AVC – Fericirea se construieste!

Avc Nico vs Gaby

de Gabriel Ban – redactor-şef
foto: Ion Mateş – fotoreporter

Fericirea în nici un caz nu este un lucru rar întîlnit, nerealizabil, scump sau utopic. Este un produs al omului care are ca echivalenţi alte produse ale omului. Şi nu din cauza supracivilizării omenirii nu mai putem vedea noi fericirea sau bunul-simţ sau iubirea sau pacea. Pacea se construieşte. E rară numai prin specificul păcii luată ca element individual. Raritatea unui lucru constă şi în unicitatea celui care l-a realizat. Astfel, fericirea, pîinea, răul, frumosul sau şurubul devin valori unice prin simplul fapt că omul care le creează şi le eliberează în mediul său înconjurător este în sine o valoare unică. Una creatoare, indestructibilă, infinită. Or, dacă forţa creatoare care dă viaţă acestor valori este infinită, atunci şi cantitatea produselor forţei creatoare este infinită. Practic, omul are puterea neţărmurită de a-şi construi singur fericirea sau instalaţia electrică, cu propriile sale mîini, cu propria-i minte. Problema este de cîtă cantitate din frumos avem nevoie pentru a produce un tablou? De cîtă fericire avem nevoie pentru a crea un beton polimer? Nu putem spune că nu avem capacitatea de a crea fericire, la fel de bine cum nu putem spune că nu sîntem apţi să înşurubăm un bec sau să compunem o simfonie. Deci, observăm că fericirea nu este rară la nivel de cantitate – căci tot omul îşi are fericirea lui într-un fel sau altul -, ci mai degrabă la nivel de calitate sau, mai bine spus, de raritate a categoriei de fericire: pentru un artist fericirea poate însemna actul de creaţie artistică, pe cînd pentru un textilist fericirea poate fi pîinea pe care o aduce pe masa copiilor săi.

Într-un fel sau altul, nu cantiatea unui anumit tip de produs al creaţiei umane, fie el şi fericire, este redusă (rară), ci specificul acelei categorii a produsului respectiv.

Alte două produse cruciale ale Omului sînt tehnica şi talentul. Însă este talentul cu adevărat un produs al creaţiei umane? Tehnica se învaţă, însă talentul se spune că este un dar înnăscut şi unic pentru fiecare în parte. Unii îl au, alţii nu. Putem oare considera că şi talentul – indifierent de cantitatea sa – este de fapt exercitarea capacităţii creatoare a unui om şi că în combinaţie cu educaţia şi implicit tehnica dobîndite poate avea rezultate grandioase precum Capela Sixtină? Cît talent plus cîtă tehnică plus cîte culori chimice fac diferenţa dintre un produs sec, precum un imprimeu pe un tricou industrializat, şi un vernisaj de succes la New York? Avem o enigmă?! Iată încă un produs al naturii umane: enigma! De aici pornesc alte produse secundare: credinţa, misticul, teama de necunoscut, frica de creatorul suprem – toate avînd scopul de a ne deturna de la traiectoria planificată de Creatori, de a ne arunca în întuneric, de a ne robotiza, de a ne fura liberul arbitru.

Factorul civilizator este unul progresist şi nu face decît să dezvolte fiinţa umană ca o entitate duală cu puteri dumnezeieşti; antitetice şi concomitente: de producţie şi de contra producţie, de naştere şi de distrugere.

Noi înşine sîntem creatorii propriei noastre lumi. Astfel că putem în egală măsură să ne aducem fericirea şi să ne-o îndepărtăm. Avem abilitatea de a ne construi viitorul sau de a ni-l distruge. Nimeni din jurul nostru nu este responsabil pentru cît de fericiţi sau de nefericiţi sîntem, iar aruncarea vinei asupra vreunui ţap ispăşitor nu ne face decît să devenim şi mai nefericiţi în nimicnicia în care alegem să ne scăldăm. Pentru că totul este pînă la urmă o alegere. Eu aleg să mut sau nu cana de pe birou, la fel de bine cum tot eu aleg cît de fericit am să fiu, ce fel de lucruri îmi aduc fericirea şi cum pot face acele lucruri să îmi fie aproape zi de zi.

Faptul că ne ascundem în spatele societăţii agitate din aceste timpuri, în ideea că din această cauză nu putem fi fericiţi, denotă doar că alegem să fim nişte fiinţe mici, negre şi nefericite. Din păcate alegem adeseori să nu fim creatorii propriei noastre vieţi, ci să lăsăm curentul, societatea – acest ţap ispăşitor – să ne fie scuză pentru mizeria în care ne complacem, în care ne scufundăm singurul atribut al nostru care ne deosebeşte de animale: actul creaţiei intrinsec conştiinţei.

Nu dumnezeii trag la sorţi modul în care un mînz se va naşte. Zootehnistul este dumnezeul mînzului; el poate decide dacă iapa va duce sarcina pînă la capăt şi modul în care acest proces se va desfăşura.

Dacă ar trebui totuşi să-i dăm un preţ, un egal al fericirii, acela ar putea fi chiar fericirea însăşi. Aşa cum, într-o ordine logică a Cosmosului, unei acţiuni îi corespunde o reacţiune, aşa şi în civilizaţia umană ar fi firesc să existe o pondere egală a unei n cantităţi de oţel în raport cu o cantitate n de zahăr. Căci, aşa cum spuneam mai devreme, tot ce realizează Omul în jurul său este un bun (material sau imaterial) căruia trebuie să îi existe un echivalent, un alt bun din altă categorie, dar egal ca valoare. Dacă fericirea nu poate fi cumpărată cu bunuri materiale, ea totuşi poate fi produsă în baza unei n cantităţi de bunuri materiale sau imateriale deja posedate de către om şi care să cîntărească egal cu costul propriu-zis al producţiei bunului final: fericirea.

Recommended Articles

2 Comments

  1. deci oau.. Gabi 🙂 te iubesc!
    “Factorul civilizator este unul progresist şi nu face decît să dezvolte fiinţa umană ca o entitate duală cu puteri dumnezeieşti; antitetice şi concomitente: de producţie şi de contra producţie, de naştere şi de distrugere.” Cea mai tare chestie pe care am auzit-o in ultimul timp. Pt. mine aceste caractere de mai sus aflate intre ghilimele, valoreaza ceva fericire.
    Parerea mea asupra subiectului este urmatoarea: nu pot sa existe doua bunuri egale in valoare. In nici un fel. Faptul ca noi atribuim valori egale diferitor bunuri, nu arata decat ca nu suntem in stare sa ii apreciem valoare intrinseca si asadar ii atribuim niste oarecare alte valori de care noua ne pasa. Cum ai zis matale de fapt.. “este în sine o valoare unică. Una creatoare, indestructibilă, infinită.” :* te pup! si ma bucur mult ca am dat peste acest AVC colosal intrecei doi monstri sacri ai TP-ului, ca sa nu mai zic de buni prieteni. :*

  2. Bunule prieten, ce-si face omul cu mina lui, arta manuala se numeste! Multumesc pentru aprecieri, chiar daca iti raspund dupa citeva luni bune :))

Leave a Reply

Your email address will not be published.