Teen Press 
foto: Cristian Puchiu – seminarist foto
De curând treceam prin centrul Capitalei. Prin multitudinea de furnici ce colcăie în permanenţă în aceea zonă, am observat o femeie bine îmbrăcată, cochetă, puţin peste 30 de ani, uşor grăbită. Destinul a făcut ca în drumul ei să apară un cerşetor. Reacţia ei mi-a demonstrat (încă o dată) că sfârşitul lumii nu va fi în urma unui cutremur, a unui asteroid sau din cauza alinierii planetelor din 2012 (?!), ci însăşi autodistrugerea. Femeia nu s-a arătat în niciun fel emoţionată, nici atât încât să-i arunce măcar o privire.
Nu, nu încurajez cerşitul. Rectific: nu îl încurajam până acum câteva luni. „Preţuri maxime, salarii minime“, aşa sună în mare toate titlurile ziarelor din perioada asta. Eh, dar ăsta este chiar un caz fericit, să ai un loc de muncă. Să ne amintim numărul record de concedieri care au avut loc anul ăsta şi toate replicile care ţi se servesc în momentul în care te duci să te angajezi: „Vrem experienţă“, „Nu avem locuri disponibile“ etc. Am încheiat paranteza.
Este deprimant că nici măcar nu ne mai uităm la cerşetori. De unde atâta indiferenţă? Am început să semănăm cu evreii din lagărele naziste în ceea ce priveşte imunitatea în faţa unor astfel de cazuri. Suntem asemenea celor care stăteau închişi şi pe care, după atâta timp de teroare, mormanele de cadavre nu mai însemnau nimic pentru ei. Nimic nu-i mai şoca. Aşa şi noi, ne-am obişnuit cu cerşetorii încât nici nu-i mai băgăm în seamă, ca şi cum ar face parte din normalitate.
Partea proastă este că nu este normal. Nu este normal să treci pe lângă un om invalid şi să te prefaci că nu-i acolo, în timp ce el îţi întinde mâinile la picioare. Eventual, am putea să-l călcăm şi pe mâini. Păi, da! Ce-a căutat şi el cu mâinile pe unde mergeam noi? Chiar crede că noi ne uităm la el?
Părerea mea este că noi, ăştia care încă avem strictul necesar al vieţii, ar trebui să mai renunţăm la caviar, la delicatese pretenţioase şi să mai mâncăm şi pâine. Este doar o metaforă pentru a vă încuraja să coborâţi în realitate, să fiţi conştienţi de ceea ce se petrece în jurul vostru, să înţelegeţi şi să respectaţi durerea celui de lângă voi şi niciodată să nu uitaţi de unde aţi plecat.
Majoritatea dintre noi este susţinută financiar de părinţi, iar mai mult de jumătate din această majoritate cheltuie fără să se gândească, pentru că nu noi muncim pentru acei bani. Mi-e teamă de ziua în care propriul meu copil îmi va cere maşină încă de la 15 ani.
Societatea, tehnologia, evoluţia în general aduc uneori anumite exagerări din partea oamenilor, care, copleşiţi fiind de multitudinea tentaţiilor, uită că lucrurile cele mai simple sunt de multe ori şi cele mai utile.
Daţi-vă jos ochelarii de cal pe care vi-i creează televizorul, care scoate adolescenţi americani pe bandă rulantă. Opriţi-vă mp3-ul pentru a asculta glasul umanităţii. Nu uitaţi că pâinea ţine de foame, în timp ce caviarul doar te amăgeşte.
Bun articolul, imi place, dar nu-mi place categoria pe care ai ales-o si anume cersetorii, pe tema carora este mult de dezbatut, daca merita sau nu sa fie ajutati cu bani pe care trecatorii ii dau.
Unicul lucru care il va face pe copilul tau sa nu-ti ceara masina la 15 ani, va fi varsta, si anume ca nu poate conduce pana la 18 ani (in Romania/ Europa).
De ce mi s-ar parea normal sa “imi iau de la gura” pentru altul? Nu sunt multi cei ce stau asa, jegosi si zdrentarosi si castiga cu cersitul intr-o saptamana cat altii intr-o luna.
ok, sa zicem ca cei tineri au o posibilitate de angajare, deci sunt cumva vinovati de situatia lor, dar cei batrani ce ar putea sa faca in conditiile in care sunt dati afara din casa (eventual, de proprii lor copii) sau alte “minunatii” de genu’ asta?
in fine. pana la urma totul tine de mentalitate aici, deci raspunsul meu nu e foarte relevant.
Si noi ce am fi, noi care sa spunem ca avem o oarecare situatie materiala, Maica Tereza a acestor cersetori? Maica Precista si-a luat vacanta, suna cinic, dar nu ii poti ajuta pe toti, iar cei pe care ii ajuti, nu stii cat vor aprecia acelor ajutor. In fine, asta e ultimul meu comentariu aici, sfatul meu e asta: ai scris bine, ai argumentat, as vrea sa citesc, dar nu-mi place pentru ce pledezi. Ne mai intalnim la viitoarele articole.
eh, era asa…o metafora 😛 pentru gravitatea situatiei. dar crede-ma ca mai sunt si unii care cer, desi inca nici n-au carnetu’ luat.
scuze, nu e in legatura cu articolul, dar mi-ati putea spune cum o cheama pe tipa din poza? 🙂
davida ma cheama :))