La orele 16, cam 1.000 de oameni (am măsurat eu, din ochi) se adunaseră deja în faţă la Polus Center Cluj şi alte câteva sute …


La orele 16, cam 1.000 de oameni (am măsurat eu, din ochi) se adunaseră deja în faţă la Polus Center Cluj şi alte câteva sute …
Regia: Sarah Kernochan Cu: Kirsten Dunst, Gaby Hoffmann, Lynn Redgrave, Rachael Leigh Cook S.U.A./Italia/Canada, 1998 În anii ’60, unul dintre cele mai renumite licee de …

Pasionaţii mărcii BMW, în special cei ai seriilor clasice, cum ar fi E 30 (a.k.a. „ursul“) sau E 36 („pisica“), s-au adunat pe 31 iulie …

În ultima seară din iulie a avut loc la terasa „Casa Latină“, din Şos. Panduri, un concert live Adi Cristescu Band. Probabil că mulţi dintre …

Pe timp de vară, când toţi şi toate se mută cu reşedinţa la mare, pe plajă, când oraşul devine sufocant, când happening-urile se ţin lanţ …

Mika, cel care acum câţiva ani deţinea monopol pe posturile de muzică şi pe radiouri cu melodia „Grace Kelly“, a susţinut primul său concert în …

„Everybody lies“ (Dr. House) „House M.D.“ nu este numai un serial despre medici şi problemele care apar zi de zi, precum celelalte seriale de până …

În seara zilei de 17 iulie, ora 18:30, a avut loc la Casa de Cultură din Buşteni un concert de jazz susţinut de Irina Sârbu …

Ce a-nceput cu ideea unei cântări pe plajă, la care să se adune folkişti mai tineri şi mai vechi în arta asta, s-a transformat într-un …

Dacă sunt destui care să afirme că un concert este doar un moment trecător, se înşală. În cazul concertului The Cranberries, ţinut la Zone Arena, …

Aproximativ şase mii de suflete au atins apogeul spiritual împreună cu Dolores O’Riordan pe melodia „Zombie“, aseară, pe scena din Zone Arena. Mii de mâini …

Ceea ce numeam până acum B’estfest, anul aceasta s-a transformat într-un Summer Fest ce, conform tradiţiei, a reunit în trei zile genuri de muzică diferită, …

Muzeul Naţional de Geologie este mai mult decât interesant, întrucât găzduieşte, pe lângă o minunată colecţie de roci şi pietre, şi fosile umane şi animale. …

Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă“, aflată la ediţia a XVIII-a, organizată de Muzeul Satului „Dimitrie Gusti“, prezintă ateliere de creaţie în care participanţii învaţă …
Uite aşa se face că Teen Press a fost la Vânătoarea de fotografii organizată de prietenii de la Banda Foto, dar mai mult am umblat …