Test drive unlimited 2

de Vladimir Pogonariu – redactor
foto: testdriveunlimited2.com

„Test Drive Unlimited 2 puts the top down and turns up the beats in the ultimate party destination: IBIZA. Push the world’s most coveted supercars beyond their limits in thousands of unique single player and multiplayer challenges.“

Aşa îşi prezintă Atari şi Eden Games noua „jucărie“. Un M.O.O.R. (Massively Open Online Racing) de excepţie, cu pretenţii la Game of the Year 2011. Şi pe bune că are de ce. Jocul este, grafic cel puţin, de excepţie. Este superb – interiorul maşinilor este reprodus perfect, până la cea mai mic detaliu şi până la cea mai fină cusătură.

Gameplay-ul

Este aşa cum ar trebui să fie cel al unui racing game. Adică un 4×4 să meargă ca un 4×4, iar un Alfa Romeo cu tracţiune pe faţă să subvireze în curbe.

Ladies and gentlemens, start your engines…

Aşa începe fiecare cursă care, sincer vorbind, nu e foarte grea. La începutul jocului, producătorii ne aşează frumos în aeroport şi ne pun să ne alegem „avatarul“. După care luăm avionul spre Ibiza, unde suntem şoferi la un Hotel de lux. Partea funny în toată povestea asta e cum ajungi tu să te implici în curse. De exemplu, eşti într-un Ferarri California, te plimbi prin oraş şi brusc te trezeşti din vis. Proprietara maşinii îşi vrea jucăria înapoi şi îţi spune şi câte ceva de bine, nefiind prima dată când dormi în maşina ei. În fine, îi explici că tu eşti super şofer, super talentat şi ea îţi zice: „Ştii ce, hai să vedem cât eşti de bun!“. Şi aventura începe. Pentru a participa la curse, însă, trebuie să ai carnetul luat pe o anumită categorie C, B, A şi D. Noutatea în acest joc o aduc cursele off-road (care nu sunt decât curse pe poteci de munte, nu vă aşteptaţi la cine ştie ce hill-climbing). Din păcate, din câte am observat, nu mai avem motorete.

OK! Racing, racing, dar cu ce?

Cu ce prinzi, sau mai bine spus cu ce vrei, atâta timp cât ai bani. Sunt atât de multe maşini în joc, încât nu o să te poţi decide la un moment dat. Poţi avea orice maşină, de la Lotus Esprit la Pagani Zonda F. Nimeni nu te opreşte… (poate doar banii). De asemenea, modul de cumpărare al maşinilor este destul de drăguţ: la modul cine caută, găseşte. Pentru a descoperi un „car dealer“ trebuie fie să străbaţi Ibiza în lung şi în lat, fie să cauţi pe net o hartă cu toate obiectivele. În ambele cazuri distracţia e garantată.

Revenind la curse, în single player sunt cele tipice: de la punctul A la punctul B, circuit şi aşa mai departe. În multiplayer, însă, ai o mulţime de alte opţiuni, precum Follow the leader şi o cursă în care trebuie să stai la o anumită distanţă de maşina din faţă. Colac peste pupăză e funny.

But…

Dar orice joc are şi bubele lui, iar acesta are destule… Sunetul maşinilor este…, ca în primele NFS-uri, groaznic la unele maşini. Apoi, au scos multe chestii din primul joc: nu poţi să îţi mai ajustezi poziţia la volan, nu poţi să schimbi controalele (pe Xbox 360 cel puţin), nu mai ai motociclete şi lista poate continua. Şi ce e cel mai naşpa (NAŞPA, am zis!) e că e plin de bug-uri. Nu de puţine ori m-am trezit cu un indicator pe post de pasager. Nu de puţine ori am vrut să văd cum e cu flash-ul noaptea şi nu se petrecea nimic. Şi nu de puţine ori mi s-a întâmplat să îmi încarce texturile greu sau să nu îmi ţină socoteala pe GPS pe unde am umblat (you know, chestia aia albastră de pe GPS care îţi arată pe unde ai fost). E destul de naşpa că nu au avut grijă la aceste detalii. Per total, gameplay-ul uneori lasă de dorit.

Una peste alta e un joc bun, zic eu. Iar fanilor genului sigur le va plăcea. Dar cu mici chestiuni ce ţin de anduranţa jucătorului şi a gustului său.

Concluzia

Este un joc minunat de spart timpul, dar şi de distracţie. Îl recomand tuturor, chiar dacă are unele goluri în „proiectare“. Totuşi, un gamer adevărat nu se uită numai la grafică, ci şi la „sentimentul“ pe care ţi-l dă jocul. Iar mie mi-a plăcut.

Nota: 9.0