Fallout – New Vegas

de Emil Drăgănescu – redactor

War… war actually changes

„The end of the world came as we predicted“ – cam asta spunea Ron Pearlman (vocea Fallout-ului) la începutul celui de-al doilea joc din serie. Pentru voi, cei născuţi după ce bombele au căzut, asta se întâmpla pe undeva prin 1998. Da, ştiu, pare în preistorie, însă haide să o luăm încetişor cu un moment de rememorare a evenimentelor.

În 1998 minţile din spatele primului Fallout, de la Black Isle (studio acum defunct), clocesc o continuare genială. Din nou umor (şi omor) la greu, din nou aceleaşi hărţi făcute în bitmap şi ceva mai multe opţiuni şi zone de explorat. Pe acesta l-am adorat, reuşind să joc în toate modurile posibile fiecare quest (da… aveam aşa ceva în ’98). Despre poveste nu vă spun mare lucru. Google it!

Mai târziu au apărut şi ceva încercări de revitalizare a seriei, însă pentru mine totul a murit odată cu studioul care i-a dat „viaţă“. Fie-i ţărâna nucleară uşoară.

The return of the nuke

Nu ştiu cum să numesc New Vegas-ul… Teoretic e un nou capitol în „Biblia Fallout“. Însă, se aseamănă prea mult cu 3-ul ca să fie luat ca atare – asta, la prima vedere.

La prima vedere, Waste-ul din 2 s-a întors. No more grey shit şi clădiri dărâmate. Acum avem ceva mai multă varietate: cazinouri şi bandiţi inspiraţi, parcă, din mafioţii anilor ’30. Trebuie să spun că m-am simţit ca în jurul New Reno-ului (aviz veteranilor). Asta a adus înapoi o parte din feeling-ul semi-autentic regăsit pe parcursul poveştii.

Că tot vorbeam de poveste, ea e destul de simplă. Eşti un curier puţin cam (aproape) mort. Ai fost împuşcat în cap, eşti lăsat să sângerezi de moarte după ce un pachet misterios ţi-a fost furat de nişte indivizi dubioşi. Eşti găsit de un robot şi dus într-un mic orăşel, unde un doctor binevoitor îţi scoate plumbii din creier şi te face bine – moment în care îţi creezi atributele şi faţa personajului în pielea căruia vei bate deşertul iradiat. Original. Nu ştiu ce ziceţi voi, însă mie mi se pare un pas înainte faţă de povestea „dramatică“ din 3, în care fugăreai taţi îngrijoraţi de soarta lumii în jurul fostei capitale americane. Mai multe despre poveste veţi afla instalând jocul.

Nuclear goodies

La prima vedere pare acelaşi joc. La a doua îţi dai seama că nu e chiar la fel. S-a încercat să se pună accentul pe ceva realitate. Decapitările şi membrele smulse nu mai sunt chiar atât de dese, însă la o privire mai amănunţită, folosind V.A.T.S. – (acelaşi din 3), te trezeşti întrebându-te unde naiba e fizica din jocul ăsta.

Inamicii nu au devenit mai inteligenţi, dar se observă o mică schimbare în comportamentul lor. Probabil câteva script-uri noi. Nu mică mi-a fost mirarea când, în timpul unei lupte, un NPC crippled s-a târat într-un colţ pentru a folosi un steampack.

Tot la capitolul realitate am câteva observaţii de făcut. Ştim cu toţii că Oblivion (sau F3), al cărui engine îl moşteneşte, nu era un joc concentrat pe aspecte de… bun simţ în ce priveşte comportamentul inamicilor. Astfel, încă avem o rezistenţă neobişnuit de crescută a unor indivizi (nu-s „boşi“) ce l-ar face invidios chiar pe Superman. Cel mai grăitor exemplu este împuşcarea în cap a cuiva. Acel cineva reuşind să fugă, după ce iniţial şi-a luat de la câţiva metri zeci de alice între ochi. Nice reality, uh?

La noutăţi avem o interfaţă uşor schimbată – se observă predominant culoarea maro/gălbui – după ce am lăsat în urmă verdele fosforescent al PipBoy-ului vechi şi „companion wheel“ ce permite interacţiunea cu membrii party-ului ceva mai uşor fără (că, deh, e făcut pentru console în special). Nu pot să nu remarc cum o franciză (tristă denumire pentru un univers de excepţie) se duce la vale din cauza simplificării excesive.

Gadgetz…

În viitorul iradiat al umanităţii trebuie să fie multe arme demne de Mad Max, nu? Astfel se vor enumera doar câteva categorii de pistoale, puşti şi mitraliere, artizanale sau nu (cu muniţiile aferente), dar şi super armele din titlurile trecute (da, avem în continuare Plasma Pistol/Rifle). Asta şi faptul că fiecare personaj pe care îl vei lua cu tine îţi va acorda un perk (ce ţine de partea action, în mare) şi te transformă într-un John Wayne în Power Armor.

Ce mi s-a părut chiar cool, a fost faptul că de data asta avem câteva upgrade-uri pentru arme. De la lunete, până la acceleratoare magnetice pentru energy weapons. Acest feature îmi aduce din nou aminte de vechiul Fallout, funcţionalitatea upgrade-urilor fiind mai mult decât binevenită.

Welcome to California!

Da! Aşa cum cred că v-aţi prins, NCR-ul se întoarce (aviz pentru veterani). Chestia asta îi va impulsiona pe unii să se ţină de joc pentru a se pune bine cu ei. Prin asta înţelegem completarea de quest-uri şi creşterea reputaţiei. Nou introdusă, reputaţia va fi un nou mijloc de interacţiune cu lumea jocului, pe lângă karma ce rămâne prezentă. Aceasta se va modifica în funcţie de acţiunile jucătorului. Dacă furi sau iei ce găseşti pe jos şi nu-i al tău, această valoare se va modifica în rău şi în final te vei trezi împuşcat pe stradă, în mijlocul oraşului de vânzatorul căruia tocmai i-ai furnizat marfă nouă.

Blackout

Orice măr strălucitor şi plin de bloom (cum e jocul de faţă) are bubele lui. Când ai un engine vechi de vreo 5 ani te aştepţi la lucruri mari din partea producătorilor. Fără scăderi de frame rate inexplicabile, fără freez-uri, fără loading times imense, fără optimizarea de 2 lei, fără bug-uri majore – pe scurt. În New Vegas primeşti toate chestiile de mai sus cu o texturare a obiectelor identică cu cea din Fallout 3.

Mi se pare cel mai prost optimizat joc de la Forsaken Gods încoace. Nu ştiu, nu mi se pare în regulă să lansezi pe piaţă un asemenea bug fest. Totul pare neterminat, dacă stai să te gândeşti de câte ori mi-a dat crash.

Ca să înţelegeţi frustrarea mea, trebuie să spun că l-am încercat pe o configuraţie ce întrunea mai mult decât cerinţele recommended. Totul pare să fie un fel de versiune beta pre-release. Nu-l cumpăraţi încă. Sperăm că patch-urile vor curge şi îl vor face jucabil.

Asta e păcat, pentru că totul (din câte am putut vedea) are un aer de Fallout „oldschool“. Cu ceva mai multă seriozitate din partea producătorilor poate deveni un joc drăguţ. Până şi povestea facilitează asta.
Acum bănuiesc că aşteptaţi o notă… m-aş feri să dau cu el de pământ încă. Sunt destule aspecte lăsate în aer ce sunt sigur că se vor rezolva în timp.

Nota: 7.5 – 8