Big city night cu Scorpions!


de Maria Cârstian – redactor, Arina Lazăr – redactor
foto: Ioana Munten – fotoreporter

Da, au venit Scorpions! La concertul din 9 iunie, susţinut la Zone Arena, românii s-au întâlnit pentru ultima oară cu rockerii nemţi. Concertul face parte din marele turneu „Get Your Sting And Blackout ce marchează retragerea glorioasă a trupei.

În deschidere au cântat Christian Becker & Avenue şi Trooper. Aceştia au reuşit să dezmorţească publicul şi cu ba un „Ciocârlia“, ba un „Tari ca munţii“, au reuşit să facă o intrare bună şi chiar în forţă pentru cei de la Scorpions.


A fost un concert la care s-a cântat mai mult pe lumină. Deşi marile trupe ne-au obişnuit să întârzie cu zecile de minute pentru a-şi face apariţia, iată că membrii trupei Scorpions au urcat pe scenă la ora propusă, s-au proptit lângă instrumente şi au început cu „Sting in the tail“ de încălzire. Concertul a fost unul frust, fără background muzical, confetti sau flăcări, dar unul reuşit în toată puterea cuvântului. Absolut ireproşabil, ca pe disc. Şi dacă vreţi să ştiţi, fluieratul de la „Wind of change“ e live.


Mai toate piesele adunate-n concert au fost vechi, de pe albume ca „Blackout“ sau „Love at first sting“. Nemţii şi-au început spectacolul cât de alert se poate, iar piese ca „The zoo“ sau „Bad boys running wild“ au făcut ca multe plete să sară în aer şi multe beri să fie băute. Totuşi, Klaus ne anunţa că „The best is yet to come“. Şi au urmat piese lente, dar foarte apreciate, chiar variante acustice pentru „Holiday“ şi „Send me an angel“ care-au fost cântate în mare parte de public.


Iar dintr-un concert pentru fanii vechi, nu puteau lipsi „Blackout“, „Raised on rock“ sau „Dynamite“. Şi undeva printre aceste multe piese, tot Klaus Meine a ţinut să mulţumească fanilor că au fost alături de ei în tot acest timp, chiar dacă, observă el, este o generaţie cu totul nouă în primele rânduri. Şi tot el ne-a făcut să cântăm „Happy Birthday“ în mijlocul unui concert rock, în cinstea unui sunetist ascuns.

Dar nu doar Klaus a avut grijă de atmosferă. Acelaşi Kottak, care la începutul serii a fost suspendat până aproape de tavanul scenei, cu setul de tobe cu tot, acum ţinea voios şi transpirat ditai solourile de baterie, etalându-şi în acelaşi timp spatele tatuat cu „Rock & Roll Forever“. Mathias, care a fost extrem de zâmbitor pe toată durata concertului, a ţinut şi el un solo meseriaş de chitara, ducând publicul până la delir şi-napoi.


Iar după ce noaptea s-a lăsat bine de tot, imagini de tip „Las Vegas“ au început să se plimbe pe ecrane, şi toţi fanii înfocaţi au avut ocazia să strige „Big city, big city nights!“. Chiar şi copilaşii aflaţi la concert s-au înviorat şi au început să se zbânţuie pe acordurile celor de la Scorpions. Tropăituri şi multe multe urale i-au făcut pe nemţi să revină pentru bis. „Am vizitat Kremlinul mai demult şi am văzut cum se schimba lumea“ ne-a spus Klaus şi s-a cântat „Wind of change“ în timp ce pe ecrane rulau momente de la căderea zidului Berlinului.

Alte piese cântate la bis, au fost celebrele „Rock you like a hurricane“ şi „Still loving you“. Ultima piesă a fost „When the smoke is going down”, cântata vers cu vers de fanii ce se ţineau în braţe sau aprideau în aer brichete.


Concertul a fost minunat şi un pic nostalgic. Pentru mulţi dintre noi s-a terminat cam prea repede. O să ne fie dor de ei şi-o să ştim să povestim copiilor noştri ce concert frumos şi cald au ţinut Scorpions la Bucureşti. Oamenii ăştia merită un toast pentru cât sunt de frumoşi şi pentru 40 de ani de muzică ireproşabilă.

Recommended Articles

3 Comments

  1. *9 iunie 😀

  2. A fost superb. 😀 Asa ceva nu poti ratat.

  3. Tiberiu Mihaescu

    Let your balalaika sing, what my guitar wants to say!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *