Baiatul cu mazarea

de Ana Ene – colaborator
foto: Andreea Stoian – colaborator foto

Într-un cochet restaurant se aflau împreună, într-o zi, Aleksei, Ghica, Max şi prietenii lor. Luau prânzul: fasole şi mazăre. Momentul povestirii noastre îi surprinde chiar în mijlocul unei discuţii aprinse:
– Ai putea obosi uitându-te la mine, dar nu voi renunţa! strigă Harrison. Voi reuşi, chiar dacă nu mai am atâta putere…

– Nu-mi spune cât de greu munceşti, spune-mi ceea ce ai realizat!, îl repezi Max.
– Nimic… se descurajă el.
– E mai bine să te arzi decât să te pierzi încet în umbră!, se înecă Kurt, apucând ultimele linguri de fasole cu o felie de pâine.
– Dar am obosit, am rămas în urmă!
– Când munca e o plăcere, viaţa-i frumoasă! Când munca e o povară, viaţa-i o robie!, spuse Aleksei.

– Nu munca oboseşte, ci harababura criteriilor!, adăugă Ghica, muşcând o bucată de pită.
– Dar nu mai am timp de nimic… se jeli Harry.
– Oamenii care n-au niciodată timp lucrează cel mai puţin, zise Georg sarcastic.
– Poate ar fi trebuit să încerc să rezolv sarcinile altfel…
– Munca e singurul lucru pe care nu-l regretăm niciodată! Tu ce faci, prietene?, îl întrebă Pierre, luând două felii de pâine.

– Când munceşti, joacă-te, munca, dacă este o datorie, te omoară, rosti convins Max.

– Ai dreptate Max! Găseşte un serviciu care să-ţi placă şi vei adăuga cinci zile fiecărei săptămâni, îi zise Michelangelo.
– Dar îmi doresc să fiu cel mai bun… în toate!

Harrison se juca gânditor cu mâncarea din farfurie. Încerca să apuce boabele de mazăre cu furculiţa, însă acestea cădeau la loc în farfurie, enervându-l şi mai mult, şi mai mult, şi mai mult… În acel moment, tabloul îngheţă, imortalizând pentru totdeauna imaginea agonizantă a… băiatului cu mazărea. Păcat că, în cugetările sale intense, nu a observat coşul plin de pâine de lângă el. Dacă aş fi fost acolo, i-aş fi spus: „Hei! Ia cu pâine!“

Vă întrebaţi dacă Harrison s-a schimbat de atunci? Dacă a încetat să mai fie băiatul bun la toate şi la nimic? Păi, Kurt Cobain, Vasile Ghica, Max Jacob, scriitor, pictor francez, Michelangelo (cine NU ştie de Michelangelo?!), Aleksei Peshkov, scriitor rus, Georg Lichtenberg, savant sau Pierre Benoit, scriitor, sunt cam… morţi.

Vorbele de mai sus reprezintă citate mari, ale unor oameni mari. Buni prieteni. De ce prieteni? Pentru că un lucru îi leagă, mai presus de diferenţele de ordin social, domeniul de lucru, timpurile diferite în care au trăit: pasiunea. Dăruirea faţă de munca pe care o fac. Şi aici pun accent pe muncă, la singular. Şi nu munci. Pentru că numai prin dedicare totală într-o anumită direcţie poţi ajunge la realizări măreţe, care au făcut şi vor face faţă testului timpului.