Teen Press 
Vineri, 19 noiembrie, a avut loc piesa de teatru Platonov, la Teatrul Nottara din Bucureşti. „Platonov“ este o piesă scrisă de dramaturgul rus A.P. Cehov, care încercă să-ţi transpună imagini din viaţa omului de zi cu zi, lovit de pedepsele soartei şi consecinţele propiilor păcate, prin prisma acţiunilor pe care le face Platonov.
Un spectacol regizat de Vlad Massaci, „Platonov“ (Adrian Văncică) este personjul central care încântă şi se lasă încântat de viaţă. Un bărbat ajuns învăţător, însurat cu o soţie credincioasă, Saşa (Gabriela Crişu), ambii găzduiţi la conacul Annei Pretovna pentru o scurtă vizită. Platonov reuşeşte să-şi trezească trecutul în momentul apariţei soţiei celui mai bun prieten, Ivan (Ştefan Radof), şi anume doamna Sofia Egorovna (Crenguţa Hariton). Aşa încep întâlnirile pe ascuns, seara, unde cei doi rememorează fapte din trecut. Platonov îi promite a doua oară Sofiei că vor fugi împreună. Saşa Ivanovna este soţia devotată şi iubitoare, Sofia Egorovna este fosta prietenă din liceu, iar Anna Petrovna (Victoria Cociaş) este văduva unui general, care se îndrăgosteşte de umorul lui Platonov şi de cuvintele viclean alese de acesta pentru a impresiona.
Într-o noapte ispitită de dorinţă, Anna merge în dormitorul lui Platonov, se aşează lângă el, şi după o jumătate de oră sunt descoperiţi de către Saşa îmbrăţişându-se. Platonov îşi cere iertare, cu promisiunea că nu se va mai întâmpla, dar Saşa nu îl iartă şi pleacă de la conac, distrusă emoţional la aflarea relaţiei secrete a lui Platonov. O a patra femeie, pe care Platonov o ironizează, Maria Gregkova (Ada Navrot), o cercetătoare în substanţe chimice, cade la picioarele lui (deşi acesta îi spune că „Am cunoscut o femeie, pe nume Gregkova; proasta m-a crezut că îmi place de ea…“), ea fiind cea care îl va salva de la prima tentativă de suicid. Finalul piesei îl prezintă pe Nikolai Ivanovici (Ion Grosu), fratele Saşei, apuncând pistolul de pe podea cu un şerveţel şi punându-l în mâinile lui Platonov, ca şi când acesta din urmă s-ar fi sinucis, nicidecum că ar fi fost ucis.
În concluzie, nu-mi rămâne decât să vă spun că spectacolul este plin de umor şi, în acelaşi timp, dramatic. Personajele jonglează cu destinele lor, iar nimicul lor devine totul, căci precum însuşi Platonov afirma: „Nu-mi trebuie o viaţă nouă. Nici cu aia veche nu ştiu ce să fac… Nu-mi trebuie nimic.“
