Meila Madalina - Redactor 
Cu toţii avem cel puţin un prieten ai căror părinţi consideră că agresiunea faţă de copilul lor este ceva normal. Aceştia folosesc de obicei o frază ce desemnează o oarecare resemnare a falsului fapt că trăim într-o ţară unde nu există căsnicii şi familii reuşite: „Mai avem neînţelegeri, bătăi, ca orice familie normală. Nicio familie nu este perfectă!“.
Astfel de fraze am întâmpinat şi eu în propria familie. Chiar dacă abuzurile părinţilor mei către mine nu au durat mai mult de 5 ani, mi-au rămas întipărite în minte. Societatea românească este destul de rigidă în gândire, deoarece, după perioada postdecembristă, au rămas la conducere vechii comunişti şi, astfel, părinţii noştri au continuat să creadă în prostia că un soţ abuziv, un tată care nu se implică în educaţia copilului său sau un partener de viaţă neînţelegător şi infidel, este ceva foarte normal într-o familie românească.
De obicei, părinţii cu o asemenea gândire ajung să aibă ori nişte copii inconştienţi care o vor lua pe căi greşite şi vor ajunge într-un final ca ei, ori nişte copii conştienţi care vor urî modul în care aceştia au fost educaţi şi vor rămâne cu amintiri neplăcute impregnate în filele memoriei. Aceştia din urmă vor ajunge la vârsta adolescenţei târzii să spună că ei se vor chinui să îşi găsească un partener care să-i facă fericiţi, că vor face tot posibilul să îşi termine studiile din toate punctele de vedere şi, poate cel mai important, vor refuza să îşi crească copiii în acelaşi mod în care ei au fost crescuţi.
Această ambiţie de a fi mai buni nu este ceva rău, ba este ceva benefic pentru noi ca oameni, însă este destul de dezamăgitor să realizăm motivul pentru care gândim aşa.
Astfel, ca şi în ediţia trecută a rubricii mele în care am vorbit despre agresiunea asupra femeilor, astăzi am vorbit despre agresiunea asupra copiilor. Ca cifre, aş preciza un studiu făcut în februarie 2012, care spune că în România doi din trei copii sunt bătuţi. Tot din acest studiu reiese faptul că, atenţie!, 86% din copiii cu vârste cuprinse între doi şi 14 ani sunt victime ale disciplinei prin violenţă. Este o cifră sfâşietoare, te face să te gândeşti dacă în această ţară mai există omenie…
Până la următoarea critică, vă las să vă gândiţi mai bine la cum veţi proceda în viitor cu viaţa familială şi personală!