Teen Press 
foto: Andreea Stoian – colaborator foto
Aşa-i că e frumoasă iarna? Cum să nu fie, când vine Moşu’ cu cadouri şi merită să crezi într-un prieten imaginar, merită fie doar şi pentru darurile pe care le primeşti ciclic în fiecare an. Deci, să vină, am zis eu că nu cred în el? Dar totodată mai vine cineva, un grup mare, unit sub o pecete, care, spetindu-se un an de zile, revine acum ca să lase o dovadă a existenţei lui. Grupul cine-i? Este GMR, adică Grupul Muncitorilor Români. Ei sunt aceia care muncesc cu sapa sau lopata, cu mâna sau mintea prin alte ţări, mai răsărite, din Vestul îndepărtat. Totu-i bine până aici, oamenii se revăd, sunt fericiţi, ce să mai, parcă ar fi coborât Dumnezeu pe pământ, minune de iarnă.
Nu prea se simte că-i bine, aşa-i? Dar de ce nu? Pentru că toţi cei care vin acum în ţară, să spunem că odată cu primii fulgi de nea, sunt în mare parte nişte ignoranţi care ştiu doar să critice şi să se laude. Au plecat, bravo lor, au reuşit ceva, felicitări, dar au revenit şi acum râd de situaţia de-aici. Nu condamn plecarea, căci liberă este, dar condamn uitarea, care în jur pluteşte. Îi condamn pe aceia care se întorc acum şi se fac că au uitat când, mai demult, se juleau în coate şi genunchi pe străzile oraşelor, pe uliţele satelor, aruncând acum scurta constatare: „Acolo e mai bine“. Dacă e mai bine acolo, iar aici ai uitat ce a fost, ce ai fost, un bagaj îţi fac cadou şi-un bilet dus spre alte localuri. Au uitat când vedeau avionul şi alergau să-i găsească cuibul. Au uitat când îşi ştergeau nasul cu mâneca de la pulover, acum îşi aduc aminte doar că „acolo e mai bine“. Unii au ales să rămână, iar motivele lor pot fi multiple. Dar, rămânând, nu sunt mai proşti sau mai deştepţi, cum nici pe cei care au plecat alegerea nu-i face mai deştepţi. Sunt doar alegeri, bune sau rele, dar libere. Însă nicidecum nu are voie nimeni să ia în râs tocmai locul de unde a pornit, mimând uitarea tuturor lucrurilor prin care a trecut, crezând mai nou că e un om cu un vag statut de pseudo-străin blazat.
Ştim că e rău, că e sărăcie, că drumurile sunt proaste, că nu evoluăm. Ştim. Doar trăim aici, nu avem nevoie de alţii care să constate evidentul. Primii fulgi au căzut, dar şi cu criza străinii au căzut, acum înghit în sec cu toţii, români sau de-alte naţii, iar revenirea acasă înseamnă doar un alt prilej de laudă. Cum toţi cei plecaţi prin lume şi acasă reîntorşi se cred nişte genii liber cugetătoare, aşa şi eu cred în Moşu’, moş senil, darnic şi punctual, un prieten imaginar.
