Tocanita lu’ Zamfir

de Andrei Zamfir – redactor

M-am răsucit şi am scris o altă Tocăniţă după ultima şedinţă de la revistă. Întotdeauna când văd feţe noi la redacţie, lucru care se întâmplă destul de des, sunt surprins într-o poziţie de autoapărare. Pe lângă faptul că reacţia mea în faţa noului este una instinctivă, naturală, reprezentată de o perioadă de adaptare, îmi place să fac un pas înapoi şi să văd care e recolta. Nu vorbesc mult şi stau în colţişorul meu, acest scenariu reprezentând oportunitatea ideală să analizez noii mei colegi în plina comoditate a şedinţelor. Am învăţat că ochii şi mâinile nu mint niciodată. Indiferent de cât de mult vrei să îţi ascunzi emoţiile, te dai cumva de gol, fără să îţi dai seama.

De fiecare dată când am fost până acum faţă în faţă cu o nouă generaţie de redactori nu prea mă regăseam printre ei. Nu ştiu din ce motive. Ar fi complicat să încerc să refac toate acele momente acum, nu aş găsi răspunsuri la îndemână. Brusc, ultima oară, am găsit oameni cu un suflu complet nou. Oameni „curaţi“, proaspeţi, curioşi şi foarte ambiţionaţi. M-am regăsit în micul entuziasm, sentimentul acela foarte frumos când te întâlneşti cu o situaţie complet necunoscută, mai ales interesul fiecăruia pentru un lucru aparte.

Sună totuşi atât de frumos, „scriu la o revistă“. Ştiu că în acest moment fiecare crede că face, în felul lui, mai mult sau mai puţin, istorie. E mare lucru să te întâlneşti brusc cu o asemenea şansă. Mai ales că am fost plăcut surprins când am văzut că s-a dat un test pentru o asemenea funcţie.

Nu sunt cel mai bun exemplu de urmat din redacţie, fiecare are toanele şi apucăturile lui. Nu îmi doresc şi nu am pretenţia să ia cineva articolele mele şi să le împartă în bune sau proaste. Cred însă cu tărie că toate intră într-un mare cerc pe care scrie cu litere mari SINCERE. Fiecare dintre redactorii noi vine în acelaşi timp cu o naivitate care nu poate fi măcinată decât de trecerea timpului. Este greu să realizeze acum cât de important este pentru ei acest prilej, în altă parte nu ar fi primit o asemenea şansă de a se exprima cu adevărat liber. Tot ceea ce trebuie să facă este să scrie la timp. Nimic mai mult. Eu însă personal i-aş sfătui să iasă un pic din modelul schiţat al liceanului care mestecă aceleaşi subiecte. În fine, problema nici nu ar fi că sunt repetate aceleaşi problematici. Este foarte bine, antrenamentele intelectuale trebuie făcute pas cu pas, rodate cumva. Îndoiala mea intervine atunci când soluţionările încep să semene unele cu celelalte.

Fiţi fraţilor originali! Spargeţi gheaţa şi gândiţi cu mintea voastră, nu cu mintea altora. Nu mai daţi raspunsuri la modă gândite de oamenii de la televizor. Orice mesaj pe care îl primiţi, încercaţi să îl decodificaţi, să vedeţi ce e în spatele său. Puneţi-vă întrebări şi nu mai daţi răspunsuri pe care alţii vor să le audă.

Nu ştiu la ce ajută acest text, nu cred că o să îl citească cineva ca pe un sfat, deşi ar trebui. În plus, să nu aveţi impresia că le ştiţi pe toate. Singurii care au parte de o evoluţie sunt cei cărora le lipseşte ceva. De aceea, faceţi din curiozitate şi sete de cunoştinţă obiceiuri de zi cu zi.

Nu fiţi nişte oameni inautentici, nu acceptaţi să fiţi în cotidian, nu faceţi economie de efort. Individualizaţi-vă. Masa vrea turmă, iar, din păcate, „eu“ devine „noi“, mai peste tot. Poate sună clişeic, dar fiecare citeşte altceva, deşi literele sunt aceleaşi.