Am decis ca de data aceasta să vorbim despre fericire! Tresărim şi zâmbim imediat ce simţim parfumul specific persoanei iubite, mâncăm ciocolată atunci când suntem …

Despre viață, liceu, studenție și ce urmează
Am decis ca de data aceasta să vorbim despre fericire! Tresărim şi zâmbim imediat ce simţim parfumul specific persoanei iubite, mâncăm ciocolată atunci când suntem …
Nu acum mult timp aşteptam tramvaiul după ce terminasem orele, iar lângă mine au venit vreo trei băieţi de la clasa a V-a. Parcă îi …
Sunt multe lucruri simple din viaţa de zi cu zi care ne fac să zâmbim, să mai uităm de una-alta, fiecare lucru este o cărămidă …
V-aţi pus vreodată întrebarea cât de frumoasă poate să fie viaţa atunci când nu vă gândiţi la sensul ei, ci efectiv când o trăiţi, când …
De multe ori ignorăm lucrurile simple, gesturile frumoase şi ne aşteptăm la ceva mai mare – un „boom“, ca să fim cu adevărat fericiţi şi …
Oare în zilele noastre, splendidele zile ale secolului vitezei, oamenii au uitat să se bucure de frumuseţea vieţii? Oare noi suntem victimele timpului, care trece …
„- Bună ziua, aș dori și eu un kilogram de fericire. – Cum, n-ați auzit? Mai nou nu costă nimic și se găsește pe toate …
Dacă v-ați gândit la tâmpenii clar nu aveți ce căuta aici. Pentru că nu se vrea a fi un articol cu conotații sexuale. Se vrea …
Mereu am fost flexibila si nu am avut o problema cu schimbarile. Viata te caleste , la foc mic, incet, dar sigur. As fi ipocrita …
teatru la Tete-a-Tete Coffee Art & Chill marti, 14 iunie 2011, ora 20:30 De: Frederic Beigbeder Adaptare: Anca Constantin Muzica: Vali Luca ”Piesa vorbeste despre …
Fericirea în nici un caz nu este un lucru rar întîlnit, nerealizabil, scump sau utopic. Este un produs al omului care are ca echivalenţi alte …
„Fericirea este un lucru rar“, chiar dacă sintagma asta a devenit un clişeu. Toată lumea o foloseşte pentru că toată lumea chiar a încercat să …
Ce-i în capul vostru oameni buni? Oare ştiti cu adevărat ce înseamnă dragostea? Ce înseamnă să iubeşti şi să simţi cum pluteşti de fericire? Oare …
„Simt adierea caldă a vântului care ne mângaie umerii goi şi bronzaţi, în lumina lanului de grâu, unde tălpile picioarelor ni se odihnesc întinse pe …