sunt eu olimpic la istorie, că nu m-a ajutat. Nu îți dai seama cât de nașpa e viața la cât de multe chestii ai de făcut și pe care nu ai vrea să le faci. Și la sfârșit, dacă adormi repede și esti destul de obosit…
S.:… după ce ai plâns…
A.:… între somn și conștient s-ar putea să sari peste depresia aia de „Aaa… ce fac cu viața mea?“. (n.r. – toți au început să râdă în hohote)
Raul: Eu de obicei nu mai adorm. Dacă adorm în mod obișnuit e de la alcool. Cumva leșin. (n.r. – râde)
A.: Există după vârsta de 25 de ani coșmarul care nu implică monștri, mai degrabă stat la coadă și plătit facturi, plânge copilul, te părăsește nevasta și alte chestii. (n.r. – deja i-au dat lacrimile de râs)
Raul: Dar, vezi, viața e mișto?!
S.: Aveți copii? (n.r. – râde)
Raul: La 23-24 de ani te plictisești de prezervativ și nu mai merge. (n.r. – râde) Încerci să te convingi că „Nu, că e OK.“. Dacă îți dorești ceva foarte mult, universul conspiră și o să ți se întâmple invers (n.r. – nu se mai opresc din râs).
A.: De asemenea, dacă primiți amendă de la controlorii din autobuz, dar nu o ridicați din cutia poștală se prescrie. „E O.K. să fumezi dacă nu te văd părinții tăi“, încă mai ține scuza cu „Le țineam pentru un prieten“.
Raul: …pentru că ei vor să creadă asta.
A.: Ei încă vor să creadă asta despre copilul lor scump și drag pentru care le-au căzut dinții când alăptau. El nu este de fapt un ticălos care bea și tot așa. De câte ori vă bat părinții că beți sau fumați, ei au făcut-o și mai rău… cu alcool și mai prost în comunism. Așa că „shut the fuck up, mum!“
Raul: Și desfaceți cam orice că**t cu părinții, de obicei iartă. Poate dacă violați o călugăriță, atunci s-ar putea să ai probleme, dar până atunci poți să faci multe căcaturi cu părinții.
A.: Dacă te ceartă maică-ta că ți-ai făcut tatuaj și ai doar 17 ani, poți să îi spui „Mamă, stai liniștită că până la 25 de ani o să am unele și mai proaste“.
Raul: Și nu uitați că sunteți proști! Noi încă ne convingem că suntem proști.
A.: Eu dacă m-aș întâlni cu mine la 18 ani mi-aș da două palme și probabil după aș sta de vorbă. Când aveam 18 ani eram anti-tot pentru că eu știam mai bine decât toți. Mai ales dacă îmi spuneau părinții că nu știu tot, eram „Nu pot șă cred, it is the man bringing me down“. De la an la an mi-am dat seama „Mamă, cât de prost eram!“. Chiar nu știam nimic încât cred că dacă m-aș întoarce în timp și m-aș vedea pe mine bătrân aș spune „Nu, mă, nu e adevărat. Ce stii tu?!“.
Raul: Eu nu pot să înțeleg cum putem spune că bătrânii sunt înțelepți când ei nu mai înțeleg nimic de la viață la un moment dat. Asta e chestia, că zicem că bătrânii ăștia sunt înțelepți și tot așa. Rahat, sunt cei mai…
S.:… sunt cei mai nesimțiți. Pe mine nici măcar nu mă salută când cobor din bloc și mă întâlnesc cu ei.
A.: Da, mă, dar ei se chinuiesc să respire și să stea în picioare, deja sunt două lucruri. Dacă mai zice și „bună“… (n.r. – toți au început să râdă). Eu cred că bătrânilor nu le-au ieșit atât de multe chestii în viață încât ei nu vor să se mai străduiască pentru nimic. Atât de multe dezamăgiri se strâng, chestii ratate și oameni văzuți fiind proști, încât după 60 de ani ești „Kill me now“.
Raul: Și după această perspectivă fericită a vieții…
A.: Probabil 40% vor rămâne șomeri. Nu vă străduiți prea mult la școală.
Raul: Nu fiți bulangii. Cred că asta e de fapt. Așa e în general.
A.: Nu fiți cu „trandafirul“ este sfatul pe care îl pot da.

