
foto: Roxana Leocovici – fotoreporter
Sunt multe lucruri simple din viaţa de zi cu zi care ne fac să zâmbim, să mai uităm de una-alta, fiecare lucru este o cărămidă care ajută la construirea fericirii noastre.
Uite şi câteva dintre ele:
1. Când automatul îţi dă două lucruri în loc de unul, sau primeşti mai mult rest decât trebuie.
2. Să nu ai o mahmureală într-o dimineaţă în care te aşteptai să ai, iar veşnicul jurământ: „nu mai beau în viaţa mea“, rămâne nerostit.
3. Când cineva „cade“ pe hotelul pe care tocmai l-ai construit în monopoly.
4. Acel sentiment de libertate când iţi dai şosetele jos, după o zi lungă.
5. Momentul în care se sting luminile la un concert şi artistul tocmai urcă pe scenă.
6. Să reuşeşti să-ţi scoţi resturile de la floricele dintre dinţi după încercări îndelungate.
7. Atunci când ghiceşti o parolă pe care nu ai mai folosit-o de mult timp.
8. Când termini ultimul examen.
9. Când evenimentul la care nu ai putut merge a fost anulat.
10. Când ai o zi super, deşi te aşteptai să fie una foarte proastă.
11. Acel moment în vacanţă când uiţi ce zi e.
12. Să razi până când nu mai scoţi sunete.
13. Când pleci de acasă având la dispozitie foarte puţin timp de pregătire şi arăţi super, spre deosebire de zilele în care ai destul timp.
14. Când primeşti o scrisoare prin poştă.
15. Să gaseşti o melodie pe care să nu te saturi să o asculţi o zi întreagă.
16. O zi liberă de leneveală în care plouă/ninge, ai deja proviziile făcute şi nu trebuie să te mai aventurezi.
17. Să te grabeşti şi să prinzi metroul/autobuzul la ţanc, chiar şi gâfâind.
18. Să-ţi regăseşti un prieten din copilărie cu care ai pierdut legătura un timp.
19. Să primeşti complimente de la cineva străin, şi nu vorbesc de angajaţii de la Apa Nova care în timp ce mai schimbă o ţeavă, doua, ajung să te complimenteze.
20. Când cineva îţi laudă munca.
21. Să tragi un cadru perfect, deşi nu te aşteptai să iasă aşa.
22. Sentimentul pe care îl ai când rasfoieşti albume vechi cu fotografii.
23. Când îţi faci bagajele să pleci în vacanţa mult-aşteptată.
24. Să reuşeşti să faci ceea ce ţi-ai propus, deşi solicita foarte mult efort.
25. Când dai peste o carte bună pe care pur şi simplu nu o poţi lăsa din mână.
NU MA INVESELESTE DELOC