Prodigy

de Livia-Beatrice Popa – redactor
foto: Roxana Leocovici – seminarist foto

John von Neumann, la vârsta de 6 ani, calcula în minte şi spunea glume în greaca veche, Ricky Schroder a obţinut Globul de Aur la 9 ani, fiind cel mai tânăr câştigător, Charly Garcia cânta perfect la pian la vârsta de 3 ani, John Stuart Mill cunoştea numeroase limbi moarte la 8 ani şi studia filosofia la 12 ani. Ei sunt acel grup restrâns, care iese din gloata imensă a mediocrităţii şi se înalţă în vârful piramidei.
Este impresionant faptul că ei reuşesc să treacă peste mizeriile sociale, peste sistemul educaţional deficitar, peste traumele emoţionale şi îşi canalizează întreaga fiinţă către domeniul dorit. Ceea ce ne demonstrează că nu trebuie neapărat să te întorci împotriva sistemului, să întorci spatele ţării tale pentru a reuşi sau să dai vina pe alţii pentru mediocritatea ta. Este adevărat că „ei“ se nasc cu două creiere, însă este nevoie de muncă pentru a transforma talentul în prosperitate.
Nu ştiu exact dacă există o cauză ştiinţifică a faptului că un copil născut din doi oameni obişnuiţi are o minte genială, însă divină sigur este. Ei se nasc încă de la bun început cu un destin: trebuie să devină cel mai mare inventator, doctor, matematician, chitarist etc. Aici apare diferenţa dintre „noi“ şi „ei“. Practic, „noi“ trebuie să dobândim calităţile cu care un geniu se naşte şi abia apoi să le fructificăm, în timp ce „ei“ îşi manifestă talentul încă de la vârste fragede.
Cu toate acestea, nu înţeleg de ce „noi“ n-am putea ajunge la reuşitele lor. Tocmai, că putem, însă firea noastră slabă ne lasă să ne încurcăm în „mici“ factori ai vieţii: vicii, sentimente, lene (ooo, da!). Toată lumea are un coleg în clasă care nu învaţă niciodată, nu-şi face temele ş.a.m.d., însă când este ameninţat de un profesor sau de părinţi, se mobilizează şi învaţă – aproape că nu-l recunoşti. De aceea spun că fiecare din noi poate… dar nu vrea :-).
O întrebare care mă pune în dilemă este de ce „ei“ nu sunt consideraţi nebuni. Pentru că depăşesc aria normalului. Sunt exact la extrema celor cu dizabilităţi psihice. Geniul este o persoană supradezvoltată psihic, deci ar trebui considerată nebună.
Până data viitoare, reflectaţi la aste vorbe: „Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar“ (Peter O’Toole).

Recommended Articles

8 Comments

  1. Si sugerezi ca ar trebui sa indur tot ce se intampla in tara asta?Imi doresc sa devin medic,dar crezi ca ma consoleaza cu ceva ca daca raman aici si ma vor plati de 2 ori mai putin decat unu' de la spatii verzi?Ca sa nu uitam si de "reputatia" medicilor care sunt de-a dreptul umiliti.Da,poate sunt mediocra pt.ca asa cum zici tu nu pot sa trec peste asta,asa cum geniile au facut-o,dar din pacate la noi in tara s-au dus naibii si valorile si tot…

    1. da, (poate) s-au dus naibii valorile tarii, dar nu si ale tale…
      am vazut de curand la tv un doctor care nici macar nu era angajat, face de garda, ia un salariu variabil, undeva la 4 milioane…munceste de placere. cu alte cuvinte, totul depinde de om, de principiile lui (bani sau satisfactie sufleteasca).

  2. Da', dar totusi, nu suntem pierduti. Daca ne mobilizam, vom putea pune tara asta pe picioare. Scapam de sistemu' asta infect, si vedem noi ce facem. Il bagam pe Diaconescu (sigur, sigur, ca sa stiti, sunt sarcastic) ! Trebuie doar sa gandim putin ca sa punem tara inapoi pe picioare.

    1. sunt foarte de acord. noi suntem urmatoarea generatie. deocamdata nu avem puterea sa facem nimic, doar stam si observam si inghitim ceea ce se intampla. e clar ca tot tineretu' de acum e mult mai luminat la minte si mai invrajbit si cred ca o sa faca multe. o sa moara si basescu si boc…trebuie sa le ia cineva locu', iar daca acel cineva va fi din generatia asta, generatia noastra care asista la toate mizeriile astea, acela va sti ce sa faca si cum sa indrepte situatia. asta daca nu va fi captat si el de mirosul cascavalului.

  3. Intr-adevar, nu e in regula ca aici sa ai o facultate lunga, si dupa salariu mic, cum se intampla in marea majoritate a domeniilor in care iti trebuie mai mult de doua maini ca sa treci. Dar nici sa iti faci facultatea aici, si apoi sa te cari… Daca tot nu-ti place, si vrei sa pleci, macar nu profita de nimic de aici, nu fraieri statul, sa plateasca pentru tine sute de mii de euro pe an, ca apoi sa pleci si sa zici ce naspa e Romania, dupa ce DE AICI ti-ai luat painea si cutitul in mana. De bine, de rau, aici faci o scoala, care in alte tari te costa pielea de pe tine. Iar strategia altor state este de a indatora studentul inca de pe bancile scolii, ca sa nu poata pleca 🙂 Romania nu face asta.

  4. am zis ca voi face aici facultatea?in plus sincer ce imi ofera statul?asigurarea unei slujbe neimportante si prost platite ceea ce e mai mult decat minunat

  5. În primul rând, cred că cea de mai sus e o mentalitate foarte proastă pentru cineva care vrea să devină medic… Şi eu vreau să mă fac medic, dar vreau asta pentru a salva oameni (în special pe cei români, având în vedere că toţi medicii buni vor pleca în străinătate). Nu te faci medic pentru bani, ci pentru a salva vieţi şi a înţelege pacienţii.
    În al doilea rând, legat de articol, e interesantă ideea, drăguţ că cineva a scris despre asta însă este o diferenţă între a te mobiliza să înveţi şi să-ţi depăşeşti continuu limitele şi a fi geniu. Sunt de acord că toţi oamenii dacă vor, ajung să fie incredibil de deştepţi şi cu bun gust şi aşa mai departe însă vor fi mereu departe de a fi genii. Geniu nu poţi să devii, ci doar să te naşti.

    1. da, asta am evidentiat si eu in articol.. ei se nasc cu "doua creiere", fata de noi, care suntem…normali. de aceea nu am zis.."putem sa fim ca ei"…ci ca putem sa ajungem la reusitele lor..intr-un timp mai lung si cu o stradanie mai mare, intr-adevar, dar se poate..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *