Ȋn ultima săptămȃnă de dinaintea Crăciunului, alergăm prin tot orașul ȋn căutarea cadoului perfect și/sau necesar. Noi considerăm că facem un efort foarte mare vânturându-ne …


Ȋn ultima săptămȃnă de dinaintea Crăciunului, alergăm prin tot orașul ȋn căutarea cadoului perfect și/sau necesar. Noi considerăm că facem un efort foarte mare vânturându-ne …

„Salut, frate! Unde îţi faci ziua anu’ asta?“ – „Ştii, anu’ ăsta nu e ziua mea…“ Nu este complet adevărată afirmaţia anterioară, dar v-aţi gândit …

Întotdeauna, pe la sfârşitul lui noiembrie, mă cuprinde spiritul sărbătorilor de iarnă, iar pe măsură ce timpul trece şi sunt tot mai aproape de Crăciun, …

Aşa-i că e frumoasă iarna? Cum să nu fie, când vine Moşu’ cu cadouri şi merită să crezi într-un prieten imaginar, merită fie doar şi …

Luna decembrie, luna cadourilor. Prima lună de iarnă aduce cu ea, în fiecare an, magia sărbătorilor, acea stare de spirit care cuprinde orice persoană. Pe …

Să începem cu sfârşitul. Ne aflăm la finalul sărbătorilor. Ce vezi?! Ca de obicei, acelaşi peisaj dezolant ce îţi aminteşte că de la spiritul Crăciunului, …

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Incă este devreme, iar acasă nu mai e nimeni în afară de mine. Mă dau jos din pat şi imediat imi …

Nu se putea ca echipa lui Mos Craciun sa lase pe mana altcuiva sarcina cea mai importanta a lunii decembrie, cea a cadourilor ! A …