Teen Press 
foto: Cătălina Cosma – seminarist foto
Se spune că nu ai voie să începi un articol sau o compunere cu un citat. Aşadar, dacă tot s-a pierdut începutul, voi spune că cineva a zis cândva „dacă nu faci ceva bun până la capăt, mai bine nu faci deloc“. Cam pe aceeaşi idee se bazează şi motivul principal pentru care cred că este mult mai bine să avem trei săptămâni de vacanţă de iarnă comasate decât două vacanţe de câte două, respectiv o săptămână.
Ştiu că cei din aceeaşi breaslă ca mine, oiţele liceului de astăzi, veţi începe să mă cam înjuraţi când veţi auzi asta. Şi înţeleg şi o parte din răspunsul la „de ce“, având în vedere că pentru o perioadă de timp şi eu am fost de aceeaşi părere. Cu toate că vom avea mult mai mult timp de acumulat absenţe în următorul semestru şi că primul a fost, probabil pentru majoritatea, un mic infern „datorat“ amalgamului necesar de materie, note şi ascultări, cu toate că vom avea mult mai mult de învăţat pentru teze, cred că toate acestea îşi pot găsi rezolvări.
Într-adevăr, problema absenţelor este mai grea, însă acum măcar poţi lipsi liniştit de la şcoală fără să te gândeşti că nu vei înţelege nimic data viitoare la fizică sau mate. Semestrul ăsta va fi imens, iar profesorii îşi vor termina materia mult mai repede pentru că majoritatea au încercat să bage în primul semestru materia care trebuia predată de obicei pentru primul semestru în ceilalţi ani. Aşadar, vor fi multe ore pline de exerciţii şi probleme, cele de teorie şi predare fiind la distanţe de timp mai mari. Şi asta ajută, ştii. Într-adevăr, înainte era un echilibru, însă acum suferi puţin pe primul semestru şi pe al doilea, stai fără nicio treabă. Cum ai putea să rămâi corigent într-un semestru de aproape şase luni de zile? Ai tot timpul din lume să fii ascultat ca să treci. Şi ai şi din ce, slavă Domnului! Şi, revenind la absenţe, nu vreau să par coruptă, dar oricum nu au fost mereu o problemă foarte mare pentru toţi. Eu am mulţi colegi ai căror medici de familie le dau scutire de trei-patru zile doar pentru că le-a curs nasul. Dacă aveţi probleme, vă puteţi schimba medicul de familie, procedeu FOARTE uşor. Nu ai nevoie de nicio hârtie ca elev, cred că trebuie să ai buletinul la tine şi atât.
Faptul că avem mult de învăţat pentru tezele de pe semestrul al II-lea cred că este bine, pentru că materia se va concentra mult mai bine în mintea noastră, plus că vom avea destul de mult timp ca să o înţelegem mult mai bine decât înainte. Pe lângă asta, pe primul semestru tezele vor conţine mult mai puţină materie, ceea ce este în avantajul nostru la evaluare.
Când vine vorba de vacanţa intersemestrială, aici nu pot să fiu de acord cu unele persoane. Mi se pare inutilă o pauză de două săptămâni, ca apoi să continui semestrul, probabil mai dai atunci şi o teză la mate sau la română, stai cu nişte morcovi „undeva“ în timpul sărbătorilor, nu stai şi tu complet liniştit înainte de revelion sau Crăciun… Şi apoi, ce? Perioada asta până la următoarea vacanţă de o săptămână oricum e mai mult o pierdere de timp (care va fi readusă, în noul sistem, în ultimele săptămâni de şcoală din vară) şi mi se pare că nu aduce nimic bun. Pentru ce? Ca să avem apoi o săptămână de vacanţă? Şi unde erau adolescenţii care strigau „Ce să înţeleg dintr-o săptămână de vacanţă?“. Uitaţi, dragi compatrioţi, acum avem o vacanţă de trei săptămâni. Nu este perfect? Din punctul meu de vedere este genial. Chiar simţi că este vacanţă în alea trei săptămâni. Şi nu e ca şi când acea săptămână din februarie s-a lipit de vacanţa din decembrie. Aceea poate că doar a dispărut. Ştim cu toţii că vom termina şcoala mai târziu şi o vom începe mai devreme. Săptămâna asta care se adaugă este doar o oarecare săptămână din vacanţa de vară care s-a distribuit vacanţei de iarnă, la fel ca cea care este în plus vacanţei de Paşte din anii trecuţi. Ţi se pare atât de nedrept dacă te gândeşti din punctul ăsta de vedere?
Eu, una, îmi amintesc cât de nasol mi se părea să am o săptămână de vacanţă între cele două semestre. Mai bine nu o aveam deloc. Mi se părea o amăgire inutilă care mă trăgea de limbă să-i zic cât mai multe planuri pentru acele nouă zile amărâte în care nu era şcoală. Pentru că o săptămână ca aia nu poate fi numită vacanţă, ci doar „zilele mele fără şcoală“.
Ah, da, ştiu că majoritatea populaţiei liceenilor vor la mare şi că iarna nu merge. Poate că vă frustrează (un cuvânt prea puternic?) sau vă deranjează că o săptămână din vacanţa de vară se duce la gerul de -27 de grade. Poate că nu suportaţi frigul şi vă enervaţi şi începeţi să strigaţi prin supermarket sau prin piaţa Victoriei „CE SĂ FAC AFARĂ ÎN VACANŢA ASTA?? VREAU SĂ FIE VARĂ!“. Pe lângă faptul că faceţi asta afară din casă, eu cred că avem la vară cât timp vrem în vacanţa aia mare. Te poţi duce la mare ori de câte ori vrei tu, poţi să te muţi acolo două luni. Dar despre iarnă şi frig lumea de ce uită? Nu mă consideraţi insensibilă, doar că mie nu-mi prea place vara. Şi nici marea. Cred că frumuseţea mării se dezvăluie cu adevărat toamna, iarna sau primăvara când te loveşti cu colegu’ unu’ de altu’ numai de cât de frig e. Să simţi că trăieşti, frate. Să dârdâi şi să înjuri râzând ca idiotul, visând la cele 40, 72 sau 1000 (câte variante sunt?) de virgine din Rai când bei o amărâtă de ciocolată caldă lângă un foc şi ăla vai de mama lui. Să vezi plaja pustie şi clară. Să vezi cum valurile de zdrobesc nervoase, cu greutate şi voluptate între ele. Să vezi cum te cunoşti când eşti în situaţii limită şi nu mai ştii de frig. Atunci cred că poţi să înţelegi că marea nu a dat naştere Afroditei, ci mărului discordiei.
Aşa că dacă doar pentru că urâţi vremea „urâtă“, frigul şi faptul că nu ne putem plimba pe nisip fierbinte, plin de covoraşe pe care aleargă chestioare mici urlătoare de un metru împreună cu un porumb într-o mână şi cu o minge gonflabilă în alta, îmi pare rău. Părerea mea nu este pentru voi. Şi dacă v-au deranjat pragmatismul meu şi aroganţa mea de acum, fără niciun pic de sarcasm, îmi cer scuze. Se spune că dacă eşti conştient de ce greşeli faci şi nu poţi să le eviţi, trebuie să încerci să realizezi şi de ce trebuie să-ţi pară rău. Iar eu, la fel ca voi, presupun, nu pot să scriu altfel decât cum simt, aşa că nu pot să-mi evit aroganţa pe moment. Şi sunt în întârziere cu articolul, deci nu mai pot aştepta.
