Teen Press 
foto: Gilda-Elena Comârzan – redactor
Ceea ce numeam până acum B’estfest, anul aceasta s-a transformat într-un Summer Fest ce, conform tradiţiei, a reunit în trei zile genuri de muzică diferită, gata să încânte auditoriul.
Pe 16 iulie s-a dat startul. Porţile de la Zone Arena s-au deschis la ora 17:00, iar publicul îşi făcea apariţia pentru a vedea formaţiile zilei: Sensor, L’Orchestre de Roche, Şuie Paparude, DiscoBalls şi Faithless.
Formaţiile româneşti sus menţionate au înterpretat 45 de minute fiecare, împărţindu-se pe două scene (una principală şi cealată, o mică arenă). Acestea au încercat să facă o cât mai bună încălzire pentru concertul serii.
Faithless şi-a făcut apariţia la ora 21:30. A fost nevoie de un simplu sunet venit din partea lor ca publicul să fie în acelaşi delir ca la prima ediţie a festivalului de vară.
Au interpretat timp de o oră jumatate piese cunoscute precum „Insomnia“, „God is a DJ“, „Mass Distruction“, dar şi unele noi, de pe cel mai recent album intitulat „The Dance“. Luminile şi proiecţile de pe ecranul din spatele trupei au fost în concordanţă cu muzica electronică a britanicilor „fără speranţă“.
Ultima melodie interpretată la bis a fost „We come one“; la care cei de faţă au participat, după spusele lui Maxi Jazz, când acesta pronunţa: „We come…“, spectatorii trebuiau să ridice un deget în aer şi să strige „ONE!“.
Concertul s-a terminat cu promisiunea formaţiei de a reveni în Bucureşti, locul de care, după spusese lor, nu se vor sătura vreodată.
17 iulie. A doua zi de festival. Acelaşi loc, aceleaşi ore de începere a concertelor, dar cu un public puţin mai numeros.
Formaţiile au apărut pe scene în ordinea următoare: Brum Conspiracy, Les Elephants Bizarres, Urma, Kumm şi Pink Martini.
Totul s-a derulat în acelaşi stil plăcut ca şi în prima zi, dar cu o nuanţă de formalitate mai ridicată, Pink Martini fiind o orchestră ce interpretează jazz, latino sau muzică în stil clasic. În România au mai susţinut alte trei spectacole în trecut.
Au interpretat melodii de pe toate cele patru albume ale lor şi au încântat publicul prin prietenia pe care o arătau faţă de acesta. Thomas Lauderdale, fondatorul şi pianistul trupei, a rostit fiecare discurs într-o română, cu siguranţă mai bună faţă de cea a unora.
O altă surpriză, ce a venit din partea lor, a constat într-o sesiune de autografe la sfârşitul concertului.
A treia zi, dar şi ultima din festival, a fost una rock, artistul aşteptat la ora 21:30 pe scena principală fiind ultracunoscutul blues-man, Gary Moore.
Până la apariţia acestuia, formaţiile care au interpretat câte 45 de minute fiecare au fost: E.M.I.L., The Monojacks, Viţa de Vie şi de The MOOoD.
Spectacolul lui Gary Moore a constat mai mult în interpretarea melodiilor sale, mai mult sau mai puţin cunoscute de către public. Aproape de momentul bisului, toată lumea prezentă s-a adunat în faţa scenei pentru a-l aplauda puternic. Şi acesta, ca şi restul formaţiilor mari din casrul festivalului, a revenit pe scenă interpretând ultima piesa a serii şi prezentându-şi trupa.
Per total, a fost un festival mai puţin bogat în formaţii ca restul ediţiilor, cu public restrâns, dar un public ce a rămas la fel de entuziasmat la vederea formaţiilor preferate.