interviu_sector_7_catalina_cosma_fotoreporter-6

Am apucat spre sfârșit să îi întrebăm pe băieți și despre fenomenul Mircea Kitsune (tipul cu poneiul) pe care am putut să îl vedem și i-am descoperit pasiunile în „Nimic Nou 7 – Asta-i Țuică De Tulcea!“.
Din spusele băieților se dovedește că Mircea Kitsune e chiar simpatic:

Raul: A intrat pe clip și avea niște comentarii atât de pertinente și normale încât a scos tot farmecul din episodul ăla. E perfect normal la cap, e coerent, știe cuvinte complicate, e programator. Eu a trebuit să fac multă documentare pe el când am făcut segmentul ăla imens din clip. Am stat să mă uit la toate clipurile alea și nu întelegea de ce. Pur și simplu consider că rasa umană este puțin mai „fucked up“ de când l-am descoperit pe omul ăsta.
A.: El, ca subiect, ne-a fost încă din primele episoade recomandat obsesiv de către oameni – „Faceți ceva cu Kitsune!“. Dar cred că l-a ajutat episodul pentru că a devenit mai popular, și-a găsit alți băieți ca el.
Raul: Toată lumea zice că e dement, că are el o problemă psihică. Nu, așa este el. Este chiar foarte lucid. Este mai anti-personaj, anti ce are sens pe lumea asta.
A.:… foarte sigur pe sine și asta este de apreciat. Este un personaj exotic.

R.: Cum a mers treaba cu mega cutremurul ori cea cu Chirilă?
A.: Chirilă a fost foarte supărat, dar aveau dreptate să fie supărați. Nu am vrut să se întâmple chiar așa. Am încercat să oprim concursul cât mai repede. Dar o să ne revanșăm cumva.
Raul: Au fost mega nervoși (n.r. – râde). Cred că și acuma se mai uită un om și își zice „Hai, să îi zic lui Tudor Chirilă că…“
A.: E atât de nou ceea ce facem încât nu mai înțelege lumea.
Raul: Voiau atât de mult tricoul ăla, încât cineva a zis „Vine! Pe 15 noiembrie este cutremur“ dar cineva i-a răspuns „Frate, suntem pe 20.“. Se pare că mulți au pus botul.
A.: Toate chestiile astea sunt scandaloase și șocante pentru niște oameni care sunt rupți de referințe și de context. Nu ține de vârstă, ține de gusturi. Nu facem compromisuri pentru a încorpora și alte gusturi. Căutăm rețeta la concurs pentru că este cea mai clară și constantă interacțiune pentru că nu putem să ne dăm seama ce înțeleg ei din concurs. E plin de ciudați printre noi. Prea mult entuziasm și prea prost gestionat.

interviu_sector_7_catalina_cosma_fotoreporter-8

R.: Ce ne puteți spune de cei de la Timesnewroman?
S.: Eu nu mai zic nimic. (n.r. – râde)
A.: Sunt niște animozități preexistente colaborării noastre de care am aflat și eu. Cred că este o tachinare prietenoasă. (n.r. – râde)
Raul: E o hater-eală.
S.: Eu sper să iasă amuzant. Trebuie să o mai ținem ca să iasă amuzant. (n.r. – râde)
A.: Da, doar că ei au mai mult timp liber decât noi… și deja devin hater (n.r. – râde). Iar noi nu vrem să ne repetăm și să ne repetăm mereu… gata, deja nu mă mai pot abține (n.r. – râde). Nu e atât de multă competiție, mai degrabă niște înțepături.
Raul: Nici nu suntem din același mediu. Ei sunt pe scris, noi pe altceva.
A.: Îmi place să cred că publicul nostru nu e publicul lor.
Raul: Ideea este că formatul lor de umor e mult mai des, e un alt ciclu de folosire al umorului. E amuzant că de fiecare dată când fac o referință la stand-up comedy, nu știu cum se face de apare și Sergiu pe acolo (n.r. – râde). La un momet dat am făcut o glumă cu ei. Am făcut un scheci la „Nimic Nou“ în care este un cerc al comedianților care vor să se lase de glumele cu Oana Roman, iar acolo era un scaun pe care era scris Times New Roman, ei nu vor să se lase. Cred că asta i-a atins puțin. Îmi pare rău pentru ei, deoarece eu îi și cunosc pe doi dintre ei, câțiva colegi fondatori de la Cațavencii au lucrat acolo.
A.: Dacă nu am face-o noi cu ei, ar trebui să-și găsească pe altcineva, atât ei, cât și noi.
Raul: Avem atât de mulți oameni pe care am putea să îi urâm împreună. (n.r. – râde)

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.