Ceea ce numeam până acum B’estfest, anul aceasta s-a transformat într-un Summer Fest ce, conform tradiţiei, a reunit în trei zile genuri de muzică diferită, …


Ceea ce numeam până acum B’estfest, anul aceasta s-a transformat într-un Summer Fest ce, conform tradiţiei, a reunit în trei zile genuri de muzică diferită, …

Când o voce din capul tău strigă în mod disperat „Aaah! Nu mai suport Bucureştiul ăsta! Gata!“, la ce te gândeşti prima dată? Îţi doreşti …

Liceul… un loc din care abia aştepţi să scapi în timpul anului şcolar şi în care abia aştepţi să te întorci în timpul verii. Un …

De curând m-am întâlnit cu o rudă. Îndepărtată. Din provincie. Mânată în Micul Paris de marile supărări ale vieţii, venise la un control medical la …

Muzeul Naţional de Geologie este mai mult decât interesant, întrucât găzduieşte, pe lângă o minunată colecţie de roci şi pietre, şi fosile umane şi animale. …

Azi pledez din nou, pledez pentru minute gigantice de Pink Floyd ascultat de pe podea, pentru Jazz-ul de la 5 dimineaţa, când toată lumea e …

Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă“, aflată la ediţia a XVIII-a, organizată de Muzeul Satului „Dimitrie Gusti“, prezintă ateliere de creaţie în care participanţii învaţă …
Uite aşa se face că Teen Press a fost la Vânătoarea de fotografii organizată de prietenii de la Banda Foto, dar mai mult am umblat …

Când spun asta mă refer la o anumită persoană, care în viaţa mea, se încadrează la categoria „cineva special“. Prefer să păstrez identitatea persoanei respective …

Ne gândim cum ar fi fost dacă în momentul respectiv nu puteai zice sau face ceva care să schimbe situaţia actuală, cea în care te …

Suntem o inițiativă mică, dar fâșneață și în luna iulie organizam primul nostru proiect: “Vânătoarea de fotografii” – un mix între plăcerea pentru fotografie și …

Oricine se joacă a auzit de Blizzard Entertainment. Prin simpla intrare pe un site de profil vedem o reclamă la World of Warcraft sau vreun …

De ce mori, mă? De ce mori? Întrebarea aceasta o au în suflet mii de oameni. De ce murim în fiecare clipă pentru un război …

La mare, la soare, dar cam pustiu. Cam aşa era la Costineşti acum câteva zile. Cu excepţia taberelor de elevi, nimeni nu prea e la …

Eross Ramazzotti a cântat sâmbătă seara pentru câteva mii de spectatori, pe stadionul Naţional de Rugby de la Arcul de Triumf. Concertul susţinut la Bucureşti …