„Când vei fi ajuns la vârsta mea, vei fi pierdut vederea aproape pe de-a-ntregul. Nu vei mai izbuti să vezi decât culoarea galben, și umbre, …

Despre viață, liceu, studenție și ce urmează
„Când vei fi ajuns la vârsta mea, vei fi pierdut vederea aproape pe de-a-ntregul. Nu vei mai izbuti să vezi decât culoarea galben, și umbre, …
În luna octombrie a anului trecut vă vorbeam despre proiecte și activități extrașcolare, despre lucru în echipă și distracție prin învățare, dar și despre cât …
Cum ar fi să parcurgi o expoziție de artă țopăind printre ochiuri de apă? Să te joci cu nisip, să asculți valurile mării, să treci …
Nu știu despre voi, dar dacă îmi este cu adevărat dor de ceva este de sentimentul acela de bucurie incontrolabilă pe care îl aveam atunci …
„Sunt cuvinte ce nu încap într-un plic“ – așa zice și melodia, așa zice și realitatea. De curând am descoperit că, odată ce treci de …
Sâmbãtã, 25 mai 2013, va avea loc Atelierul de bune maniere şi politeţe prin teatru, ȋncepând cu ora 15:00. Evenimentul este organizat de Fundaţia Calea …
Cu toţii avem cel puţin un prieten ai căror părinţi consideră că agresiunea faţă de copilul lor este ceva normal. Aceştia folosesc de obicei o …
Elite Art Gallery vă invită vineri, 1 iunie la ora 18:00, pe str. Academiei nr. 15 (Galeriile de Artă a Bucureşti), la vernisajul expoziţiei de …
Mici fiind, eram atraşi de conţinutul ouălelor Kinder, dar nu aveam idee ce însemna cu adevărat fenomenul Kinder Sorpreza. Dacă abia în anul 1974 apărea …
Da, ştiu, o să încep cu „pe vremea mea…“ sintagmă folosită de cele mai multe ori de oameni care au dublul vârstei mele. Dacă înainte, …
Posibil doborâți de căldură sau doar pentru amuzamentul personal, cinci copii aflați în parcul Cișmigiu au avut curajul să testeze temperatura apei lacului. Fără a …
Mergând în fiecare zi cu mijloacele de trasport în comun, în general, iau contact cu o mulţime de oameni. Şi, ca un om normal, mă …
Duminică, pe la orele 18:00, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ (C.N.M.V.) şi-a deschis porţile pentru o seară ce avea să fie plină de dans, muzică şi …
John von Neumann, la vârsta de 6 ani, calcula în minte şi spunea glume în greaca veche, Ricky Schroder a obţinut Globul de Aur la …