In Ajunul Craciunului…

Coltul Meu - creatie

de Cosmin Ciortan – cititor Teen Press

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Incă este devreme, iar acasă nu mai e nimeni în afară de mine. Mă dau jos din pat şi imediat imi vine o idee. Cum ar fi să mă ocup de unul singur de masa de Crăciun pentru întreaga familie? Măcar astăzi să fac şi eu o faptă bună, că în rest… 🙂

Merg să mă uit în portofel, să văd ce mi-a mai rămas după ultimele cumpărături făcute. E ok, îmi ajung banii, asta dacă îi folosesc cu cap.

Afară e destul de frig, mai şi fulguieşte. Mă îmbrac destul de gros şi ies pe uşă. Mă găndesc la cel mai bun loc din care pot procura mâncarea de Crăciun si cadourile, îmsă în afară de centrul oraşului, nu îmi mai vine nimic în minte.

Ajuns aici, încep să inspectez vitrinele tuturor magazinelor. Ieftin şi bun, ieftin şi bun caut eu. Intru prin câteva magazine de unde cumpăr cadourile pentru toţi membrii familiei. Arată bine şi nici nu m-au costat prea mult.

Mai caut eu ce mai caut şi fac rost şi de mâncare. Am avut noroc şi aici, nu m-a costat prea mult, iar mâncarea pare destul de comestibilă. Acum ar trebui să încerc să ajung acasă, având în vedere faptul ca afară a început să ningă din ce în ce mai tare, iar eu sunt încărcat de sacoşe.

Acasă pun măncarea pe masă, iar ce e de preparat pun pe aragaz, asta dupa ce îmi sun o amică şi o rog să mă ajute cu nişte sfaturi. Dau drumul la foc şi las mâncarea acolo, în timp ce eu mă duc să scot din debara vechiul brad artificial. Pe timp de criză e bun şi ăsta. Nu îmi ia prea mult să-l montez, dar va dura ceva să îl împodobesc. Totuşi, la final sunt mulţumit de treaba făcută. Mâncarea e pe foc, bradul e aranjat cu tot ce trebuie… Pe unde am pus perdeaua aia de lumini?

De pe şifonier, direct pe geamul de la balcon. Am terminat şi cu perdeaua de lumini, iar mâncarea mai are nevoie de puţin timp până e gata. Afară e deja întuneric… Cred că e momentul să mă odihnesc şi eu puţin. Mă pun în pat, cu gândul de a mă relaxa pentru câteva minute. Nu cumva să adorm!…

Mă trezeşte un miros dubios de fum. Alerg până în bucătărie unde văd un început de incendiu. Mă grăbesc să-l sting repede, însă e clar că mâncarea s-a dus pe apa sâmbetei…
Îi sun pe ai mei şi îi invit la un restaurant din oraş. Dar eu nu mai plătesc absolut nimic.

Leave a Comment