De maine ne scoatem nasul, suntem in franzela!

de Ilinca Papari – colaborator
foto: Ioana Muntean – fotoreporter

Discuţie între 2 franzelari:
-Ce ai mai făcut de când n-am mai vorbit?
-Nu prea bine… uite cică suntem în franzelă.
-Şi ce facem?
-Păi, ce să facem, nasol facem..

Am mers şi eu acum câteva zile la un minimarket, să cumpăr ca orice om obişnuit, nu, nu bere, ci o sticlă de oţet pentru mama. Intru în magazin, dau două ture printre rafturi, mă uit, oţet nicăieri. Mă gândesc că na, nu mai cumpără lumea oţet, totuşi… O întreb pe vânzătoare, care îmi răspunde inocent că „de când am intrat în franzelă, lucrurile s-au complicat“. Vânzătoarea trebuia să zică că au intrat în franciză, dar necunoscând limba română (franzelă-franciză, diferenţă de câteva litere, ce mare chestie), sau dintr-o plăcere sadică de a maltrata limba română, sau poate doar din faptul că îi era foame, a confundat termenii.

Şi aşa îmi trosneşte o idee. Ce-ar fi dacă ne-am lua toţi familiile şi ne-am muta într-o franzelă?

V-aţi gândit vreodată că Pământul nu e rotund, nu e pătrat sau nu e nici bombat la Ecuator şi turtit la Poli, poate… poate că Pământul e o franzelă. O franzelă cu de toate. Nu s-a gândit nimeni la asta până acum, bănuiesc.

Ori poate că România este de fapt o mare franzelă cu de toate şi confund eu pâinile.
Hai să gândim mai mult outside the box. Să gândim în interiorul franzelei. Franzela este o masă compactă de aluat coaptă pe vatră, crescută pe câmp, printre lanuri aurii, îngrijită de câţiva franzelari, săraci cu duhul, dar fericiţi. Franzelarii sunt descurajaţi, obosiţi şi sătui de atâta muncă. Aceşti mici brutari ai comunităţii se întrec în a învăţa cât mai multe limbi străine şi după se duc, dau BAC-ul şi îl pică, evident la limba lor maternă. Se întorc acasă, se trântesc pe canapea şi se plâng că s-au săturat să vadă zilnic la ştirile de la ora 5 cum Ionel şi-a bătut nevasta şi după s-a dus, şi-a cumpărat o bere şi s-a culcat, sau cum s-au scumpit gazele că şi aşa vine iarna. Toţi se plâng că nu mai au ce vedea la televizor, dar nimeni nu îl închide.

După, ies la plimbare şi se sperie când văd un morman de gunoaie la colţul străzii, dar îl suportă pentru că tot ei l-au creat. Pe drum discută despre cât de nesănătosă e mâncarea fast-food, că e făcută din resturi de animale şi e plină de chimicale. Se face seară, vor să mănânce, aşa că intră într-un fast-food. Pe drumul de întoarcere îl văd pe Gigel cum dă cu spray paralizant într-un câine vagabond, care şi-a băgat colţii în plasa lui cu roşii şi îngroziţi, franzelarii se plâng de semenii care maltratează câinii, refuzând să accepte soluţia castrării, până când ajung să fie muşcaţi noaptea, pe străduţa de lângă bloc de aceşti câini. Ajung la spital, unde se confruntă cu faptul că nu pot fi internaţi peste noapte, că nu mai sunt paturi (că doar nu s-a gândit nimeni să investească în spitale).

Se duc acasă resemnaţi, se culcă şi se trezesc a doua zi de dimineaţă, scot capul pe fereastră şi se revoltă că drumurile s-au stricat şi n-au cum să mai transporte franzelele, aşa că îşi iau căruţe cu 500 de cai putere, cu nivel de poluare Euro 5 (franzelarii sunt ecologişti), stau cu ele la coadă (că iar nu merg stopurile şi intersecţia e dirijată de poliţiști) pentru că după douăr ore să depaşească intersecţia şi să intre cu ele în primul stâlp.

Franzelarii îşi încing pâinile, le vând altor franzelari şi după le critică, niciodată nu schimbă reţeta, astfel că la sfârşitul zilei orice franzelar gândeşte aşa: Mănânc şi plâng, mănânc. Într-adevăr, lucrurile sunt complicate în franzelă, când toţi românii gândesc în aceeaşi franzelă.

Critica fără acţiune, pâinea noastră de toate zilele. Hai să ne scoatem nasurile din pâinea asta, de mâine.