Este prima oară după 3 ani când Maria şi Ioan se întâlnesc. Asta pentru că lui Ioan i se făcuse dor de cea mai bună …


Este prima oară după 3 ani când Maria şi Ioan se întâlnesc. Asta pentru că lui Ioan i se făcuse dor de cea mai bună …

Când spunem „valori“, ne gândim, în primul rând, la ceea ce considerăm fiecare a fi important, la principiile fiecăruia dintre noi. Acestea s-au tot schimbat …

După cum bine a spus şi colega mea, punctul este chestia aia mică care face diferenţa dintre un băţ şi i. Până acum totul bine …

Luna decembrie, luna cadourilor. Prima lună de iarnă aduce cu ea, în fiecare an, magia sărbătorilor, acea stare de spirit care cuprinde orice persoană. Pe …

În general, sărbătorile sunt privite de mulţi ca o perioadă prin care trebuie să trecem în viaţă, cu chiu, cu vai şi uneori superficial, sau …

Precum coaja care se întinde ca să acopere miezul din pâine, aşa şi aici, „coajă“ se referă la acele persoane care se „întind“ pe mai …

Ca să stabilim de la început, pentru mine „PRO Miez“ înseamnă axarea unei persoane pe un singur domeniu. Adică din mulţimea de posibilităţi pe care …

Mii de ani şi miliarde de oameni. Cam acesta este un bilanţ, umil, asupra perioadei din momentul în care omenirea a apărut şi până în …

„Sapere aude!“ („Îndrăzneşte să ştii!“, de multe ori tradus ca „Îndrăzneşte să gândeşti!”). Astăzi, poţi fi original pe bani foarte buni, pentru că e clar …

Dacă citiţi acest editorial doar pentru faptul că pe copertă apare scris undeva „S.E.X.“ alături de o tipă, atunci experimentul nostru a avut succes. Ediţia …

Veşnica problemă a tinerilor, care copiază tot ce văd în jurul lor, devine tot mai stresantă. Fie că e vorba de coafură, haine sau comportament, …

Ce înseamnă să ai încredere în tine? Ce înseamnă să te simţi mereu încurajat? Ei bine, în opinia mea, toate astea înseamnă să fii o …